VIDEO De ce virează Uniunea Europeană la Stânga: ce guverne socialiste sunt la putere

Protestele din Portugalia împotriva măsurilor de austeritate au condus, şi aici, la schimbarea Guvernului

Alegerile parlamentare au cutremurat establishmentul politic grec şi francez. Stânga pare să revină în forţă în Europa, pe fondul unei respingeri a austerităţii guvernelor de dreapta. După victoria lui Hollande şi ascensiunea Stângii radicale (Syriza) în Grecia şi întoarcerea stângii la putere în România, urmează alegeri în Olanda, unde socialiştii ar putea obţine cel mai mare număr de voturi cu un discurs eurosceptic.

Extremistul Geert Wilders, care a făcut şi a desfăcut guvernul premierului de dreapta Mark Rutte, nu mai este forţa decisivă în formarea viitoarei coaliţii guvernamentale. Sondajele arată că Partidul său al Libertăţii pierde tot mai mulţi alegători în favoarea Partidului Socialist de extremă stângă.

Acesta a renunţat treptat la ideologia sa marxist-leninistă şi a înlocuit-o cu un mesaj centrat pe solidaritate şi demnitate umană, scrie The Economist. De la un partid care nu trimitea în Parlament decât doi deputaţi în 1994 şi nouă în 2002, formaţiunea a ajuns să fie astăzi creditată în sondaje cu un scor care i-ar asigura nu mai puţin de 38 de mandate în noul legislativ ce va fi ales pe 12 septembrie.

Secretul? Nu doar personalitatea plăcută a liderului Emile Roemer, ci o agendă populistă, care promite menţinerea statului asistenţial şi împărţirea mai echitabilă a acoperirii costurilor acestuia. Cu o retorică vehementă împotriva băncilor considerate principalele vinovate pentru criză şi împotriva privatizării activelor naţionale strategice, socialiştii sunt apropiaţi de ideile lui Wilders şi în ceea ce priveşte politica europeană, dar cu nuanţe.

Ei nu sunt împotriva UE şi nu cer ieşirea din aceasta, dar i-ar reduce bugetul la jumătate. Nu sunt nici împotriva euro, dar sunt contra regulilor mai stricte legate de deficitul bugetar incluse în noul Pact Fiscal. Respingerea austerităţii acasă pentru a finanţa bail-out-urile altor ţări este astfel principala explicaţie a creşterii popularităţii partidului, cred experţii. Contează şi faptul că şomajul a crescut la 6,5%, o rată mare pentru Olanda, iar economia stagnează. Totuşi chiar dacă ar obţine mai multe voturi decât liberalii de la VVD, socialiştii vor întâmpina mari dificultăţi în formarea unei coaliţii de guvernare.

Revenirea stângii în România

Nici cazul României nu face excepţie de la regula respingerii austerităţii guvernelor de dreapta. Tăierea pensiilor, salariilor, disponibilizările din sectorul public au creat un teren proprice pentru revenirea stângii la putere. Iar rezultatul alegerilor locale a consfinţit o victorie zdrobitoare a stângii. A fost însă în mare parte un vot de protest, nu din conviongere. Preluarea puterii guvernamentale de către PSD nu s-a făcut însă prin alegeri, ci prin schimbarea unei majorităţi conjuncturale în Parlament.

Tentativele de subordonare totală a tuturor instituţiilor statului într-un timp record au demonstrat însă că social-democraţii şi partenerii lor liberali se temeau că rezultatul la alegerile legislative din toamnă nu va fi cel dorit: o majoritate absolută, de tip Viktor Orban. Sondajele efectuate după eşecul suspendării preşedintelui Traian Băsescu arată că USL continuă să piardă procente. Reîntregirea salariilor bugetarilor şi a pensiiilor tăiate este principala idee pe care o flutură noua putere pentru a-şi atinge obiectivul la parlamentare.

Victoria totală a stângii în Franţa

Franţa are din nou un preşedinte de stânga după 17 ani şi pentru prima dată din 2002 un guvern socialist. În ultimii ani socialiştii s-au certat între ei pentru nominalizare, toţi ar fi vrut să candideze... A încercat Segolene Royal şi n-a reuşit. Au urmat scandalul DSK şi alegerile primare, câştigate de fostul secretar general al socialiştilor, prea puţin carismaticul Francois Hollande.

Francezii l-au ales pe acesta mai mult ca respingere a unui al doilea mandat al lui Sarkozy. Stilul acesta hiperactiv, de preşedinte-jucător care caută un contact permanent cu poporul şi reacţionează la orice eveniment, dramatizând mizele, i-a obosit pe francezi, îmi spunea într-un interviu Jean Yves Camus, cercetător la IRES. Şi-au dorit un spirit mai puţin polemic, mai echilibrat, un om al consensului, şi au votat în consecinţă.

A contat şi faptul că Sarkozy era perceput ca şi candidatul bogaţilor, al finanţei, pe când Hollande cu promisiunile sale de renegociere a Tratatului fiscal şi retorica sa anti-bănci, speculatori şi bogaţi era, sau cel puţin părea, opusul. În plus, francezii erau şi ei sătui de austeritatea germană, la care s-a raliat cel puţin declarativ şi Sarkozy.

Chiar dacă semnalul de viraj către stânga dat de francezi este clar, şi parlamentarele fiind câştigate de socialişti, Hollande se va confrunta cu o situaţie economică foarte dificilă. Jean Yves Camus este convins că noul preşedinte va avea o marjă foarte redusă de manevră între realitatea economică şi aşteptările pe care le va avea de la el puternica stângă anti-liberală a lui Melenchon, de ale cărui voturi a beneficiat în turul doi.

”Franţa şi-a pierdut competitivitatea şi riscă să fie epicentrul viitorului şoc din zona euro. Va trebui să refinanţeze 180 miliarde de euro în 2012, 240 de miliarde în 2013 şi, dacă nu va reuşi să-şi reia controlul asupra finanţelor publice, se va trezi cu o rată a dobânzii de 5% la bonduri şi o creştere cvasinulă. Pierderea ratingului AAA este doar debutul unui proces şi un semnal extrem de îngrijorător”, îmi spunea într-un interviu economistul francez Nicolas Baverez.

În opinia sa, este nevoie de un program de ajustare adevărat, cu un efort de reducere a cheltuielilor în serviciul public, sistemul de pensii şi cel de sănătate. Deocamdată însă Hollande a venit cu aceleaşi promisiuni de creştere a impozitelor ca şi Sarkozy, dar austeritatea şi tăierile despre care nu s-a vorbit în campanie sunt inevitabile potrivit experţilor. Prin urmare, Hollande va trebui să fie un „president de la rigeur” şi al unei rupturi cu modelul creşterii pe datorie, care a paralizat sectorul privat francez, este convins Baverez.

Victoria socialistului nu poate fi absolutizată şi dacă ne gândim la scorul mare obţinut de extrema dreaptă – reprezentată de Marine Le Pen – chiar şi în rândul unor importante segmente din bazinul electoral de stânga, precum muncitorii cu venituri mici.

Victoria extremelor în Grecia

Video

Nici în Grecia alegerile nu pot fi interpretate ca un viraj complet către stânga. Socialiştii de la PASOK au fost pedepsiţi de electorat laolaltă cu Partidul de dreapta Nea Demokratia, ca partide care au deţinut prea mult timp puterea, şi mai ales pentru memorandumurile încheiate cu troica formată din UE, FMI şi Banca Mondială. Asta în primul scrutin, apoi au revenit la putere.

„Criza datoriei care a lovit Grecia şi zona euro a schimbat radical forma sistemului politic pe care l-am cunoscut în Grecia după schimbarea de regim din 1947. O mare parte dintre greci simt neîncredere şi furie împotriva celor două partide care au alternat la putere după 1947, Pasok şi Noua Democraţie, şi care sunt pentru continuarea măsurilor de austeritate şi a politicii pe bază de memoranduri care adâncesc criza şi duc la o recesiune mai profundă”, explică pentru National Post politologul grec Dimitris Bekiaris. În opinia sa, marele învingător al alegerilor rămâne Syriza (Coaliţia stângii radicale), către care s-au îndreptat mulţi votanţi ai PASOK.

Politica anti-memorandum şi strategia anti-neoliberală a formaţiunii s-au dovedit eficiente. ”Ascensiunea Syriza este legată de aşteptările societăţii legate de un viitor mai bun, o distribuţie mai echitabilă a bunăstării şi de renunţarea la condiţiile oneroase impuse Greciei. Guvernele precedente n-au negociat condiţiile celor două memorandumuri semnate după 2010. Primul a fost semnat pentru ca creditorii noştri să nu piardă niciun euro, iar cel de-al doilea a fost parafat pentru disoluţia statului de drept şi abolirea dreptului muncii”, este de părere Bekiaris.

Celălalt câştigător surpriză în alegeri se situează la cealaltă extremă a spectrului politic. Ascensiunea partidului neonazist Golden Dawn (Zori de aur), care a intrat pentru prima dată în Parlament, după ce a obţinut un scor de 6,84%, se datorează tot crizei financiare, politice şi sociale. Până acum, Golden Dawn era un grup neonazist marginal, acuzat de atacuri violente şi sângeroase împotriva imigranţilor economici şi a partidelor de stânga. Formaţiunea a profitat şi de „situaţia intolerabilă de criminalitate din centrul Atenei şi din alte oraşe, pentru a capta alegători cu un mesaj securitar şi anti-imigraţionist,” explică Bekiaris.

Revenirea democraţilor în Italia

Şi la alegerile municipale din Italia, formaţiunile de dreapta care au condus multă vreme ţara au fost pedepsite serios de electorat. Partidul Poporul pentru Libertate al fostului premier Berlusconi a fost aproape şters de tot de pe harta electorală. Victoria stângii reprezentate de Partidul Democrat, care s-a clasat primul la nivel naţional şi a câştigat cele mai multe primării, trebuie însă relativizată.

Revelaţia acestor alegeri este în definitiv o mişcare anti-sistem MoVimento 5 Stelle (Five Star Movement, M5S), condusă de carismaticul pamfletar politic Beppe Grillo. Partdiul său care era creditat cu puţin peste 5% cu o lună înainte de alegeri, a atins o cotă de 15% la nivel naţional, depăşind şi partidul lui Berlusconi în oraşe ca Verona.

„Aceste alegeri sugerează mai mult decât o asemănare pasageră cu rezultatele ‘Super Sunday’-ului european din 5 mai – alegeri prezidenţiale în Franţa, parlamentare în Grecia şi pentru Landul Renania în Germania, cât şi alegerile locale din UK. Mesajul care reiese din toate aceste scrutinuri este acela de neîncredere şi respingere a politicienilor dominanţi, a metodelor şi politicilor lor – mai ales a austerităţii”, explică politologul italian Andrea Teti pentru National Post.

În opinia sa, votanţii au abandonat partidele tradiţionale pentru că le percep pe acestea intersate doar de sine şi deloc dispuse să răspundă crizei prin rezolvarea unor probleme structurale precum subvenţiile date sectorului privat, evaziunea fiscală, crima organizată sau şomajul.

Înfrângerea lui Merkel în NRW

Şi în Germania, coaliţia din centru-dreapta a lui Angela Merkel a suferit o usturătoare înfrângere, de data aceasta în alegerile pentru cel mai populat Land. CDU a ajuns la 31% în sondaje, iar cancelarul este tot mai izolat acasă şi chiar şi în Europa, unde Hollande îi încurcă socotelile.

Social-democraţii germani se simt pe val, dar neînţelegerile de la vârf între cei trei posibili contracandidaţi ai lui Merkel la postul de cancelar – fostul ministru de finanţe Peer Steinbrueck, fostul ministru de externe Frank Walter Steinmeier şi preşedintele Sigmar Gabriel – amintesc de goana după candidaturi care i-a ţinut în afara guvernării mulţi ani pe socialiştii francezi. SPD a câştigat în Renania de Nord Vestfalia ( NRW) mai ales pe fondul trimiterii în cursă de către CDU a unui candidat demotivat şi prea puţin ataşat de acest Land, dar bătălia cu Merkel este încă departe de a fi câştigată.

Şi aici votul de protest s-a dus către Partidul Piraţilor, care i-au depăşit pe verzi şi ar putea să încurce socotelile unei posibile coaliţii de guvernare SPD-Verzi. Cât despre Die Linke, fostul partid comunist, liderii Gysi şi Ernst se pozează cu noul superstar al politicii greceşti Tsipras doar-doar or mai câştiga un procent în plus. 

Revenirea laburiştilor în Marea Britanie

Nici alegerile locale din Marea Britanie nu s-au abătut, ca rezultate şi ca mesaj transmis de alegători, de la trendul de aparent de viraj către stânga, motivat mai degrabă de respingerea austerităţii. Şi coaliţia dintre conservatori şi liberali aflată la putere a impus tăieri bugetare severe, ceea ce a condus la şomaj şi la înfrângerea forţelor guvernamentale la alegerile locale.

Laburiştii conduşi de Ed Milliband n-au scăpat încă total de eticheta populară negativă a neo-liberalismului lui Blair, dar au obţinut câteva victorii importante în diferite Consilii locale.

În concluzie putem spune că Europa occidentală a virat către stânga mai degrabă ca vot de protest împotriva austerităţii guvernelor de dreapta şi a efectelor acesteia, decât din creşterea apetenţei pentru ideile de stânga. Iar stânga mainstream a obţinut scoruri convingătoare numai acolo unde n-au existat opţiuni extreme ca Syriza sau exotice anti-sistem ca Mişcarea de cinci stele sau Partidul Piraţilor.