Ţările europene continuă să ridice treptat restricţiile impuse din cauza pandemiei Covid-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Austria a ridicat restricţiile de circulaţie FOTO Thomas Kronsteiner/Getty Images
Austria a ridicat restricţiile de circulaţie FOTO Thomas Kronsteiner/Getty Images

Ţările europene continuă să renunţe treptat la restricţiile impuse din cauza pandemiei de COVID-19 care a făcut peste 140.000 de victime pe bătrânul continent.

În Austria, de pe 1 mai, au fost anulate măsurile ce au restricţionat libera circulaţie. Este permisă adunarea în grupuri de până la 10 persoane, dar obligativitatea de a purta mască în locuri publice rămâne în vigoare. S-au deschis magazinele mari şi întreprinderile din domeniul prestării serviciilor.

În Cehia, autorităţile au revăzut din nou graficul relaxării restricţiilor, permiţând deja, de pe 11 mai, acţiunile cu participarea a 100 de persoane, vor fi deschise teatrele şi cinematografele (numărul spectatorilor fiind însă unul limitat), precum şi centrele comerciale şi muzeele. De pe 1 mai a fost lansată o aplicaţie mobilă numită „carantina inteligentă”, ce permite reţelelor de telefonie mobilă urmărirea utilizatorilor şi stabilirea, în cazul confirmării diagnozei COVID-19, a contactelor pe care le-au avut aceştia cu alte persoane. Utilizarea aplicaţiei nu este obligatorie, ci benevolă.

În Spania, după mai bine de o lună şi jumătate, începând cu 2 mai, vor fi permise plimbările şi practicarea sportului în aer liber.

Malta a anunţat ridicarea graduală a resticţiilor de carantină în contextul în care numărul de noi cazuri de coronavirus este în scădere, multe magazine putând să-şi reia activitatea începând de luni. Guvernul a anunţat, însă că populaţia trebuie să poarte măşti în magazine pentru a preveni reapariţia infecţiei. „Mă bucur că am reuşit să traversăm furtuna fără a ceda presiunii de a dispune izolarea totală”, a declarat premierul Robert Abela în timpul unei conferinţe de presă desfăşurate vineri. „Guvernul demarează astăzi un program de trei săptămâni de redeschidere a majorităţii activităţi economice”. Începând de luni vor fi permise reuniunile de până la patru persoane, iar multe magazine şi centre de loterie primesc permisiunea de a-şi redeschide porţile. 

Distanţarea socială va trebui să se menţină, iar cabinele de probă din magazinele de haine vor fi închise. Barurile, restaurantele şi frizeriile trebuie să rămână închise, a precizat guvernul. Aeroportul va rămâne închis cel puţin până la finele lunii mai, iar şcolile nu vor mai relua cursurile pentru anul şcolar în curs. Malta, cel mai mic stat din Uniunea Europeană, a raportat aproximativ 450 de cazuri de COVID-19 şi patru decese. Ministrul sănătăţii, Chris Fearne, a anunţat că rata de reproducere a virusului, indicator atent monitorizat, a fost sub unu timp de mai mult de două săptămâni, ceea ce înseamnă că fiecare persoană virusată transferă infecţia la mai puţin de o persoană, în medie, ceea ce duce, într-un final, la dispariţia epidemiei încetul cu încetul. După confirmarea primului caz în luna martie pe insula mediterană, autorităţile din Malta au decis, gradual, închiderea porturilor, a şcolilor şi magazinelor ne-esenţiale şi au interzis reuniunile.

 

În Franţa, cea mai mare parte a măsurilor de carantină va fi anulată de pe 11 mai, însă preşedintele Emmanuel Macron a avertizat că, deocamdată, criza nu a fost depăşită.

Carantina rămâne în vigoare în Marea Britanie, care a introdus restricţiile mai târziu decât alte ţări şi unde rată de infectări este acum mai mare decât în Franţa, Italia şi Spania. În acestea din urmă, care au avut cel mai mult de suferit de pe urma epidemiei în Europa, numărul de îmbolnăviri şi decese descreşte lent, însă rămâne, în medie, la 2-3 mii pe zi şi, respectiv, câteva sute.

Premierul Leo Varadkar a anunţat vineri extinderea măsurilor restrictive până pe 18 mai pentru a reduce răspândirea epidemiei noului coronavirus care, potrivit datelor oficiale, a provocat în Irlanda 1.265 de decese şi a dus la contaminat a aproape 21.000 de persoane, transmite AFP.

"Avem nevoie de alte două săptămâni de restricţii drastice pentru a slăbi şi mai mult virusul", a declarat Varadkar într-o intervenţie televizată. Măsurile de izolare adoptate pe 28 martie urmează să expire marţi.

Totodată, şeful executivului irlandez a informat că şcolile nu se vor redeschide până la toamnă.

Spre deosebire de alte activităţi economice, care se vor putea relua etapizat după ridicarea regimului de izolare, "şcolile şi universităţile se vor redeschide în septembrie, octombrie, la începutul noului an universitar', a precizat Leo Varadkar. 

Pandemia provocată de noul coronavirus a făcut peste 140.000 de victime în Europa, dintre care trei sferturi numai în Italia, Marea Britanie, Spania şi Franţa, potrivit unui bilanţ realizat de AFP din surse oficiale, vineri, la ora 17:40 GMT.

Cu un total de 140.096 de decese şi 1.495.293 de cazuri de contaminare cu COVID-19, Europa este continentul cel mai puternic afectat de pandemia care a ucis 234.987 de persoane în întreaga lume.

Ţările europene cele mai afectate sunt Italia, Marea Britanie, Spania şi Franţa.

Conform bilanţului deceselor menţionat, în Italia s-au înregistrat 28.236, în Marea Britanie 27.510, în Spania 24.824 şi în Franţa 24.594.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite