Trupele ruse scot cadavrele civililor omorâţi în Mariupol în camioane inscripţionate cu „ajutor umanitar”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE (Arhivă)
FOTO EPA-EFE (Arhivă)

Soldaţii ruşi ar folosi camioanele cu care aduc „ajutoare umanitare” în Mariupol pentru a scoate din oraş cadavrele civililor omorâţi în urma atacurilor, afirmă Petro Andriuşcenko, consilerul primarului din Mariupol, citat de agenţia de presă ucraineană LB.ua.

„Oricât de barbar ar suna, corpurile sunt transportate sub inscripţia de "ajutor umanitar". 

 Camioanele care aduc „pomenile umanitare" la întoarcere sunt încărcate cu trupurile morţilor", spune consilierul Petro Andriuşcenko pe contul său Telegram. 

Andriuşcenko mai spune că soldaţii ruşi opresc camioanele în faţa clădirilor unde sunt găsite mai multe cadavre, iar corpurile sunt încărcate şi transportate ca oricare altă marfă.  

Conform informaţiilor preliminare, cadavrele civililor din Mariupol sunt transportate la crematoriul mobil din Harţîzsk, spune Petro Andriuşcenko, completând că această informaţie este verificată de autorităţile ucrainene. 

„Nu este vorba de cazuri izolate, ci de transporturi în masă şi de un mecanism bine rodat. O teribilă "optimizare" logistică. Hrană în schimbul trupurilor, aceasta este adevărata faţă a Rusiei de astăzi”, declară Petro Andriuşcenko, făcând referire la faptul că, potrivit unor informaţii, civilii care ar fi supravieţuit în Mariupol ar fi fost obiligaţi să adune cadavre de prin curţi pentru a beneficia de hrană. 

Potrivit Consiliului municipal din Mariupol, în două luni de atacuri şi de asediu din partea forţelor ruse, au murit de două ori mai mulţi civili ai oraşului decât în doi ani de ocupaţie nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, scrie Lb.ua. 

Forţele ruse încearcă să preia controlul asupra oraşului-port de la Marea Azov, Mariupol, care avea 440.00 de locuitori înainte de declanşarea invaziei. Mariupolul este important pentru soldaţii ruşi, fiindcă Rusia şi-ar asigura un culoar terestru între Crimeea, care a fost anexată ilegală în anul 2014, şi Donbas, situat în estul Ucrainei. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite