„Planul Ursula“ din Italia: o facţiune a Partidului Democrat vrea să facă alianţă cu Mişcarea 5 Stele, ca să-i pună beţe în roate lui Salvini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Matteo Salvini FOTO EPA-EFE
Matteo Salvini FOTO EPA-EFE

O alianţă improbabilă se formează în Italia, pentru a bloca partidul de extremă-dreapta Liga, al lui Matteo Salvini, din a acapara puterea cu totul, scrie Politico.

Salvini a renunţat, săptămâna trecută, la coaliţia de guvernare cu Mişcarea 5 Stele (M5S), deschizând posibilitatea unor alegeri anticipate, în contextul în care partidul său se află pe primul loc în sondajele de opinie. Temându-se că un astfel de vot îi va lăsa slăbiţi şi va produce un guvern condus de Liga, o facţiune a Partidului Democrat (PD, centru-stânga) şi M5S negociază acum o schemă pentru a evita alegerile anticipate şi a instal un guvern interimar, în schimb, potrivit informaţiilor furnizate de doi oficiali ai PD şi doi oficiali ai M5S, implicaţi în discuţii.

Un astfel de parteneriat este deosebit de surprinzător, în contextul în care cele două partide au continuat să se atace până de curând şi PD a refuzat să facă o alianţă cu M5S, după alegerile de anul trecut, fapt ce a condus în cele din urmă la coaliţia dintre M5S şi Liga.

Însă potrivit unui parlamentar M5S important, care a vorbit sub condiţia anonimatului, o alianţă cu PD „ar fi singura cale prin care am preveni ca Italia să aibă primul guvern de dreapta din Europa de Vest de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace”.

Liderii partidelor parlamentare ale Italiei se vor întâlni luni după-amiază pentru a discuta moţiunea de cenzură împotriva premierului Giuseppe Conte. Dacă aceasta va trece, cum este aştepat, alegerile anticipate nu vor avea loc în mod automat. Preşedintele Sergio Mattarella va decide, în cele din urmă, să organizeze un nou scrutin, care ar putea avea loc chiar în octombrie, sau să instaleze un guvern interimar, baza pe o majoritate alternativă în parlament. 

Sub planul PD-M5S, susţinut de către fostul prim-ministru Matteo Renzi, dar nu şi de către actuala conducere a partidului, cele două formaţiuni s-ar uni pentru a crea o majoritate alternativă pentru un guvern interimar, care să asigure finanţele publice ale Italiei şi să evite ieşirea din zona euro, sub conducerea Ligii eurosceptice. Guvernul interimar ar avea şi rolul de a reduce numărul de locuri în parlament şi de a reforma sistemul electoral, potrivit oficialilor celor două partide.

Planul a fost supranumit „Ursula”, după preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru că reuneşte partide care au votat pentru ea în Parlamentul European.

Un astfel de plan ar avea nevoie cel mai probabil şi de susţinerea formaţiunii Forza Italia (FI), lucru ce s-ar putea dovedi a fi greu de obţinut, având în vedere că partidul este de multă vreme ţinta criticilor venite de la M5S şi mulţi membri FI speră să aibă un viitor politic cu Liga. Totuşi, unii analişti au sugerat că membri ai FI ar opta pentru un guvern interimar, decât să piardă susţinerea într-un scrutin anticipat.

Atât Renzi, cât şi liderul M5S, Luigi Di Maio, au promovat, duminică , ideea de a reduce locurile din Parlament – o propunere eşuată sub guvernarea lui Renzi – ca modalitatea de a economisi banul public, în viitoarea legislatură. O astfel de mişcare ar putea reduce puterea Ligii din parlament.

Controversata „Ursula”

O coaliţie între PD şi Mişcarea 5 Stele a fost vehiculată de mult timp în presa italiană, dar negată de membrii de partid. Luna trecută, Renzi a ameninţat că va părăsi PD, dacă formaţiunea va colabora cu M5S, şi susţinătorii săi au folosit hashtagul #senzadime (în traducere, „fără mine”) peste un an, de fiecare dată când ideea unei alianţe PD-M5S apărea în public.

O opoziţie fermă faţă de colaborarea cu partidul anti-sistem rămâne la nivelurile înalte din PD. Noul lider al partidului, Nicola Zingaretti, a exclus, duminică, în mod categoric posibilitatea unei astfel de alianţe.

„Salvini vrea alegeri anticipate.... vreme de câteva luni, PD  a exclus absolut orice alianţă cu Mişcarea 5 Stele şi am fost acuzat pe nedrept ( de către colegii din partid) că susţin aces plan”, a scris Zingaretti într-un editorial pentru Huffington Post, ediţia italiană. „Nu cred că există scurtături acum”.

De asemenea, Zingaretii l-a dat în judecată pe Di Maio pentru defăimare, pentru că a legat PD de o investigaţie privind adopţii ilegale.

Un ascoiat apropiat al lui Zingaretti a confirmat pentru Politico, sub condiţia anonimatului, că vrea să meargă din nou la urne şi nu are nicio intenţie de a face planuri cu un partid care a acţionat ca „un sprijin pentru Salvini până săptămâna trecută”.

Însă există speranţe pentru cei apropiaţi de Renzi pentru a încerca să evite alegeri anticipate. Cei mai mulţi dintre parlamentarii PD actuali au fost aleşi de pe o listă de candidaţi făcută de el la începutul anului 2018. În Senat, patru din cinci senatori sunt aliaţi ai lui Renzi.

Şi toţi riscă să fie înlocuiţi de Zingaretti în următoarele alegeri generale. Mai mult, o parte influentă din cercul apropiat al lui Zingaretti, inclusiv fostul ministru al Culturii, Dario Franceschini, susţine de mult o alianţă cu aripa „moderată” a M5S, pentru a opri ascensiunea naţionaliştilor de extremă-dreapta.

Zingaretti, ca mulţi analişti politici, consideră că o eventuală alianţă PD-M5S ar fi sinucigaşă.

„Ameninţarea pe care Salvini o aduce democraţiei liberale este foarte clară pentru mine, dar susţinerea unor scheme slabe şi dezordonate ar duce la aceeaşi problemă, ba chiar una mai mare în câteva săptămâni”, a scris Zingaretti în editorial. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite