Ambasadoarea Israelului în România, despre terorism şi cultura violenţei

Nimeni nu se naşte terorist, ci este influenţat de grup, de televiziune şi mai ales de liderii politici în procesul de radicalizare, semnalează ambasadoarea Israelului în România într-un editorial transmis redacţiei „Adevărul“. Pacea între palestinieni şi israelieni poate fi obţinută doar dacă politicienii renunţă la inflamarea ostilităţii, apreciază Excelenţa Sa, doamna Tamar Samash. Redăm mai jos conţinutul integral al editorialului.

Începând cu secolul al XVIII-lea, mulţi au urmat abordarea filosofică a lui Jean-Jacques Rousseau potrivit căreia „omul este bun de la natură“. Aşadar, nu suntem născuţi cu dorinţa de a face rău oamenilor. Cele mai multe dintre teoriile moderne cu privire la comportamentul uman nu-i înfăţişează pe copii ca fiind predestinaţi să comită acte de violenţă. Un copil nu se trezeşte într-o dimineaţă hotărât să facă rău celor din jurul său. Însă, ceea ce se întâmplă ulterior, de când fiinţa umană vine pe lume până la momentul în care alege să semene moarte şi haos în scopuri politice, religioase sau ideologice, este cel mai adesea rezultatul mediului înconjurător şi a educaţiei primite.

Numeroşi părinţi şi educatori pot depune mărturie că, pe lângă factori precum presiunea de grup şi televiziunea, tinerii de astăzi pot fi expuşi intens unor surse de informaţie precum social media şi alte medii online care sporesc riscul de radicalizare. Într-adevăr, legătura dintre radicalizarea electronică şi atacurile teroriste în democraţiile occidentale din ultimii ani a fost bine documentată.D

Despre rolul liderilor politici în radicalizare

Există totuşi un aspect al procesului de radicalizare care este în mare măsură ignorat, şi anume rolul liderilor politici şi al figurilor instituţionale educaţionale/ religioase. Atunci când un lider decide să-şi urmeze ţelurile politice prin intermediul terorismului şi al altor forme de violenţă ilegitimă, nu se va da înapoi de la a uzita sistemele guvernamentale şi educaţionale pentru a-i încuraja pe cetăţeni să ducă la îndeplinire acte de violenţă; îi va lăuda şi glorifica pe cei care vor urma acel comportament şi se va abţine de la a-l condamna.

De-a lungul istoriei, exact acest tip de conducere a motivat milioane de oameni să-şi ucidă semenii şi să fie pregătiţi oricând să-şi sacrifice viaţa pentru ideologii iluzorii. Secolul XX a fost martorul prea multor astfel de politici criminale.

Şi în Orientul Mijlociu al zilelor noastre acesta este modelul de politică a liderilor palestinieni. Adolescenţii palestinieni comit atacuri de tip „lupul singuratic“, înjunghiind, împuşcând şi lovind cu maşinile civili israelieni, în timp ce Autoritatea Palestiniană încurajează public aceste acte lăudându-i pe agresori, în loc să condamne moartea oamenilor nevinovaţi. Copiii cu vârste între 13 şi 16 ani nu au instinctul de a mânui un cuţit de bucătărie şi de a  înjunghia trecători pe care nu-i cunosc.

Cu toate acestea, aceiaşi copii palestinieni îi ascultă de la o vârstă fragedă pe educatorii şi pe liderii lor cum elogiază uciderea evreilor şi cum îi ridică la rangul de eroi pe cei care au săvârşit acte teroriste. Anii copilăriei lor sunt încărcaţi de discursuri pline de ură, inclusiv în  emisiunile televizate pentru copii chiar la postul oficial al Autoritatii Palestiniene.

În acest model al tânărului palestinian se încadrează şi Murad Bader Abdullah Addais, în vârstă de 16 ani care, în ianuarie 2016, a ucis-o pe Dafna Meir, în vârstă de 38 de ani. Dafna,  mamă a şase copii, o femeie pe care agresorul nu o cunoştea, se integra în categoriile „josnice“ predicate de palestinieni din cauza faptului că era evreică.

În vreme ce în ţările normale mânuirea armelor nu constituie parte din activitatea zilnică a elevilor, în multe dintre taberele de vară dedicate tinerilor palestinieni, copiii poartă uniforme de luptă şi îşi petrec timpul implicându-se în activităţi pseudo-militare care au drept scop educarea lor în vederea uciderii evreilor.

Mijloacele mass-media palestiniene au, de asemenea, ca obiectiv glorificarea celor care aleg calea terorii. Ultimele dorinţe ale teroriştilor au o mare expunere în presa tradiţională şi în social media. Familiile acestora câştigă respect şi asistenţă financiară oficială din partea Autorităţii Palestiniene sau a OEP. Palestinienilor condamnaţi la închisoare în Israel li se oferă un „salariu“, iar plăţi adiţionale se fac către familiile teroriştilor care au fost ucişi („Shaheezi“). Există străzi care sunt numite după atentatori sinucigaşi, la fel şi nou-născuţi.

Necesitatea renunţării la politica inflamării ostilităţii

În ceea ce priveşte atacurile teroriste puse în practică de palestinieni, Autoritatea Palestiniană păstrează tăcerea. Nu condamnă aceste atacuri şi nici nu ia vreo măsură pentru a domoli înflăcărarea. În locul împiedicării uciderii de evrei nevinovaţi, Autoritatea Palestiniană - în fapt - instigă la astfel de acţiuni. Însuşi preşedintele Abbas a declarat, la 16 septembrie 2015, pe postul oficial al Autorităţii Palestiniene: „Salutăm fiecare picătură de sânge vărsată pentru Ierusalim. Acesta este sânge pur, sânge curat, sânge pentru Allah. Cu ajutorul lui Allah, fiecare martir va ajunge în paradis... (Evreii, n. red.) nu au niciun drept de a pângări (Al-Aksa, Biserica Sfântului Mormânt, n. red.) cu ale lor picioare spurcate “.

În Israel, pe de altă parte, guvernul un este singurul care condamnă incitarea. Presa liberă - atât tradiţională, cât şi contemporană - este vigilentă cu privire la semnale ce ar indica un discurs xenofob. Mai mult, cei ce abordează o astfel de poziţie sunt condamnaţi la sentinţe grele şi sunt respinşi de mass-media şi de opinia publică.

Adevărul este că teroarea cu care Israelul se confruntă de atât de mulţi ani nu este o consecinţă circumstanţială naturală a frustrării cauzate de sărăcie ori de şomaj, ci este, mai curând, rezultatul direct al unei ideologii a urii şi a incitării proactive, create de om.

Există o alternativă, una accesibilă. Pacea între palestinieni şi vecinii lor israelieni va fi obţinută doar dacă liderii palestinieni vor renunţa la politica de decenii bazată pe inflamarea ostilităţii faţă de evrei şi dacă vor îndruma, în schimb, oamenii lor către o coexistenţă reală cu vecinii lor evrei, alături de care sunt meniţi să trăiască.