Video Zelenski: „Nu suntem pregătiți să ne cedăm țara lui Vladimir Putin”. Ce compromisuri a făcut Ucraina în numele păcii

0
Publicat:

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Ucraina nu este dispusă să își cedeze teritoriul liderului rus Vladimir Putin, în ciuda presiunilor și a compromisurilor făcute până acum pentru a opri războiul. Ucrainenii nu au încredere în Rusia, mai ales atunci când vine vorba despre compromisuri politice sau militare.

Ucraina nu este dispusă să își cedeze teritoriul lui Vladimir Putin. FOTO: AFP
Ucraina nu este dispusă să își cedeze teritoriul lui Vladimir Putin. FOTO: AFP

Liderul de la Kiev a afirmat, într-un interviu acordat Politico, că Ucraina a făcut deja numeroase compromisuri, însă nu va accepta pierderea țării.

„Nu suntem deloc pregătiți să ne cedăm țara lui Putin. De aceea avem nevoie disperată de negocieri”, a spus Zelenski.

Președintele ucrainean a subliniat că ucrainenii nu au încredere în Rusia, mai ales atunci când vine vorba despre compromisuri politice sau militare.

„Nu sunt în poziția de a mă gândi cum să găsesc un compromis care să fie acceptabil pentru toată lumea. Sunt președinte și trebuie să apăr Constituția, independența țării mele și poporul meu. Toate acțiunile mele se bazează pe aceste principii”, a declarat el.

Zelenski a susținut că însăși situația de pe front reprezintă un compromis major din partea Ucrainei.

Potrivit acestuia, forțele ucrainene rămân pe poziții și apără teritoriul, fără să avanseze în interiorul Rusiei pentru a recuceri zonele ocupate.

„Să rămână pe pozițiile lor și, în același timp, să nu se retragă pe teritoriul rus și să nu elibereze teritoriul pe care l-au ocupat. Nu este acesta un compromis? Cred că este un compromis foarte mare”, a explicat președintele.

Presiuni din partea lui Donald Trump

Zelenski a amintit și de începutul mandatului lui Donald Trump, când acesta ar fi cerut Ucrainei să accepte o încetare a focului, avertizând că, în caz contrar, nu va mai acorda ajutor.

„Cred că a fost cel mai mare compromis pentru care întreaga noastră țară a fost pregătită și încă este pregătită. Dar astfel de compromisuri nu mai sunt suficiente pentru Rusia. Ea cere tot mai mult. Este o ocupație lentă”, a afirmat liderul ucrainean.

În același context, Zelenski a anunțat miercuri, 11 martie, că Ucraina a primit rachete pentru sistemele de apărare antiaeriană MIM-104 Patriot, menite să întărească capacitatea țării de a respinge atacurile aeriene.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite