VIDEO Reportaj despre viaţa la periferie în Capitală / Jurnalistul de la The Telegraph confundă Bucureştiul cu Budapesta

"Fotografiile premiate ale artisului Alfredo D'Amato surprind patru familii care încearcă să-şi înnădească o viaţă la marginea Budapestei" este şapoul textului "Viaţa de la periferie", un articol publicat pe Telegraph.co.uk în care se prezintă povestea familiilor fotografiate de  Alfredo D'Amato în Bucureşti, în iarna şi primăvara lui 2003.

Jurnalistul Ken Grant scrie un text emoţionant despre patru familii de "cocalari" care trăiesc la periferia Bucureştiului şi alături de care artistul Alfredo D'Amato a petrecut mai multe zile pentru a le fotografia. Jurnalistul a confundat însă Bucureştiul cu Budapesta.

Artistul a venit în iarna lui 2003 în Bucureşti şi a început să fotografieze constant pe parcursul unui sezon dificil vieţile a patru familii tinere de "Cocalari" care şi-au improvizat case din carton într-un bazin secat al unui lac artificial pe Calea Văcăreşti, în sud-estul Capitalei, relatează Telegraph.co.uk în articoului "Viaţa la Periferie".

Fotografiile pe care D' Amato le-a făcut în acea iarnă, în timp ce cauciucul, lemnul şi gunoaiele erau arse fără sfârştit, iar aerul se îngroşa, redau atât liniştea de odihnă, cât şi scântei de incertitudine nervoasă care transformă stările atât de uşor. Deoseori artistul a participat la viaţa de zi cu zi din aceste teritorii atât de bogate.

Un sens al invoaţiei este mereu aproape, oferindu-le familiilor agilitatea de a răzbi foamea sau frigul pătrunzător care pun stăpânire pe trupuri în atâtea ore lungi şi sedentare. În timp ce câinii umblă după pradă, Cocalarii cercetează peisajul de un maro murdar dincolo de colibele lor, rămânând atenţi - nesiguri de cine va veni şi ce noutăţi va aduce. Să locuieşte în aceste teritorii este un lucru periculos, iar în plus, oamenii de aici au de-a face cu ostilitatea autorităţilor şi vizitele poliţiei care evacuează locul în fiecare primăvară şi distrug casele improvizate.

Fotograful a stat multe ore în camere cu aceşti oameni, inspirând aerul greu şi fumul înecăcios. Camerele erau lipsite de lumină, de oxigen şi de mobilitate, soarele abia pătrundea prin ferestrele făcute din foi de plasic, o lumină care pâlpâie în obiectivul camerei, în timp ce o ţigară este trecută de la un prieten la altul.

Totuşi, aici există iubire şi o viaţă de familie, scrie jurnalistul. Peisajul este prezentat în continuare: cuplurile tinere au grijă să le procure hrană copiilor care se înghesuie unul în altul, mâncând bucăţi de pâine. O supă din piele şi oase de pui fierbe pe un cuptor mic, iar afară, hainele sunt puse la uscat. Iar pe măsură ce vremea devine mai bună, oamenii se aventurează afară, iar părinţii le vor prezenta copiilor bazinul în care locuiesc. Bărbaţii încearcă să găsească resturi de fier, cupru şi aluminiu, pe care mai târziu să le vândă. Este o industrie primitvă şi epuizantă.

Atunci când iarna se îndepărtează şi fântânile din Piaţa Unirii din centrul Bucureştiul curg din nou, zilele lungi ale primăverii transformă păşunea maro din Calea Văcăreşti într-o păşune mai hrănitoare. Familiile de aici câştigă câte un euro la fiecare 20 de kilograme de metal vândute către recuperatorii de epave auto.

D'Amato s-a întors la familii când primăvara a venit, făcând fotografii într-o perioadă de renaştere şi creştere. A surprins energia copiilor în acest sezon, a văzut ritualurile şi progresul relaţiilor, acum mature pe un pământ mai cald. Trupurile care mai demult se împingeau unele în altele acum au devenit libere, iar terenul care era înainte extrem şi interzis s-a schimbat într-un spaţiu de contemplare şi descoperire.

In această serie de fotografii impresionante, Alfredo D'Amato a făcut o muncă de angajament şi profunzime. A înţeles care sunt cele mai importante calităţi şi priorităţi: necesitatea de a opri foamea, de a găsi oportunităţi şi putere şi necesitatea de a iubi.