Irakul cere extrădarea unui refugiat din Suedia care a profanat Coranul în repetate rânduri

0
Publicat:

Salwan Momika, refugiat irakian în Suedia, autor al mai multor acte de profanare a Coranului, a fost audiat marţi de poliţia suedeză în cadrul unei cereri de extrădare din partea Irakului, au declarat marţi Momika şi avocatul său.

Salwan Momika arde Coranul în fața unei moschei din Stockholm FOTO Profimedia
Salwan Momika arde Coranul în fața unei moschei din Stockholm FOTO Profimedia

„Irakul cere extrădarea mea ca să pot fi judecat în Irak potrivit legii islamice pentru că am ars Coranul în Suedia", a spus el.

Salwan Momika a declanşat un val de indignare pe plan internaţional în luna iunie, după ce a incendiat şi a călcat în picioare un Coran în faţa unei mari moschei din Stockholm în prima zi a unei sărbători a musulmanilor Eid al-Adha, celebrată de aceştia în lumea întreagă.

Reacţionând la gestul său, unii manifestanţi au pătruns pentru scurt timp în Ambasada Suediei din Bagdad.

„Irakul vrea să fie extrădat pentru că a ars un Coran în faţa unei moschei în iunie. Dar legea stipulează că, pentru a fi extrădat, aceasta trebuie să fie o infracţiune atât în Suedia, cât şi în Irak", a declarat avocatul său, David Hall.

„Or, aceasta nu este o infracţiune în Suedia, deci nu este posibil ca Suedia să-l extrădeze", a adăugat el, după audierea clientului său. „Eu nu ştiu pentru ce Irakul îşi bate capul cu o astfel de cerere. Sunt convins că guvernul irakian ştie asta", a mai spus el.

Potrivit avocatului, procurorul de caz ar urma să se adreseze Curţii Supreme care va decide asupra acestei cereri de extrădare. Un astfel de proces ar putea dura între mai multe săptămâni şi mai multe luni, potrivit lui David Hall.

Momika asigură că el „va depune plângere împotriva ministrului de externe irakian Fuad Hussein pentru că el a comis o crimă politică împotriva mea", referindu-se la această cerere de extrădare.

După o nouă acţiune de profanare a Coranului în iulie, Irakul ordonase expulzarea ambasadoarei suedeze la Bagdad şi suspendarea licenţei gigantului suedez de echipamente de telecomunicaţii Ericsson în ţară. Guvernul suedez a condamnat profanările Coranului, dar a subliniat întâietatea libertăţii cuvântului şi de întrunire pe teritoriul său.

Suedia a decis la jumătatea lunii august să ridice nivelul său de alertă teroristă, apreciind că ameninţarea cu atentate „va persista încă mult timp". Guvernul studiază mijloacele legale de a interzice manifestaţiile în cursul cărora se profanează cărţi religioase, dar nu este sigur că va găsi o majoritate în parlament pentru schimbarea legislaţiei sale cu privire la acest subiect.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite