Un bărbat închis de 23 de ani pentru crimă ar putea fi victima unei înscenări a poliției. Anchetatorii ar fi eliminat alibiul salvator
0O investigație scoate la iveală noi dovezi în cazul unui bărbat care a petrecut 23 de ani în închisoare pentru uciderea unei studente sud-coreene. Potrivit jurnaliștilor britanici, există indicii că acesta ar fi fost incriminat pe nedrept de poliție.

Ancheta arată că polițiștii din Dorset Police ar fi știut încă din timpul investigației că mărturia principalului martor al acuzării era contrazisă de imaginile surprinse de camerele de supraveghere, însă ar fi ales să ignore aceste probe.
Mai mult, 13 martori cheie au declarat pentru BBC că au fost presați de anchetatori să își modifice declarațiile sau să mintă în instanță.
Studenta Jong-Ok Shin a fost înjunghiată mortal în 2002, în timp ce se întorcea acasă de la un club din Bournemouth. Bărbatul care a stat 23 de ani după gratii, Omar Benguit, consumator de droguri cu antecedente penale, a fost condamnat abia la al treilea proces, în 2005, după ce primele două jurii nu au ajuns la un verdict.
Potrivit BBC, cazul s-a bazat aproape exclusiv pe mărturii, în lipsa unor probe criminalistice sau imagini video care să-l lege direct pe Omar Benguit de crimă. Martorul principal, o femeie cu antecedente de declarații false, și-a schimbat de mai multe ori povestea, iar versiunea sa era contrazisă atât de imaginile CCTV, cât și de declarația victimei înainte de moarte, care vorbea despre un singur agresor mascat.
Noile dovezi includ și un posibil alibi: înregistrări telefonice care sugerează că Benguit se afla într-o cabină telefonică la scurt timp după crimă, fapt incompatibil cu scenariul acuzării. Documentele arată că poliția era la curent cu acest posibil alibi, dar nu l-a investigat corespunzător.
Un fost detectiv specializat în omucideri, Brian Murphy, a cerut deschiderea unei anchete de către Independent Office for Police Conduct, afirmând că verdictul „nu este sigur” și că dosarul „strigă după o reevaluare”.
În prezent, cazul este analizat de Criminal Cases Review Commission (CCRC), instituția care poate trimite speța înapoi la Curtea de Apel. Deși ar putea fi eligibil pentru eliberare condiționată dacă și-ar recunoaște vina, Omar Benguit susține că refuză să mărturisească o crimă pe care afirmă că nu a comis-o.
„Aș prefera să mor în închisoare spunând adevărul, decât să ies liber pe o minciună”, a declarat acesta pentru BBC.
Reprezentanții poliției din Dorset susțin că dosarul a fost analizat de mai multe ori și că eventualele nereguli țin exclusiv de competența CCRC și a instanțelor de judecată.























































