Ce a provocat atacul Hamas și ce ar trebui să facă Israelul, potrivit unui fost premier israelian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un interviu pentru Der Spiegel, fostul premier israelian Ehud Olmert (2006-2009), fost lider al partidului de centru Kadima, îl acuză pe succesorul său, Benjamin Netanyahu, dar și aroganța Israelului pentru ascensiunea Hamas.

Fostul premier israelian Ehud Olmert și Mahmoud Abbas FOTO EPA-EFE
Fostul premier israelian Ehud Olmert și Mahmoud Abbas FOTO EPA-EFE

Soluția cu două state

Israelul trebuie să anunțe de pe acum că se va retrage din Fâșia Gaza la finalul campaniei militare, iar europenii și americanii să trimită o forță de intervenție militară în enclava în perioada de tranziție, e de părere fostul premier, care a fost și primar al Ierusalimului.

Pentru a fi convingător, Israelul trebuie să ofere un orizont politic și să se angajeze în negocieri privind soluția cu două state, care, în viziunea lui, este singura soluție politică de durată.

Un nou guvern în Israel

Benjamin Netanyahu ar trebui să demisioneze imediat, pentru că guvernul său este un pericol, crede el, un critic vehement al premierului israelian.

Întrebat de jurnaliștii Der Spiegel legat de estimările sale privind formarea unui nou guvern, Olmert spune că este convins că până la mijlocul anului Israelul ar putea avea un nou guvern.

„În câteva săptămâni, va deveni evident că maximul pe care îl putem obține din această campanie militară este sub minimul rezonabil pentru actualul guvern”, spune el.

Poate Israelul să distrugă Hamas?

„Nu vom distruge sau dezmembra complet Hamas și nu vom rămâne în Gaza. Va trebui să retragem 90 la sută din armata israeliană. Cel mult ne putem gândi să efectuăm operațiuni specifice în toiul nopții pentru a elimina anumite ținte. Dar asta este mult sub așteptările pe care le-a creat acest guvern. Soldații de rezervă se vor întoarce mâhniți și supărați. Aproximativ 150.000 de israelieni nu mai locuiesc în casele lor. [...] Amărăciunea și dezamăgirea se vor acumula, iar furia va erupe ca un vulcan. Iar la apogeul ei, Bibi nu va mai fi prim-ministru”.

Acordurile trecute cu Hamas

Fostul premier israelian susține că Israelul ar fi avut șansa să scape de liderii Hamas - Mohammed Deif și Yehiyeh Sinwar - dar că Bibi nu ar fi dorit asta.

În ce privește acordul din 2011 cu Hamas în urma căruia 1.027 de prizonieri palestinieni au fost eliberați în schimbul unui singur soldat israelian captiv, el spune că s-ar fi opus unei înțelegeri atât de dezavantajoase pentru Israel și că ar fi refuzat un acord chiar înainte de a pleca din funcție.

În schimb, Netanyahu a fost de acord să elibereze lideri Hamas, inclusiv pe Yehiyeh Sinwar, punând astfel umărul ca el să devină liderul mișcării islamiste palestiniene în Fâșia Gaza.

Era Hamas o amenințare chiar atât de mare pentru Israel?

Întrebat despre o afirmație făcută de el însuși în 2021 precum că Hamas nu era o amenințare semnificativă pentru Israel și dacă s-a răzgândit după atacul din 7 octombrie, Olmert spune că își menține poziția. Nu poți spune că chiar și 15.000 de luptători Hamas pot constitui o amenințare existențială pentru Israel, având în vedere că ei nu au nici tancuri, nici avioane. Dacă Netantyahu vede lucrurile așa, este pură exagerare, dar și semnul unei căderi nervoase, argumentează el.

Când lași hoții să intre, îți creezi singur amenințarea pentru că le permiți să te jefuiască.

„Hamas este un inamic. Nu îi subestimez. Atunci când se ascund sub pământ în Gaza, devine o problemă, deoarece costul eliminării lor este ridicat: pentru civilii din Gaza, pentru proprii soldați și pentru ostatici”, spune el.

Comparația cu atacul surpriză de Yom Kippur (1973)

„Ce a provocat 7 octombrie nu a fost un eșec al serviciilor secrete israeliene sau al tehnologiilor israeliene. Cauza atacurilor teroriste a fost aroganța. Aroganța de a-i privi de sus pe arabi. Ce puteau să facă - doar sunt arabi! Așa că, în 1973, ne-au dovedit că pot fi inteligenți și sofisticați. Ne-au păcălit și ne-au prins cu pantalonii în vine. Iar acum au făcut același lucru. Am văzut totul, dar nu am crezut. Din cauza aroganței noastre”, spune el.

Rolul Fatah și al Autorității Palestiniene

„Încă mai sper ca Abu Mazen să semneze o declarație care să sprijine planul meu pentru o soluție cu două state, bazată pe granițele din 1967, pe inițiativa de pace a Ligii Arabe și pe transformarea părții arabe a Ierusalimului în capitala statului palestinian. Acesta este un plan de pace foarte ambițios pentru Israel și pentru palestinieni. Dar nu va exista niciodată unul mai bun. Iar dacă dorim să obținem pacea, trebuie să facem un pas înainte și să facem din acesta o platformă pentru pacea viitoare. Nu mă înțelegeți greșit. Palestinienii din Cisiordania nu au depus niciodată o cerere pentru a deveni membri ai mișcării sioniste. Ei sunt dușmanii noștri. Dar mai există cineva cu care să putem face pace? Dacă nu avem pe nimeni altcineva, atunci trebuie să ne așezăm cu el și să încercăm să găsim cea mai bună soluție posibilă care va fi bună pentru statul Israel”, spune fostul premier israelian.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite