Rusia va acorda Ungariei un credit de 10 miliarde de euro pentru construirea a două reactoare nucleare
0
Rusia şi Ungaria au încheiat un acord interstatal de colaborare în sfera folosirii energiei nucleare în scopuri paşnice, care prevede construirea a două noi reactoare la centrala nucleară Paksi. Acordul a fost semnat, ieri, după negocierile dintre preşedintele rus, Vladimir Putin, şi premierul ungar, Viktor Orban.
„Darea în exploatare a unor noi reactoare va creşte independenţa energetică a Ungariei, va contribui la soluţionarea problemelor legate de securitatea energetică”, a declarat Vladimir Putin. De asemenea, liderul de la Kremlin a anunţat că Rusia va acorda Ungariei un credit de 10 miliarde de euro pentru construirea celor două reactoare. Centrala nucleară de la Paks, situată la 100 km sud de Budapesta, a fost construită de sovietici în anii '80.
Cele patru reactoare în funcţiune, cu apă grea, au o capacitate de aproximativ 2.000 de megawaţi pe zi şi furnizează 40% din electricitatea ţării. Noile reactoare de 1.200 megawaţi fiecare, care ar dubla capacitatea centralei. Conform unei surse apropiate dosarului, citată de Gazeta.ru, preţul unui singur reactor este de 4,5 - 5 miliarde de euro. Parlamentul ungar şi-a dat în 2009 acordul pentru construirea de noi reactoare nucleare.
Ofertele din Vest, ignorate
Gazeta.ru mai menţionează că o cerere de oferte, la care intenţionau să participe grupul francez Areva şi cel american Westinghouse, a fost amânată. Ungaria este dependentă pentru aprovizionarea cu energie de Rusia, de la care primeşte 80% din necesarul de petrol şi 75% din cel de gaz natural. Presa rusă scrie că noua politică a premierul maghiar Viktor Orban denumită „Deschidere spre Est”, dă roade.
În ultimii ani, comerţul ruso-maghiar este în creştere. După cum a declarat şeful Comisiei ruso-maghiare pentru cooperare economică, Peter Szijjarto, în primele şase luni ale anului 2013, volumul schimburilor comerciale a crescut (în comparaţie cu anul precedent) cu 8,1% şi a fost de peste 7 miliarde de dolari, în timp ce în anul 2012 a fost egal cu 11,6 miliarde de dolari. Opoziţia de la Budapesta l-a criticat pe şeful guvernului pentru vizita la Moscova. Însă un purtător de cuvânt al Guvernului Ungariei a explicat că vizita este efectuată la invitaţia Rusiei, iar refuzul acceptării invitaţiei ar fi „un gest nepoliticos şi o eroare“.
South Stream merge înainte
Premierul Viktor Orban a declarat că Ungaria îşi va îndeplini toate angajamentele luate în cadrul proiectului gazoductului South Stream. „ În ceea ce priveşte proiectul South Stream , Ungaria intenţionează să-şi onoreze toate angajamentele şi să pună în aplicare pe deplin prevederile acordului semnat în 2012“, a declarat Orban . Dosarul tehnic care stabileşte traseul conductei pe teritoriul Ungariei ar trebui să fie definitivat în primul trimestru al anului 2014 . Construirea secţiunii ungare va fi lansată în aprilie 2015. Livrările de gaze naturale va începe la începutul anului 2017.