Italia, coronavirus. Cei care au febră, tuse şi alte simptome asociate cu Covid-19 şi nu intră în carantină riscă închisoarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controale drastice în Italia pentru respectarea regulilor de carantina
Controale drastice în Italia pentru respectarea regulilor de carantina

Măsuri dure în Italia pentru cei care nu respectă regulile de carantină. Cei care au febră, tuse şi alte simptome asociate Covid-19 şi pleacă de acasă riscă să fie acuzaţi de crimă cu intenţie, iar pedeapsa este de la unu la şase ani de închisoare. Dacă au infectat persoane în vârstă,cele mai vulnerabile la noul coronavirus, acuzaţia poate fi transformată în omor iar pedeapsa poate ajunge la 21 de ani de închisoare.

Măsuri foarte stricte sunt luate şi împotriva celor care falsifică certificarea de urgenţă de sănătate. Sancţiunile pentru cei care încalcă regulile sunt severe şi nu permit circumstanţe atenuante, pot fi arestaţi pentru infracţiune şi pot fi condamnaţi până la 6 ani de închisoare, scrie publicaţia ilsole24ore.com.

Atestarea falsă a faptului că trebuie să se deplaseze din motive de sănătate, sau urgenţă la muncă sau pentru alte urgenţe atrage infracţiunea de mărturie mincinoasă în faţa unui funcţionar public: pedeapsa variază de la unu la şase ani de închisoare. Se poate merge până la arestare şi urmărirea penală din oficiu.

Aceasta înseamnă că oricine poate raporta cazurile de care au cunoştinţă şi, astfel, se va iniţia, automat, procesul penal.

Funcţionarii publici au obligaţia de a raporta infracţiunile penale despre care au conştinţă, în caz contrar, riscă să fie acuzaţi pentru infracţiunea de tăinuire, pedepsită de articolul 361 din Codul penal.

Pe lângă poliţie şi armată, pompierii şi angajaţii din administraţiile municipale, magistraţii, notarii, dar şi medicii din spital sunt funcţionari publici. Oricine poate raporta cazuri suspecte şi poate face verificări.

La această infracţiune se adaugă şi cazul menţionat la articolul 650 din Codul penal, care-i pedepseşte pe cei care încalcă măsurile care interzic circulaţia fără motiv, cu trei luni de arest sau cu amendă de până la 206 euro.

Cei care au febră, tuse şi alte simptome asociate cu Covid-19 şi nu intră în carantină, pe lângă faptul că sunt acuzaţi pentru încălcarea măsurilor luate de autorităţii, riscă să fie acuzaţi de rănire sau tentativă de rănire voluntară.

Dacă infectează persoane în vârstă, acuzaţia ar putea fi transformată în omor rău şi riscă o pedeapsă de 21 de ani de închisoare.

Aceeaşi pedeapsă se aplică şi celor care au avut contact cu persoane infectate cu noul coronavirus şi continuă să aibă relaţii sociale sau să lucreze cu alte persoane, fără a lua măsuri de precauţie sau a le anunţa. 

Cei care ştiu că au contractat coronavirusul şi nu spun nimănui, părăsind acasă, pot fi acuzaţi de infectare intenţionată. Se aplică aceleaşi principii ca în cazurile persoanelor HIV-pozitive care ştiu că sunt infectate şi nu-şi avertizează partenerul sau nu iau măsuri de precauţie pentru a evita contagiunea.

Bilanţul morţilor de coronavirus a crescut în Italia cu 168 şi a ajuns la 631, o creştere de 36% într-o singură zi, a anunţat marţi Agenţia de protecţie civilă, cea mai mare creştere de la declararea epidemiei, pe 21 februarie, relatează Reuters, DPA şi AFP.

Numărul total de cazuri confirmate din Italia, ţara europeană cea mai afectată de virus, a crescut la 10.149 de la 9.172, ceea ce reprezintă o creştere de 10,7%.

Şeful Agenţiei de protecţie civilă a spus că, din cei infectaţi iniţial, 1.004 s-au restabilit complet, faţă de 724 în ziua precedentă. De asemenea, 877 de persoane se află în prezent la terapie intensivă, faţă de 733 luni.

Epidemia rămâne concentrată în nordul Italiei, cu 5.791 de cazuri în Lombardia, 1.533 în Emilia-Romagna şi 856 în Veneto. În Lazio, regiune din care face parte Roma, există 116 cazuri, în creştere faţă de cele 102 înregistrate luni. 

De marţi dimineaţa toată Italia este în carantină

Primul ministru italian Giuseppe Conte a anunţat luni seara într-o conferinţă de presă că a extins măsurile de combatere a noului coronavirus în întreaga ţară. Acesta a spus oamenilor „să stea acasă”. Călătoria către şi dinspre Italia, precum şi circulaţia dintre oraşe vor fi restricţionate. Au fost interzise toate întrunirile publice, inclusiv meciurile de fotbal din divizia A, anunţă AFP.

Măsurile fără precedent care afectează peste 60 de milioane de oameni.Restricţia naţională va dura până la 3 aprilie, timp în care şcolile şi universităţile vor fi închise.

AFP notează că nu este foarte clar cum se vor impune toate aceste măsuri, în special în cazul turiştilor blocaţi în peninsulă.

Bilanţul morţilor de coronavirus a crescut în Italia cu 168 şi a ajuns la 631, o creştere de 36% într-o singură zi, a anunţat marţi Agenţia de protecţie civilă, cea mai mare creştere de la declararea epidemiei, pe 21 februarie, relatează Reuters, DPA şi AFP.

Numărul total de cazuri confirmate din Italia, ţara europeană cea mai afectată de virus, a crescut la 10.149 de la 9.172, ceea ce reprezintă o creştere de 10,7%.

Şeful Agenţiei de protecţie civilă a spus că, din cei infectaţi iniţial, 1.004 s-au restabilit complet, faţă de 724 în ziua precedentă. De asemenea, 877 de persoane se află în prezent la terapie intensivă, faţă de 733 luni.

Epidemia rămâne concentrată în nordul Italiei, cu 5.791 de cazuri în Lombardia, 1.533 în Emilia-Romagna şi 856 în Veneto. În Lazio, regiune din care face parte Roma, există 116 cazuri, în creştere faţă de cele 102 înregistrate luni. 

 Premierul regiunii Lombardia implementarea unor măsuri ''mai drastice''

Premierul regiunii Lombardia, principalul focar de Covid-19 în Italia, a solicitat ''măsuri încă şi mai drastice'' pentru stoparea răspândirii epidemiei, care a dus la moartea a 631 de persoane în această ţară, cele mai multe dintre victime fiind înregistrate în această regiune prosperă din nord, informează AFP.

Milano, centru economic al ţării, este imaginea unui oraş aproape paralizat începând de duminică, după impunerea restricţiilor de deplasare şi a celor care vizează adunările publice. Într-o decizie emblematică pentru acest centru al modei şi stilului italian, celebrul brand Armani a anunţat închiderea magazinelor, restaurantelor şi hotelurilor sale din capitala regiunii.

"Dacă epidemia continuă să se propage cu această viteză, sistemul (sanitar) nu va putea face faţă prea mult timp. Aşadar singura armă la dispoziţia noastră este să ţinem sub control epidemia şi, pentru a ajunge la acest rezultat, avem la dispoziţie un singur mijloc, minimizarea contactului între persoane'', spune preşedintele Lombardiei, Attilio Fontana, într-un interviu acordat miercuri cotidianului Corriere della Sera.

"Din acest motiv, împreună cu municipalităţile (principalelor oraşe din Lombardia), am solicitat măsuri şi mai drastice" guvernului, a adăugat Fontana, care a ieşit marţi din carantina autoimpusă de 14 zile, după ce un asistent din echipa sa fost testat pozitiv pentru coronavirus.

Membru al Ligii (extrema dreaptă), partid aflat în opoziţie în guvernul actual, compus din Partidul Democrat (PD, centru-stânga) şi Mişcarea Cinci Stele (M5S), Attilio Fontana a cerut deja blocarea tuturor activităţilor, comerţului, producţiei, transportului în Lombardia, cu excepţia producţiei şi distribuţiei alimentare şi a medicamentelor.

Întrebat de un jurnalist care a dorit să ştie de ce Lombardia nu implementează pe cont propriu aceste măsuri, Fontana a spus că ar fi o decizie ''politică nesustenabilă întrucât nu putem merge împotriva curentului faţă de guvern''.

Guvernul italian a luat măsuri draconice pentru a ţine sub control epidemia de Covid-19, fără să meargă până într-acolo încât să oprească toate activităţile neesenţiale.

Autorităţile au decis astfel închiderea tuturor locurilor unde este posibil să se desfăşoare adunări publice, de la unităţi şcolare la săli de fitness, piscine şi discoteci, interzicerea deplasărilor fără motive întemeiate, legate de locul de muncă sau medicale.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite