Asasinarea lui Soleimani şi efectul fluturelui: cum ar putea răspunde Iranul în cazul lichidării celui mai important general al său

Protest în Iran după uciderea generalului Qassem Soleimani FOTO EPA-EFE

Tipul şi amploarea replicilor produse pe termen scurt în cazul lichidării unei persoane sunt imprevizibile, atrage atenţia Moises Naim într-o analiză legată de felul în care Iranul ar putea răspunde în cazul asasinării generalului Qassem Soleimani.

În fiecare an, aproape 500.000 de persoane sunt asasinate în întreaga lume. În mod firesc, aceste crime au efecte devastatoare asupra familiilor, rudelor şi prietenilor victimelor. Se întâmplă în acelaşi timp ca omorul să nu-i atingă doar pe părinţi şi prieteni, ci să aibă consecinţe grave, chiar foarte grave, până la punctul uneori de a schimba lumea.

Aceste crime se pot dovedi foarte costisitoare, depăşind toate previziunile. Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand în 1914, la Sarajevo, este un exemplu emblematic în acest sens. Moartea sa a declanşat o reacţie în lanţ care a dus la Primul Război Mondial, încheiat cu 40 de milioane de morţi.

Operaţiuni de lichidare

Asasinate cu consecinţe greu de prevăzut au fost comise recent, precum cel al jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, în octombrie 2018, şi cel al generalului iranian Qassem Soleimani, la 3 ianuarie 2020. Dacă aceste două victime nu au absolut nicio legătură una cu cealaltă, ele au în schimb un important punct comun: ambele au fost executate la ordinul unui guvern.

Jurnalistul saudit a fost ucis de agenţi ai propriului guvern, în timp ce lichidarea generalului iranian a fost ordonată de preşedintele Statelor Unite. Dacă Donald Trump s-a felicitat pentru decizia sa de a elemina un lider militar iranian nemilos, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman, neagă orice implicare în uciderea lui Jamal Khashoggi, un act criminal comis în sediul Consulatului saudit la Istanbul. Prinţul dă vina în acest caz pe indivizi scăpaţi de sub control din serviciile sale secrete, unii dintre ei fiind deja acuzaţi, judecaţi şi condamnaţi la moarte.

Totuşi, anchetatori ai Guvernului turc şi jurnalişti de la „The New York Times“ au ajuns la o concluzie similară, şi anume că autorii răpirii, uciderii şi măcelăririi jurnalistului sunt agenţi din anturajul lui Mohammad bin Salman veniţi la Istanbul expres pentru această misiune. Este clar că prinţul, în vârstă de 34 de ani, a subestimat consecinţele pe care asasinatul l-ar fi avut asupra reputaţiei sale şi imaginii ţării sale în lume. Jamal Khashoggi a devenit deja un simbol al pericolului extrem existent asupra jurnaliştilor care provoacă regimurile autoritare pregătite să-şi ucidă detractorii.

Ghidul suprem Ali Khamenei conducând la 17 ianuarie, o premieră după opt ani, rugăciunea de vineri FOTO EPA-EFE

Ce fel de repercusiuni?

Deşi este prea devreme pentru a cunoaşte amploarea reală a unor repercusiuni în cazul asasinării generalului Soleimani, nu există nicio îndoială că ele vor fi importante. Până acum, reacţia Teheranului a fost moderată, iar ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, de altfel şi preşedintele Trump, încearcă evitarea unei escaladări militare.

Cu toate acestea, ne-am hazarda dacă am presupune că reacţia iraniană se va limita la lansarea a zeci de rachete împotriva unor baze din Irak. Aceste atacuri nu au făcut victime, nici pagube materiale importante. Teheranul nu are obiceiul de a răspunde imediat atunci când este agresat de adversarii săi şi preferă să aştepte înainte de a lovi în locul şi în momentul cele mai puţin aşteptate.

Exemple: în 2012, un om de ştiinţă iranian de prim plan, ale cărui lucrări aveau aplicaţii militare considerabile, a fost asasinat, Guvernul iranian acuzând Israelul de această crimă. În mai puţin de o lună, diplomaţi israelieni au fost  atacaţi în Georgia, India şi Thailanda, ţări care nu au nimic de-a face cu asasinarea acestui om de ştiinţă. În 1992, Israelul a ucis un responsabil din Hezbollah. Două luni mai târziu, un kamikaze recrutat de Iran a forţat intrarea în Ambasada Israelului la Buenos Aires la volanul unui camion încărcat cu explozibili, ucigând 29 de persoane.

Acordul nuclear devine caduc

Repercusiunile deciziei privind lichidarea generalului Soleimani vor fi numeroase şi diverse, dar două dintre ele se observă deja. Prima constă în sporirea prezenţei militare a Statelor Unite în Orientul Mijlociu, cel puţin pe termen scurt, în pofida promisiunii electorale a lui Trump cu privire la „aducerea soldaţilor acasă“. A doua consecinţă este încetarea Acordului Nuclear Iranian. Ori Iranul a anunţat deja că va începe îmbogăţirea uraniului peste limitele convenite cu marile puteri la Viena în 2015.

Neaşteptată, asasinarea generalului iranian reprezintă totodată o lecţie destul de importantă pentru inamicii Americii, şi anume că trebuie să aibă arme nucleare pentru a se putea apăra. Donald Trump nu îşi va permite ceva similar în cazul Coreei de Nord, întrucât liderul ei, Kim Jong-un, are capacitatea de a replica printr-un atac nuclear.

Atac, contraatac, sechele

Istoria arată că, în majoritatea cazurilor, reacţiile marilor puteri la atacuri au consecinţe mai durabile decât atacurile în sine. De exemplu, se estimează că atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 contra Statelor Unite au costat 500.000 de dolari al-Qaeda şi s-au soldat cu moartea a 3.000 de persoane. Washingtonul a răspuns la aceste atentate cu declanşarea a două războaie: Irak şi Afganistan, cele mai lungi din istoria americană şi foarte sângeroase, provocând moartea a sute de mii de civili şi militari din diferite ţări. În plus, costul lor economic este imposibil de calculcat.

Eliminarea generalului Soleimani, care era fără îndoială un terorist periculos, va aduce în mod sigur avantaje Statelor Unite şi aliaţilor săi. Dar va avea şi costuri foarte ridicate, multe dintre ele fiind imprevizibile şi, pentru moment, invizibile, conchide Moises Naim într-un articol publicat pe slate.fr.