UPDATE Eurogrupul decide soarta Greciei. Ministrul german de Finanţe propune un Grexit pe cinci ani. Cabinetul Tsipras neagă planul lui Schaeuble
0Miniştrii de Finanţe din zona euro supun sâmbătă seara dezbaterii planul de reforme înaintat de guvernul de la Atena. Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, propune îmbunătăţirea propunerilor de salvare înaintate de Alexis Tsipras sau ieşirea Greciei din zona euro pentru o perioadă de cinci ani, potrivit unor surse citate de Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung. Cabinetul lui Tsipras neagă însă planul lui Schaeuble.
UPDATE Întâlnirea miniştrilor de finanţe din zona euro va fi reluată duminică, la ora 10.
UPDATE Restricţiile asupra mişcărilor de capital impuse băncilor din Grecia vor rămâne în vigoare cel puţin două luni, a afirmat sâmbătă ministrul elen al Economiei, George Stathakis, în condiţiile în care miniştrii Finanţelor din zona euro s-au întâlnit la Bruxelles pentru a analiza solicitarea Atenei privind un nou program de ajutor, relatează Reuters.
Stathakis a declarat la postul elen Mega TV că băncile elene ar putea să fie redeschise cel mai devreme săptămâna viitoare, dacă în acest week-end se ajunge la un acord cu creditorii, însă celelalte restricţii, privind retragerile de numerar şi transferurile de capital vor rămâne în continuare în vigoare.
Lunea trecută, "vacanţa bancară" din Grecia a fost prelungită cu încă o săptămână, până pe 13 iulie.
UPDATE E oficial, Finlandezii nu votează o refinanţare a Greciei
Lucrurile nu sunt prea roz pentru Grecia. După cum se ştie, un nou pachet de măsuri trebuie aprobat în unanimitate de miniştrii de finanţe, iar Finlanda se opune cu vehemenţă. Cu toate acestea, se poate apela la o clauză de urgenţă care stipulează că se poate lua o decizie şi cu 85% din voturi.
UPDATE Finlandezii pun piciorul în prag
Partidul Adevăraţi Finlandezi, al doilea partid ca mărime ce face parte din coaliţia de guvernare ameninţă că va da jos Guvernul dacă Finlanda va fi de acord cu o nouă finanţare a Greciei.
UPDATE Franţa, Italia, Cipru şi Comisia Europeană vs Germania, Finlanda, Olanda, Lituania, Slovacia, Estonia şi Slovenia
Presa finlandeză anunţă că Germania, Finlanda, Olanda, Lituania, Slovacia, Estonia şi Slovenia sunt pentru o excludere temporară a Greciei din zona euro. Jurnalistul publicaţiei El Mundo, Pablo Rodriguez, confirmă informaţia pe twitter.
UPDATE Schaeuble: Încrederea a fost distrusă într-un mod de neînţeles
„Cu siguranţă nu ne vom mai putea baza pe promisiuni. În ultimele luni, încrederea a fost distrusă într-un mod de neînţeles. Suntem hotărâţi să nu facem calcule în care ştim că nu putem avea încredee. Vom avea negocieri extrem de dificile. Nu cred că vom ajunge la o decizie uşoară“, a declarat Schaeuble la întâlnirea miniştrilor de Finanţe din zona euro.
UPDATE Propunerile Greciei, "prea puţine, prea târzii"
Un oficial din zona euro a declarat pentru AP că finanţatorii Greciei doresc "angajamente mai specifice şi obligatorii" de la Atena. Oficialul a mai spus că este un sentiment general în cadrul Eurogrupului că propunerile Greciei sunt "prea puţine şi prea târzii". Sursa a mai adăugat că reformele nu trebuie neapărat să fie măsur de austeritate.
UPDATE Eurogrupul s-a divizat
După cinci ore de negocieri şi discuţii, Eurogrupul este divizat. Unele ţări sprijină Grecia, inclusiv Franţa, altele şi-au exprimat îndolaia cu privire la şansele statului elen. Potrivit jurnaliştilor BBC, Germania este cea care opune cea mai acerbă rezistenţă la masa negocierilor. Potrivit jurnalistei franceze Isabele Ory, în cadrul Eurogrupului s-a discutat şi despre costurile financiare uriaşe pe care le-ar implca posibila ieşire a Greciei din zona euro.
UPDATE Germania a elaborat un plan pentru ieşirea Greciei din zona euro pentru o perioadă de cinci ani în cazul în care statul elen nu reuşeşte să-şi îmbunătăţească propunerile sale de salvare, a declarat o sursă europeană pentru AFP. "Este un document intern, nu a fost distribuit astăzi (la reuniunea Eurogrupului -n.r.). Există două opţiuni: îmbunătăţirea propunerilor sau un Grexit temporar", a spus sursa, care a văzut raportul lui Schaeuble, citată de AFP.
UPDATE Ministrul de Finanţe din Germania vrea un Grexit pe cinci ani
Wolfgang Schaeuble, ministrul de Finanţe al Germaniei, a respins planurile Greciei şi vrea ca statul să părăsească „temporar“ zona euro, pentru o perioadă de cinci ani, potrivit publicaţiei „Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung“ (FAS), citată de thetelegraph.co.uk. Nu este pentru prima dată când Wolfgang Schaeuble înaintează soluţia ieşirii Greciei din zona euro. Yanis Varoufakis a scris astăzi că este convins că ministrul de Finanţe al Germaniei vrea ca Grecia să fie scoasă din uniunea monetară pentru a intimida Franţa şi pentru a o face să accepte „modelul său al unei zone euro disciplinare“.
"Aceste propuneri nu conţin domenii importante de reformă care să vizeze modernizarea ţării, creşterea economică pe termen lung şi dezvoltarea durabilă“, scrie "Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung". Ministrul de Finanţe al Germaniei a propus, printre altele, că Grecia trebuie să transfere active de 50 de miliarde de euro într-un fond de solidaritate, care să fie vândute şi astfel să fie ştearsă datoria. O a doua opţiune negociată este ieşirea temporară a Greciei din zona euro. Mai exact, ca Grecia să iasă din zona euro timp de cel puţin cinci ani, iar datoriile să fie restructurate. Totuşi, Grecia să rămână stat membru al Uniunii Europene şi să primească în continuare asistenţă umanitară şi tehnică pentru a stimula creşterea.
Wolfgang Schaeuble, ministrul de Finanţe al Germaniei, a refuzat să comenteze informaţia potrivit căreia el ar fi propus un Grexit pe cel puţin cinci ani.
Planul lui Schaeuble privind o "decuplare conştientă“ a Greciei de euro, stârneşte deja nemulţumiri. Un social-democrat german a scris pe Twitter că respinge ideea de a exclude Grecia timp de cinci ani şi să ofere sprijin umanitar, scrie thetelegraph.co.uk. Liderul social-democraţilor germani arată că planul lui Schaeuble nu reprezintă poziţia Germaniei.
Theodoros Mihopoulos, şeful de Cabinet al premierului grec Alexis Tsipras, afirmă într-un mesaj postat pe Twitter că informaţia publicată de Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, potrivit căreia ministrul de Finanţe al Germaniei ar fi propus ieşirea Greciei din zona euro pentru cinci ani, "este complet negată".
UPDATE Miniştrii finanţelor din zona euro, reuniţi sâmbătă pentru a examina ultimele propuneri ale Guvernului grec şi evaluarea creditorilor, ar putea să nu discute problema delicată a restructurării datoriei greceşti, a declarat Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrupului, potrivit Reuters.
Având în vedere că sunt multe puncte de clarificat, „nu este sigur că vom ajunge să vorbim despre restructurarea datoriei astăzi (sâmbătă –n.r.)“, a declarat el.
O probabilă restructurare a datoriei greceşti - considerată necesară de către creditorii internaţionali ai Atenei, dar care provoacă reticenţe puternice în ţări ca Germania - este principalul argument avansat de către premierul grec Alexis Tsipras pentru a-i convinge pe compatrioţii săi să accepte măsurile de austeritate la care Guvernul său s-a angajat, după ce i-a îndemnat să voteze împotriva acestor măsuri în referendumul organizat duminica trecută.
UPDATE Reuniunea de sâmbătă a miniştrilor de finanţe din zona euro va fi "foarte dificilă", întrucât reformele propuse de guvernul grec "nu sunt suficiente" pentru a lua în calcul un acord privind reluarea ajutorului internaţional pentru Atena, a afirmat preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, citat de AFP.
Germania şi alte ţări din zona euro, sceptice faţă de Tsipras
"Principala problemă este încrederea" între Grecia şi partenerii săi europeni, a spus Dijsselbloem la sosirea la reuniune, considerată crucială pentru menţinerea Greciei în zona euro.
Anterior, olandezul Eric Wiebes, secretar de stat în ministerul de finanţe, a spus că mai multe guverne din zona euro, printre care şi cel de la Haga, "au serioase îndoieli" privind angajamentul şi capacitatea Atenei de a aplica efectiv reformele propuse de guvernul lui Alexis Tsipras pentru a-i convinge pe europeni să aprobe un nou program de asistenţă financiară.
La fel de pesimist s-a dovedit a fi şi ministrul german de finanţe, Wolfgang Schauble, care a spus la sosirea la Eurogrup că negocierile vor fi "extrem de dificile".
"Vom avea negocieri extrem de dificile", a afirmat Schauble, adept recunoscut al unei linii foarte dure faţă de Atena.
Ceva mai optimist s-a dovedit a fi ministrul austriac de finanţe, Hans Joerg Schelling, care a afirmat că există 60% să se obţină un acord în Eurogrupul de sâmbătă, relatează Reuters, citând agenţia austriacă APA.
Schelling atrage însă atenţia că aceste şanse se pot materializa doar dacă Grecia va prezenta garanţii pentru implementarea măsurilor de reformă. "Dacă garanţiile nu apar, şansele se vor inversa", a spus el.
Guvernul condus de Tsipras, a obţinut 251 de voturi favorabile dintr-un total de 300 de deputaţi şi astfel poate să meargă cu un mandat reprezentativ la negocierea de sâmbătă cu creditorii ţării (UE, BCE, FMI). Propunerile guvernului de la Atena fuseseră prezentate creditorilor de joi seară.
Şefa FMI, Christine Lagarde, a declarat la sosirea la Bruxelles, pentru reuniunea miniştrilor de Finanţe din zona euro, că se aşteaptă la "progrese semnificative" în vederea deblocării unui nou program de ajutor pentru Grecia.
Surse apropiate negocierilor pe cale să înceapă la Bruxelles spun că acordul miniştrilor pentru planul lui Tsipras nu este nicidecum sigur, informează agenţia Reuters. Sursele spun că Germania şi alte ţări din zona euro rămân sceptice faţă de intenţiile guvernului grec de a face reforme adevărate. Iar cererile de finanţare mărită venite ieri de la Atena i-au „alarmat” pe unii oficiali din zona euro – mai scrie Reuters.
Tsipras vrea să obţină o restructurare a datoriei
La reuniunea de duminică, premierul grec Alexis Tsipras va căuta să obţină o restructurare a datoriei. Fără o restructurare, datoria rămâne de neplătit, iar dacă Tsipras nu obţine asta se va produce o implozie a coaliţiei guvernamentale Syriza, noi alegeri, iar instabilitatea va fi şi mai mare, riscând să agraveze situaţia pe întregul continent.
Înainte de votul din Parlament, Alexis Tsipras şi-a apărat în faţa parlamentului elen propunerea sa de acord făcută creditorilor ţării, admiţând că ea conţine „măsuri dificile” şi „departe de pactul electoral” pe care-l făcuse formmaţiunea din care face parte.
Prim-ministrul Greciei le-a spus susţiătorilor săi că statul elen „va reuşi” şi va rămâne în zona euro.
32 de voturi împotriva acordului au fost înregistrate, iar 8 deputaţi s-au abţinut.
Zece deputaţi din partidul său, Syriza, au respins propunerea, abţinându-se de la vot sau, doi dintre ei, votând împotriva acestui plan de acord. Printre cei opt care s-au abţinut figurează trei personalităţi din majoritatea sa guvernamentală: ministrul energiei Panagiotis Lafazanis, ministrul delegat al caselor de asigurări sociale, Dimitris Stratoulis, din aripa eurosceptică a Syriza, precum şi preşedinta parlamentului, Zoe Konstantopoulou.
O parte dintre deputaţii Syriza au fost absenţi de la vot, între aceştia fiind şi fostul ministru al Finanţelor, Yanis Varoufakis.
Textul a fost adoptat cu voturile opoziţiei, socialişti şi conservatori în special, dat fiind faptul că majoritatea guvernamentală pare 149 de deputaţi din Syriza şi 13 deputaţi ai partidului de dreapta Anel.
.