Arctica, teren de luptă. Rusia și China preiau controlul asupra regiunii polare, lâsând SUA și Canada în urmă
0Statele Unite și Canada par să piardă teren în fața Rusiei și Chinei în lupta pentru influența asupra regiunii Arctice. Ce ar putea însemna acest lucru pentru echilibrul geopolitic global?
Situația din jurul Arcticii nu a fost niciodată mai tensionată. În iunie 2024, submarinele nucleare rusești au lansat rachete de croazieră în apropierea țărilor NATO, Norvegia, Finlanda și Suedia, în cadrul unor exerciții militare. Două luni mai târziu, bombardierele rusești și chineze au survolat împreună spațiul aerian internațional din apropiere de Alaska. A fost prima dată în istorie când avioanele Chinei și Rusiei au realizat o astfel de misiune comună în această zonă.
În octombrie, navele rusești și chineze au efectuat patrulare comună în Arctica, iar în noiembrie, NATO a desfășurat propriile exerciții, inclusiv operațiuni de desant. Aceste mișcări reflectă intensificarea competiției nu doar în plan militar, dar și în exploatarea resurselor naturale ale regiunii, care devin din ce în ce mai accesibile datorită topirii gheții. Arctica este, de fapt, deja considerată un „nou El Dorado” al lumii moderne.
Declarațiile lui Donald Trump privind intenția de a prelua Groenlanda reprezintă un exemplu clar al intensificării cursei pentru metale rare arctice. Insula deține rezerve de 43 din cele 50 de minerale considerate critice de către Washington, inclusiv metale rare esențiale pentru tehnologiile de vârf.
Cum reușește Moscova, cu sprijinul Beijingului, să câștige în fața Statelor Unite în lupta pentru controlul regiunii arctice? Cum răspund la aceste provocări Statele Unite și Canada? Și care sunt motivele ascunse ale dorinței lui Trump de a prelua controlul asupra Groenlandei? se întreabă pravda.ua.
Militarizarea Arcticii: Rusia și China, în frunte
Arctica este o vastă regiune polară care include țărmurile nordice ale Europei, Asiei și Americii, aproape întregul Ocean Arctic, precum și părți din Oceanul Atlantic și Pacific. Regiunea este împărțită între opt state (SUA, Canada, Rusia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Suedia și Islanda), care formează Consiliul Arctic. Alte 13 state non-arctice sunt observatori în cadrul organizației.
Arctica este cunoscută pentru stratul său de gheață, dar încălzirea globală a redus semnificativ suprafața de gheață. În 2024, NASA a raportat că aceasta a scăzut la 4,28 milioane km², cu 1,94 milioane km² mai puțin decât media din perioada 1981-2010. Începând din 1979, aria de gheață se micșorează cu aproximativ 13,4% pe deceniu.
În ciuda climatului aspru, Arctica este casa a aproape patru milioane de oameni. În timpul Războiului Rece, regiunile arctice au fost scena unui intens război geopolitic între SUA și URSS, fiecare parte amplasând acolo arme de ultimă generație și sisteme de monitorizare.
După sfârșitul Războiului Rece, tensiunile s-au diminuat, iar SUA și Rusia au redus prezența militară. Însă, începând cu anii 2000, competiția a recăpătat amploare. Arctica a devenit un punct fierbinte în politica globală din cauza topirii gheții, care facilitează atât navigația comercială, cât și exploatarea resurselor naturale. Regiunea se încălzește de patru ori mai rapid decât restul lumii.
Odată cu topirea gheții, Oceanul Arctic devine din ce în ce mai accesibil pentru navigația globală. Rusia profită de această oportunitate prin dezvoltarea Drumului Maritim de Nord (DMN), o rută ce leagă Norvegia de Alaska, de-a lungul coastei de nord a Rusiei.
Din 2011, volumul de marfă transportat pe această rută a crescut de 12 ori, iar până în 2035, Rusia plănuiește să investească 1,8 trilioane de ruble în dezvoltarea acestei căi de navigație, cu scopul de a ajunge la 238 milioane de tone de marfă anual. DMN ar putea revoluționa comerțul global, schimbând radical logistica transporturilor de mărfuri în întreaga lume.
În același timp, Rusia își întărește prezența militară în regiune. În 2021, Rusia a preluat președinția Consiliului Arctic pentru doi ani și a promis să mențină regiunea ca un "loc al păcii și cooperării". Totuși, în aceleași perioade, exercițiile militare din Arctica au fost frecvente, iar prezența militară a fost consolidată cu baze și aeroporturi noi.
În 2021, analiza unor imagini satelitare ale Arcticii a scos la iveală faptul că Rusia a crescut rapid prezența militară în regiune, instalând sisteme radar de-a lungul coastei Alaskăi. Washingtonul a atras atenția asupra faptului că Rusia urmărește să stabilească controlul asupra regiunii pentru a întări poziția sa în geopolitica globală.
În 2023, Ministerul Securității Naționale al SUA a recunoscut că Rusia își poate mobiliza rapid forțele în Arctica, depășind capacitățile SUA. Moscova a reînnoit și modernizat bazele arctice sovietice, având un avantaj semnificativ față de Statele Unite și aliații săi.
Colaborarea ruso-chineză în Arctica
Sprijinită de China, Rusia își întărește în continuare prezența în Arctica. Moscova și Beijingul desfășoară patrule comune, iar în 2024, pentru prima dată în istorie, avioane rusești și chineze au zburat împreună în apropiere de Alaska, fiind interceptate de avioane americane și canadiene.
În ciuda distanței de aproape 1.500 de kilometri dintre China și Polul Nord, Beijingul și-a anunțat intenția de a deveni o putere arctică. În 2018, China s-a declarat „o țară aproape arctică” și a început să investească în infrastructura regiunii, inclusiv în proiecte energetice majore, cum ar fi cele de extracție de gaze și petrol din Arctica rusă.
Chinezii sunt interesați și de noile rute comerciale pe care le-ar putea facilita topirea gheții. Accesul rapid la resursele naturale din Arctica, cum ar fi petrolul, gazul și metalele rare, este esențial pentru dezvoltarea economiei chineze, iar Beijingul a investit sume considerabile în acest sens.
De ce întârzie SUA și Canada?
SUA și Canada nu au reușit să își consolideze infrastructura militară și comercială în Arctica. Deși au creat NORAD în 1958 pentru a proteja regiunea de eventuale atacuri ale URSS, rețeaua de radare și baze aeriene este depășită și necesită modernizare urgentă. În plus, America nu dispune de porturi adânci în Arctică, ceea ce limitează capacitatea sa de a manevra mari cantități de marfă.
Canada, deși deține o vastă porțiune din Arctica, se află într-o situație similară, cu infrastructura subdezvoltată. În plus, flota de spărgătoare de gheață a SUA este semnificativ mai mică decât cea a Rusiei, care deține nu mai puțin de 30 funcționale.
Riscuri nucleare
Un alt risc major al activității rusești în Arctica este proliferarea pericolelor nucleare. Rusia a continuat să își construiască baze și să desfășoare teste nucleare în regiune, crescând riscurile de accidente radioactive. În plus, dezvoltarea de centrale nucleare în Arctica poate amplifica aceste riscuri, în special având în vedere vechile structuri din perioada sovietică.
Arctica devine astfel, dintr-o zonă de frontiera de pace, un teren de confruntare globală, unde jocurile de putere dintre marile națiuni determină soarta resurselor planetei, conchide pravda.ua.
Se încarcă comentariile...
