Ungurii au ieşit în stradă din cauza temerilor că Guvernul le fură pensiile. Taxele dure au gonit şi reţeaua RTL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

3.000 de protestatari au ajuns la sediul guvernului de la Budapesta, în această săptămână, într-o demonstraţie împotriva prim-ministrului ungar Viktor Orbán, care plănuieşte să schimbe regulile privind fondurile de pensie, informează „Reuters“ şi „EurActiv“.

„Aceasta este hoţie“, declară Tamas Merei, un dezvoltator software în vârstă de 39 de ani căruia îi este frică de faptul că guvernul îi va lua cei 20.000 de euro pe care îi are în fondul de pensie. 

RTL se mută în Luxemburg din cauza situaţiei economice „nefavorabile“ din Ungaria

Guvernul Orbán neagă că va fura pensiile, însă propunerea sa este doar una dintre politicile financiare controversate din ultima vreme. Oficialii au fost acuzaţi că încalcă drepturile la proprietate şi cele economice pentru a umple buzunarele statului.

În ultimele săptămâni, guvernul a propus o taxă pe internet care a scos în stradă 100.000 de oameni şi care a făcut ca grupul german de televiziune RTL să-şi mute afacerile în Luxemburg. RTL, care deţine şi televiziunile Cool TV, Film+, Film+2, RTL+ şi Series+, licenţiate în România, îşi mută din Ungaria, la Luxemburg, operaţiunile TV. 

„Reevaluând situaţia economică nefavorabilă din Ungaria, am decis să facem portofoliul nostru de televiziuni prin cablu mai eficient din punct de vedere financiar şi să mutăm operaţiunile noastre TV la Luxemburg, unde avem o infrastructură şi o echipă potrivite“, a anunţat compania, într-o declaraţie acordată presei maghiare, citată Mediafax.

„Legal, pensiile private afectate de această decizie aparţin statului“

Înainte ca Orbán să ajungă la putere, Ungaria avea un sistem de pensii hibrid, unele fonduri fiind de stat, iar altele private. Angajaţii şi muncitorii făceau contribuţii obligatorii în ambele părţi.

La scurtă vreme după ce a fost ales în 2010, Guvernul lui Orbán a pus capăt plăţilor obligatorii în fondurile private şi a naţionalizat majoritatea banilor de acolo. Acest lucru a adus, efectiv, în buzunarele guvernului 9,6 miliarde de euro, potrivit „Reuters“. De atunci, Polonia a făcut o schimbare asemănătoare.

Economiştii şi investitorii s-au alarmat din cauza acestei mişcări, însă Guvernul a îndulcit impactul – a declarat că cei care aveau economii în fondurile private puteau alege să rămână acolo, deşi contribuţiile obligatorii nu vor ajunge în privat. Aproape 60.000 de oameni au decis să rămână la fondurile private. 

Schimbarea propusă acum de guvern este ca aceste fonduri private să se închidă şi banii de acolo să fie absorbiţi de sistemul de pensii de sat, în cazul în care cel puţin 70% din oamenii de la privat nu plătesc taxe de membru pentru fondurile private, în fiecare lună. În acest moment, doar 10% plătesc aceste taxe lunare, fapt ce înseamnă că fondurile private trebuie să se închidă, potrivit celui mai mare fond privat din Ungaria, Horizont.

Ministrul Economiei, Mihály Varga a declarat la un post de radio public că oamenii sunt „prostuţi“ să sugereze că Guvernul le fură pensiile. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus că, legal, pensiile private afectate de această decizie aparţin statului, nu celor care au economisit. „Este o iluzie cum că ar avea proprii lor bani“, a declarat Zoltán Kovács, din partea Guvernului, citat de Reuters.

Pe scurt, este vorba de a astupa găuri din buget cu aceşti bani“, explică Péter Krekó, directorul think tank-ului Institutul Capital Politic.

Protestatarii spun că nu au încredere în guvern că va plăti întreaga sumă de bani atunci când se pensionează şi se tem că banii aceştia vor dispărea în buget. 


 Citeşte şi:

Zeci de mii de maghiari au manifestat împotriva lui Viktor Orban la Budapesta

Mai multe zeci de mii de persoane au manifestat luni împotriva politicii premierului Ungariei, Viktor Orban, potrivit agenţiei France Presse, citată de Agerpres.

Ce gândeşte Orbán, idee cu idee, despre sistemul pe care îl impune în Ungaria

Ce a vrut să spună, de fapt, premierul maghiar, Viktor Orbán, la Tuşnad, în iulie, despre modelul de dezvoltare pe care îl aplică deja în Ungaria, de vuieşte şi acum presa internaţională? György Schöpflin, europarlamentar din partea Fidesz, a făcut, pentru FP România, o traducere foarte probabilă a ideilor după care se conduce acum la Budapesta. - Interviu de Vlad Ungureanu

Orbán a amânat taxa pe internet, după ce 100.000 de maghiari au protestat aseară în Budapesta

Guvernul condus de Viktor Orbán a amânat la controversata taxă pe internet, propusă săptămâna trecută, după ce maghiarii au organizat mai multe proteste care au culminat noaptea trecută, când aproximativ 100.000 de persoane au ieşit pe străzile capitalei Ungariei. „Trebuie să facem cumva să vedem unde se duc profiturile uriaşe generate de online şi dacă există vreo cale de a păstra în Ungaria ceva din ele”, spune Orbán.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite