Serghei Jirnov, fost spion rus: „KGB-ul a fost depășit de evenimentele din România din decembrie 1989“ EXCLUSIV
0Serghei Jirnov, fost înalt ofițer în KGB în serviciul clandestin, spune că serviciul sovietic de securitate nu a avut vreo implicare în căderea comunismului în România, fiind concentrat pe problemele interne ale Uniunii Sovietice.
Născut la Moscova în 1961, Serghei Jirnov a fost coleg de generație cu Vladimir Putin la Institutul Andropov al KGB, ambii fiind admiși în 1984. Un excelent vorbitor de limbi străine și un student eminent, Serghei Jirnov s-a infiltrat inclusiv în prestigioasa Școală de Administrație Națională (ENA) de la Paris.
Înainte de 1980, rezultatele sale excelente la învățătură și activitățile politice i-au adus recomandarea oficială a Partidului Comunist pentru a intra la Institutul de Stat pentru Relații Internaționale de la Moscova, pe care l-a urmat între 1978 și 1983. Apoi, în 1984, Jirnov a devenit ofițer KGB și a intrat la Institutul Andropov, o instituție secretă a KGB pentru pregătirea în studii superioare pentru informații externe, trei ani mai târziu obținând diploma de licență în relații internaționale.
În 1988, datorită performanțelor sale, Jirnov a fost avansat în gradul de căpitan, iar în 1991 a primit gradul militar de comandant în cadrul KGB. Tot în același an, el a devenit primul sovietic admis la Școala Națională de Administrație (ENA) de la Paris, unde a urmat timp de 16 luni studii postuniversitare.
După lichidarea oficială a KGB, în noiembrie 1991, Jirnov și-a dat demisia, devenind ofițer superior în rezervă, atașat Ministerului Apărării. Din decembrie 1992, Serghei Jirnov a intrat în viața civilă, lucrând ca jurnalist, profesor și consultant internațional. Serghei Jirnov a devenit cunoscut și pentru că în 1999 a dat în judecată Serviciul de Informații Externe al Federației Ruse pentru că nu i-a remis diploma de spion obținută la Institutul Andropov al KGB. Deoarece a dezvăluit secrete de stat în mai multe articole pe internet, a trebuit să se exileze în Franța începând din 2001, obținând statutul de refugiat.
Într-un interviu exclusiv pentru „Weekend Adevărul“, Jirnov a povestit despre viața de KGB-ist și sacrificiile pe care a trebuit să le facă, despre momentul de confruntare cu Vladimir Putin, dar și despre motivul pentru care serviciile sovietice nu au intervenit în evenimentele din decembrie 1989.
„Weekend Adevărul“: Cum s-a schimbat strategia KGB în ceea ce privește România după venirea la putere a lui Gorbaciov?
Serghei Jirnov: Nu s-a schimbat deloc. KGB a continuat să facă ceea ce făcea înainte. Partidul decidea și KGB executa. Erau atât de multe probleme interne în Uniunea Sovietică încât pe cei din KGB îi interesa mai puțin ce se petrecea în România.
În decembrie 1989, când erați ofițer în cadrul KGB, regimul comunist al lui Ceaușescu a căzut. Care a fost rolul KGB-ului în căderea lui Ceaușescu?
Cred că KGB nu a avut vreun rol în căderea lui Ceaușescu. Singurul rol în acest sens a fost acela că nu a vrut să joace vreun rol în căderea comunismului în România. KGB nu a vrut să facă în România ceea ce a făcut în 1956 în Ungaria și 1968 în Cehoslovacia. Nu s-a intervenit deloc în România, iar asta a permis militarilor români să aresteze familia Ceaușescu. Dacă KGB ar fi vrut să protejeze cuplul Ceaușescu, i-ar fi extras cu multe săptămâni înainte și i-ar fi dus în Uniunea Sovietică. În realitate, cred că KGB-ul a fost depășit de evenimentele din România din decembrie 1989. Lucrurile s-au petrecut prea repede, în doar câteva zile.
KGB-ist pe filieră franceză
Cum v-a ales KGB pentru a intra în serviciul clandestin?
Ați spus foarte bine, nu eu am ales să intru în KGB, ci KGB m-a ales. Asta se întâmpla în toate cazurile de recrutări, era principiul de lucru al KGB. În general, studiile privind viitoarele recrutări se făceau în universitățile din URSS, unde durata studiilor era de cinci ani, începând cu primul an de facultate. KGB îi contacta pe viitorii recruți în general în anul IV de facultate, iar lucrul efectiv începea din anul V. După terminarea facultății, agenții KGB intrau într-o instituție superioară specială, la Institutul Andropov, unde erau formați viitorii spioni. În cazul meu, procedura nu a fost una normală. De altfel, toată viața mea nu a fost una normală (râde). Au fost două episoade legate de viitoarea mea carieră. În 1980, după ce am vorbit cu un francez la Jocurile Olimpice de la Moscova, am fost interogat de KGB. Astfel, am intrat în vizorul lor. După patru ani, am participat la un concurs lingvistic organizat de Radio France Internationale. Și am trimis răspunsurile de la Moscova, iar asta a atras atenția KGB-ului din nou. Ulterior, m-au contactat și mi-au propus să lucrez cu ei.
Care a fost cel mai dificil moment din cariera dumneavoastră?
Cel mai dificil a fost în august 1991, când KGB a participat la puciul împotriva președintelui Gorbaciov. Timp de câteva zile, noi, cei din interiorul KGB, nu am știut ce să facem. A fost un moment în care trebuia să alegi. Fie rămâneam în continuare alături de comandantul nostru și participam la o represiune politică în interiorul țării, fie deveneam disidenți. A fost un moment cu multe îndoieli. În acea perioadă plecam în Franța. Puciul a început pe 18 august 1991. Eu trebuia să plec peste câteva zile pentru misiunea mea de lungă durată la Paris. Nu știam ce să fac. În cele din urmă, superiorii mei mi-au spus că pot pleca pentru că totul era pregătit. După ce am ajuns în Franța, am fost invitat la postul TV France 3 și am condamnat puciul și drept urmare propria mea instituție – KGB. Și cum puciul a eșuat, Gorbaciov a decis să lichideze KGB-ul. Eu eram la Paris, în misiune secretă, și am aflat că nu mai există KGB.
Ați publicat cinci cărți și sunteți expert în politica rusă. Care au fost paginile cel mai greu de scris?
Paginile personale au fost cel mai greu de scris, pentru că KGB-ul mi-a distrus viața personală. Când ești ofițer KGB și nu ești căsătorit și vrei să te căsătorești, trebuie să consulți KGB înainte de a te însura. Trebuie să prezinți informații despre persoana cu care vrei să îți petreci restul vieții. Iar când am prezentat KGB-ului date despre aleasa inimii mele, KGB a refuzat. M-au pus să aleg între KGB și viața privată – și am ales KGB. A fost foarte dur.
„Când Rusia va pierde războiul, se va dezmembra precum URSS“
L-ați întâlnit prima oară pe Vladimir Putin în 1980 la Jocurile Olimpice de la Moscova. Cum a fost acea întâlnire și care a fost prima impresie despre el?
Era o atmosferă foarte specială la Moscova în acea perioadă, mai multe țări boicotaseră Jocurile Olimpice, chiar se simțea Războiul Rece. Eu aveam 19 ani, eram student și voluntar la eveniment. Am fost repartizat la serviciul de call-center în franceză – doar că mă plictiseam, deoarece nu suna nimeni. La un moment dat, a sunat un francez. Mi-a cerut câteva detalii simple, iar în cele din urmă am vorbit cu acel francez timp de două ore. Era pasionant să vorbesc cu un nativ francez. Însă KGB a considerat suspectă conversația și am fost dus la interogatoriu chiar la sediul central. Culmea e că interogatoriul a durat tot două ore și a fost condus chiar de către Vladimir Putin. Era foarte dur și rece.
Cum s-a desfășurat interogatoriul?
Printre colegii mei și prietenii mei de la facultate se număra și Andrei Brejnev, nepotul lui Leonid Brejnev, președintele de atunci al Uniunii Sovietice. Și l-am atras într-o capcană pe Putin, pentru că la un moment dat mă săturasem pur și simplu de interogatoriul său și am simțit că vrea să facă din mine fie disident, fie spion. El mă suspecta că sunt spion pentru francezi. Eram un pic nervos și i-am spus că modul în care conducea conversația îmi amintea de cel al unui judecător din celebra carte „Arhipelagul Gulag“ al lui Soljenițîn, carte interzisă în URSS. Să deții o asemenea carte putea să îți aducă o condamnare de cinci ani de închisoare. În acel moment, Putin a crezut că sunt în mâinile lui. Și a dorit să afle de unde am cartea. I-am spus că Andrei Brejnev mi-a dat cartea. Iar Putin a rămas mască, nu mai avea ce să îmi facă. Am aflat ulterior că dacă un membru al Comitetului Central apărea într-o anchetă, acea anchetă trebuia închisă imediat. Iar Putin m-a lăsat să plec. Însă nu am uitat acel interogatoriu.
Putin, un lider gelos
Când l-ați întâlnit ultima oară pe Vladimir Putin?
În februarie 1990, când eram în misiune la Sankt Petersburg cu partenerii mei francezi, cu ocazia turneului celebrului compozitor și dirijorul Pierre Boulez. Evenimentul s-a desfășurat la primărie, iar apoi a fost o recepție. Acolo, printre invitați, l-am văzut pe Vladimir Putin. M-a recunoscut, dar nu a avut curajul să mă abordeze, pentru că a realizat că eram în misiune. În schimb, l-am abordat eu, am stat puțin de vorbă și i-am spus printre altele că în scurt timp urma să plec în Franța, fără să îi dau detalii suplimentare.
Care sunt impresiile dumneavoastră actuale despre Vladimir Putin comparativ cu cele pe care le aveați în anii ’80?
În 1980, Putin era o persoană fără mare influență și fără un rol important în KGB, dar care era ahtiat după putere. Când m-a interogat, am simțit o plăcere bizară din partea lui, considera că are cumva putere asupra mea. Avea o plăcere sadică în a pune întrebări la interogatorii. Am simțit și o gelozie din partea lui față de oamenii care sunt mai buni decât el, care au un parcurs mai bun în studii și în carieră. Iar gelozia asta s-a acutizat pe parcursul anilor.
Este războiul din Ucraina cea mai mare greșeală a președintelui rus?
Da, cred că da. De fapt, războiul din Ucraina a început încă din 2014, cu anexarea Crimeei și anexarea regiunii Donbass. 24 februarie 2022 a reprezentat o nouă etapă a războiului. Putin a vrut să invadeze toată Ucraina și a comis o eroare militară. Însă mai cred că cea mai mare eroare a lui Putin a fost pe 21 februarie 2022, când a recunoscut independența republicilor Lugansk și Donețk și a deschis practic cutia Pandorei: practic, a recunoscut că Rusia nu e un monolit. Iar asta e mai rău decât războiul din Ucraina. Pentru că atunci când Rusia va pierde războiul, se va dezmembra precum Uniunea Sovietică.
Se încarcă comentariile...
