Războiul Olgăi. Producătoarea primei comedii muzicale în ucraineană: „Avem prea mult de lucru ca să ne fie frică“
0Olga Zhurzhenko, producătoarea primei comedii muzicale în ucraineană, duce un război necesar pentru ca Ucraina să rămână țară. „Avem prea mult de lucru ca să ne fie frică“, spune ea.
Olga Zhurzhenko, producătoarea filmului „Trompetistul“, prima comedie muzicală în limba ucraineană turnată în Ucraina, este în război. Nu mi-am dat seama de acest lucru când am văzut-o la cocktailul organizat de TIFF pe malul lacului din Parcul Central al Clujului. Discuta relaxată și zâmbitoare, la un pahar de vin, cu un regizor francez despre proiecte de film.
Olga este genul de cineast care mănâncă film pe pâine. Înțelege cum se fac filme în Europa, dar și în SUA, unde a lucrat timp de trei ani și a devenit membră în Guild of America, breasla care reprezintă interesele regizorilor de film și televiziune din industria cinematografică americană și din străinătate. A lucrat la producția poloneză nominalizată la Oscaruri și Globurile de aur în 2018, „Loving Vincent“, primul lungmetraj animat realizat în totalitate din cadre pictate de pictori profesioniști, și a făcut campanie pentru nominalizarea la Oscar a filmului „Donbass“, propunerea Ucrainei pentru Cel mai bun film străin în 2019.
Dar cum putea fi așa de jovială și de relaxată Olga în condițiile în care la câteva sute de kilometri, în țara ei natală, oamenii mor într-un război nedrept, când pe plaja din Odessa, unde obișnuia să meargă cu copiii, s-a petrecut o grozăvie care nu încetează să o bântuie, după cum mi-a povestit: un bărbat care s-a dus să înoate a fost pulverizat de o mină marină.
Cred că războiul pe care-l duce Olga, la fel ca milioane de ucraineni, constă tocmai în faptul că reușesc să-și continue viața în ciuda ororilor care se petrec în țara lor, în ciuda bombelor pe care le-au auzit de atâtea ori, spunându-și: „Gata, s-a terminat“.
Producătoarea vorbește de un război economic, care nu se duce cu arma în mână, dar este la fel de important pentru ca Ucraina să existe ca țară după ce se vor fi terminat gloanțele. „Nu poți trăi în frică 24 de ore din 24. Îți e frică, dar trebuie în continuare să lucrezi, trebuie să-ți hrănești copiii, trebuie să plătești taxe, trebuie să supraviețuiești“, explică Olga, care s-a născut în Odessa și a trăit în Kiev 10 ani, până în 2015, când s-a mutat pentru trei ani în Los Angeles, după care a revenit în orașul natal.
Primul bombardament al Kievului, un cutremur
Când primele rachete au lovit Kievul, Olga se afla în oraș, unde lucra pentru compania de film poloneză care a ajuns celebră după realizarea filmului „Loving Vincent“. Compania se numește BreakThru și lucrează la un nou film de animație pictat cu studiouri din Ucraina, Lituania, Serbia și Polonia. Studioul din Kiev, condus de Olga, se află foarte aproape de cel al televiziunii naționale ucrainene, una dintre primele clădiri afectate de bombele rusești.
„Când au căzut primele bombe, am crezut că e cutremur. Mă gândeam: de ce tremură totul în casa mea? O fi un cutremur? Vecinul nostru ne-a spus că e război și a fugit la mașină“, își amintește ea.
Primul gând a fost: „Dacă e război, trebuie să ajung imediat la copiii mei, care sunt în Odessa“. A încercat să comande un taxi, și cu toate că prețul era de 15 ori mai mare decât într-o perioadă normală, mașina nu a venit.
Olga s-a grăbit să ajungă la ieșirea din Kiev care ducea spre Odessa, dar acolo era aglomerație și haos. Nu a reușit să prindă o cursă spre casă, astfel că s-a întors la studio. Acolo și-a sunat colegii din Polonia pentru a stabili ce urma să se întâmple cu activitatea studioului. „Majoritatea colegilor pictori care lucrau la studio au plecat de frica bombardamentelor, la casele lor, în diferite locuri din țară. Colegii de la firma-mamă din Polonia au aranjat pentru toți cei 13 angajați din Kiev să-și continue munca din Varșovia, dar cei mai mulți au preferat să stea la casele lor. Doar trei au acceptat oferta“, spune producătoarea.
Mai rămăsese o provocare: cum să ajungă în Polonia, în condițiile de haos generalizat în care era țara în primele zile ale invaziei care începuse pe 24 februarie.
Pe jos, către Polonia
Șocul a fost și mai mare pentru ea, deoarece nici în cele mai negre gânduri nu s-a așteptat la un asemenea deznodământ. Olga povestește că deși în regiunea Donbass războiul devenise un fapt cotidian, în Kiev, Odessa și alte orașe mari ale țării, oamenii nu trăiau cu frica unui astfel de conflict. „Existau oameni care au anticipat un război în toată țara și își făceau provizii, dar eu le spuneam: Ești nebun, e secolul XXI. Nu e posibil să se întâmple așa ceva. În plus, nu le-am făcut nimic, de ce ar face una ca asta?“, mărturisește Olga.
Și-a sunat o prietenă, care este consilier guvernamental pe probleme de apărare: „Ania, trebuie să-mi fie frică, să scot copiii din țară? Mi-a răspuns că totul va fi bine, să nu-mi fac griji. Dacă Ania a spus că va fi bine, atunci îmi văd de viață“, a concluzionat femeia și a continuat să trăiască.
A reușit să ajungă în Odessa în zilele următoare și din 1 martie a pornit spre Polonia. Își amintește că a fost o decizie foarte greu de luat, mai ales că mulți ucraineni credeau că în trei zile totul va fi terminat. A trecut granița pe jos, însoțită de cei doi copii ai săi, de 5 și 8 ani. „A fost o situație foarte stresantă. Trenurile nu mai circulau. Am mers din Odessa la Liov cu trenul, apoi am așteptat în zadar un tren care să ne ducă spre graniță. Am văzut oameni care au cumpărat bilete și, pur și simplu, trenurile nu veneau. Nici măcar trenurile de evacuare nu veneau sau erau întârzieri masive, de cel puțin 10 ore“, spune Olga.
Olga povestește că a așteptat, cu copiii, în gară o zi întreagă, dar trenurile nu au apărut. „Atunci, i-am sunat pe partenerii din Polonia și am cerut ajutor. Aceștia au găsit o mașină care urma să mă ducă pe mine, pe familia mea și angajații de la studio care doreau să plece în Polonia“, povestește producătoarea.
A doua zi a venit mașina salvatoare. „Eram șapte persoane într-o mașină mică. Eu cu cei doi copii, de 5 și 8 ani, și alți patru adulți. Șoferul ne-a dus la graniță. Am avut noroc că avea experiență în trecerea graniței și ne-a lăsat cumva în fața cozii. Coada nu era uriașă, dar totuși a contat“, spune ea.
Frontul economic al războiului
Olga a reușit să o aducă și pe mama ei în Polonia, dar, după 10 zile, aceasta s-a întors acasă, în Odessa, în ciuda războiului. „Mi-a spus că e prea ocupată ca să-i fie frică. Are o mică afacere, produce pahare de hârtie. Chiar și acum și-a continuat activitatea. Sunt mulți astfel de oameni în Ucraina, oamenii s-au adaptat, și dacă bombele nu cad foarte aproape de casele lor, spun: <Ok, suntem prea ocupați să ne fie frică, trebuie să lucrăm>“, relatează ea.
Producătoarea susține că statul, de asemenea, îi ajută pe refugiații interni, oameni care au fugit din zonele de război în orașele neafectate, dar și pe proprietarii care doresc să-și relocheze afacerile. „Ucraina e o țară mare, chiar dacă o parte e în război, activitatea poate continua în celelalte zone. Din fericire, companiile mari și-au păstrat activitatea, chiar dacă proprietarii au plecat din țară. Entitățile au rămas și plătesc taxe și impozite în Ucraina, la fel cum se întâmplă cu studioul pe care-l coordonează din Varșovia. Chiar dacă eu nu voi fi 100% din timp în Kiev, taxele le voi plăti acolo“, susține Olga.
Ea crede că în Ucraina sunt mai multe fronturi: există unul militar, unul informațional, dar și un război economic: „Oamenii care continuă să lucreze în ciuda greutăților, în ciuda situației dificile, pentru a contribui la plata taxelor, la angajarea oamenilor, poartă acest război economic. Și eu am luptat pentru a-mi păstra studioul. Nu a fost un război cu arme, ci cu argumente, a trebuit să-i conving pe partenerii din Polonia că viața merge mai departe și putem continua activitatea. Există foarte mulți oameni care duc un astfel de război“.
În ziua în care a fost în Kiev, s-au anunțat două spectacole de operă la mijlocul lunii iunie. „De asemenea, în Odessa s-a deschis Opera. Cred că deschid și institutele culturale ale căror sedii au adăposturi subterane, astfel ca atunci când vor fi alarme, oamenii să poată sta în siguranță. Oamenii sunt oameni, au nevoie să trăiască cumva. Nu pot sta acasă, în frică tot timpul, de aceea se încearcă găsirea unor soluții“.
„Nu poți trăi în frică 24 de ore din 24“
La începutul lui iunie, Olga s-a întors în Odessa să-și vadă mama. Viața în orașul natal a intrat într-o anumită normalitate. „Există atacuri cu rachete și există distrugeri, dar majoritatea sunt distruse în aer“, spune ea.
În plus, în mare parte a țării, sistemul de transport public funcționează: „Am fost cu autobuzul și cu trenul. Trenurile funcționează, chiar dacă ar putea fi întârzieri. Am mers pe traseul Varșovia-Kiev-Odessa“. Aproape că a putut să spună că nu s-a întâmplat nimic. Asta până când a trecut prin suburbiile Irpin și Bucea și a văzut distrugerile. „Este îngrozitor“, se înnegurează ea.
Olga a observat efectele războiului și în Kiev, având în vedere că studioul unde lucra se află lângă turnul de televiziune din Capitală, care a fost bombardat de rachetele rusești. „Totuși, studioul este în regulă și la începutul lunii iulie vom relua activitatea“, spunea, încrezătoare, producătoarea la final de iunie.
„Nouă din cei 13 angajați se vor întoarce la muncă, chiar dacă le e frică. Nu poți trăi în frică 24 de ore din 24. Îți e frică, dar trebuie în continuare să lucrezi, trebuie să-ți hrănești copiii, trebuie să supraviețuiești“, a precizat Olga.
Ea va face naveta între Varșovia și Kiev. „Vom angaja mai mulți pictori. Avem multe aplicații, pentru că mulți oameni și-au pierdut slujbele, multe afaceri au fost închise. Partenerii polonezi au fost uimitori. În aprilie, ne-au anunțat că vor să închidă studioul din Kiev, să le trimitem toate lucrările“, povestește Olga.
Atunci, le-a cerut să le dea încă o șansă, să mai aștepte cu închiderea. În luna mai, aceștia au fost de acord să redeschidă studioul.
„Suntem foarte recunoscători. Așa se câștigă războiul. Așa inspiri oamenii cu exemplul tău. Este un semnal important și pentru celelalte afaceri, că totul va fi bine. Ei cred că totul va fi bine și chiar investesc în studioul de la Kiev pentru că au încredere că lucrurile se vor îmbunătăți“. Într-adevăr, la finalul lunii iulie, studioul Olgăi din Kiev a reînceput să producă. „Orașul funcționează normal. Avem apă, mâncare, curent, transporturile funcționează“, a spus ea la mijlocul lunii august.
Nu poți trăi în frică 24 de ore din 24. Îți e frică, dar trebuie în continuare să lucrezi, trebuie să-ți hrănești copiii, trebuie să plătești taxe, trebuie să supraviețuiești.
„Zelenski a găsit modalitatea de a ajunge la oameni, este foarte popular“
Întrebată cum ar transpune în film scenele și întâmplările din țara sa natală, producătoarea a susținut: „E de necrezut pentru mine că așa ceva se întâmplă în secolul XXI, în Europa. Sigur, sunt mulți cineaști pe care-i cunosc și care au deja material scris despre război, inspirați fiind de ceea ce se întâmplă în Ucraina“.
Olga susține că există foarte multe idei în acest sens, inclusiv privind filme de comedie. Ea cunoaște România, filmele românești și susține că evenimentele petrecute în Ucraina care îi au în centru pe soldații ruși se încadrează în ceea ce ea numește „un simț al umorului românesc“.
Producătoarea își aduce aminte de câteva imagini care au apărut în mass-media și care ar putea fi scene de film: „Una dintre scenele care-mi vin în minte este aceea cu oamenii care au furat tancurile rusești cu tractoarele. O altă poveste pe care am citit-o în presă era despre niște muncitori de la căile ferate ucrainene care au fost întrebați de soldații ruși dintr-un tanc pe unde să meargă și au fost îndrumați către un drum înfundat. Așa a fost capturat tancul, nu știu ce s-a întâmplat cu soldații. Sunt foarte multe întâmplări de genul acesta în care soldații ruși se comportă prostește“.
Olga susține că au apărut și foarte multe meme-uri pe aceste subiecte. Își amintește unul cu un soldat rus care se întâlnește cu o „babușcă“ ucraineană care îi dă un pumn de semințe de floarea-soarelui și-i zice: „Pune-ți niște semințe în buzunar, astfel încât atunci când mori măcar să plantezi ceva în pământul acesta“.
Producătoarea spune că în aceste momente sunt filmate mai multe documentare despre ceea ce se întâmplă în Ucraina. „Știu măcar un regizor de animație care are scris cel puțin un material pe care vrea să-l producă. E vorba despre un film de animație bazat pe ceea ce s-a întâmplat în Mariupol. Sunt multe scenarii scrise pe aceste teme“, completează ea.
Crede că ceea ce se întâmplă acum în Ucraina va inspira mai multe filme: „Vedem că și acum se realizează filme despre cel de-Al Doilea Război Mondial. Mult timp de aici înainte cred că vom vedea filme despre Ucraina“.
„Am vorbit cu multă lume la Cannes, la festivalul de film de animație din Annecy și sunt multe discuții cu privire la ajutarea ucrainenilor, ajutarea industriei și sunt sigură că, având în vedere cât de bună a fost Europa cu Ucraina, vor găsi o modalitatea de a sprijini și cinematografia ucraineană“, crede Olga.
Știrile care destabilizează
La început urmărea zilnic știrile privind ceea ce se întâmpla în Ucraina, dar acum a redus mult frecvența cu care le urmărește: „Evit să mă uit prea mult la știri, deoarece trebuie să mă stabilizez psihic. Sunt responsabilă de copiii mei, de mama mea. Trebuie să fac față responsabilităților pe care le am. De aceea am încetat să mă uit la știri. Dacă aș fi lăsată singură să ascult știrile, aș începe să plâng“.
Dacă se întâmplă ceva foarte important, aude de la prieteni și apropiați. Citește zilnic doar știrile trimise de la Ministerul Culturii și de administrația orașului Odessa. Știrea care a impresionat-o foarte mult, în ultima vreme, a fost cea despre un ucrainean care a fost să înoate în mare și a atins o mină care a explodat. S-a întâmplat în Odessa și asta o bântuie: „Astfel de lucruri sunt oribile pentru că s-a întâmplat pe plaja orașului meu natal. Pe plaja aceea mergeam eu cu copiii. Puteam fi eu sau cineva cunoscut mie“.
Ucrainenii s-au întors acasă să lupte
Istoria Ucrainei s-a suprapus oarecum în ceea ce privește alegerea președintelui cu serialul în care a jucat Volodimir Zelenski, „Slujitorul poporului“, în care acesta interpreta un profesor anonim care a ajuns, printr-un concurs de împrejurări, președintele țării.
„Nu-l cunosc pe Zelenski personal, ci doar știu că este un actor bun, un comediant bun și un producător de succes. El a produs serialul despre care vorbim și mai multe show-uri de televiziune“, spune Olga.
Producătoarea pune succesul în alegerile prezidențiale al lui Zelenski pe baza faptului că este „inteligent și foarte bun pe partea de PR, video. Probabil a găsit modalitatea de a ajunge la oameni“. Ea crede că faptul că ucrainenii rămân să-și apere țara cu eroism se datorează și modului în care Zelenski a reușit să-i motiveze cu discursurile sale: „Opiniile lui contează foarte mult pentru ucraineni. Este foarte popular“.
Evit să mă uit prea mult la știri, deoarece trebuie să mă stabilizez psihic. Sunt responsabilă de copiii mei, de mama mea. Dacă aș fi lăsată singură să ascult știrile, aș începe să plâng.
Foarte mulți ucraineni, care erau la muncă în alte țări, s-au întors acasă pentru a lupta. Olga susține că în Varșovia a auzit despre mulți ucraineni care lucrau în construcții sau în alte domenii și s-au întors acasă pentru a lupta împotriva Rusiei: „Normal că s-au întors. S-au dus în Polonia să câștige niște bani, dar familiile lor erau în pericol acasă. Bineînțeles că s-au întors, s-au asigurat că familiile sunt ok, au trimis femeile și copiii în străinătate și apoi au rămas să protejeze casa, părinții, socrii. Eu sunt femeie și am doi copii, dar dacă aș fi bărbat și aș avea pe cine proteja în țară, bineînțeles că aș proceda la fel“.
Olga a fost de două ori la TIFF și de mai multe ori în România. Ea spune că ucrainenii aveau înainte idei preconcepute despre români, însă acum apreciază foarte mult ceea ce fac românii pentru ei: „Vedem că românii și-au deschis casele pentru ucraineni. Prietena mea din Odessa a stat la București la o familie de români până și-a luat viza de Canada și a fost primită foarte bine. Știu că mulți români și-au deschis casele pentru ucraineni. Suntem foarte recunoscători românilor și României“.
Se încarcă comentariile...
