Incident în Marea Baltică: un cablu submarin a fost avariat între Lituania și Letonia

0
0
Publicat:

Autoritățile din Lituania și Letonia investighează avarierea unui cablu optic submarin care leagă cele două țări, incident confirmat luni. Deși nu au fost raportate probleme imediate ale serviciilor de comunicații, poliția letonă a reținut o navă suspectă, iar oficialii din regiune analizează cauzele posibile, într-un context în care securitatea infrastructurii critice este tot mai mult pusă sub semnul întrebării.

Autoritățile din Lituania și Letonia investighează avarierea unui cablu submarin FOTO: Shutterstock
Autoritățile din Lituania și Letonia investighează avarierea unui cablu submarin FOTO: Shutterstock

Autoritățile lituaniene au anunțat că un cablu optic submarin care leagă Lituania de Letonia a fost avariat, fără a provoca însă perturbări imediate. „Evaluăm în prezent care ar putea fi consecințele posibile ale acestui incident”, a declarat Vilmantas Vitkauskas, directorul Centrului lituanian de gestionare a crizelor. Oficialul a precizat că problema a fost detectată pentru prima dată pe 2 ianuarie de către organismul său, responsabil cu coordonarea răspunsurilor de urgență.

În Letonia, autoritățile de la Riga au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele incidentului. Poliția letonă a reținut o navă suspectată de deteriorarea cablului, însă a precizat că, până luni, nu a fost stabilită nicio legătură oficială între navă și incident. Potrivit prim-ministrului leton Evika Silina, „incidentul nu a afectat utilizatorii letoni ai serviciilor de comunicații”.

Confirmarea proprietarului cablului și contextul regional

Grupul suedez Arelion, proprietarul cablului, a confirmat avarierea infrastructurii. „Cablul nostru între Lituania și Letonia a fost secționat pe 2 ianuarie, după întreruperi ale cablurilor între Suedia și Estonia pe 30 decembrie și între Estonia și Finlanda pe 3 decembrie”, a transmis compania, potrivit News.ro.

Incidentul survine după ce autoritățile finlandeze au confiscat, pe 31 decembrie, nava Fitburg, un cargou sub pavilionul Saint Vincent și Grenadines, care plecase din Sankt Petersburg, Rusia, cu destinația Haifa, Israel. Nava este suspectată că și-a târât ancora pe zeci de kilometri, avariind un cablu submarin al grupului finlandez de telecomunicații Elisa, aflat în zona economică exclusivă a Estoniei.

Pe baza examinărilor efectuate până în prezent, există motive să se suspecteze că ancora și lanțul de ancorare al navei Fitburg au fost târâte pe fundul mării pe o distanță de cel puțin câteva zeci de kilometri înainte de a ajunge la punctul în care cablul de telecomunicații aparținând Elisa a fost avariat”, a adăugat poliția finlandeză.

Îngrijorări privind securitatea infrastructurilor submarine

Acesta este cel mai recent dintr-o serie de incidente în Marea Baltică, unde cablurile submarine de energie și comunicații au fost avariate în ultimii ani. Experții și politicienii consideră aceste incidente drept elemente ale unui „război hibrid” dus de Rusia împotriva țărilor occidentale. Totuși, Vilmantas Vitkauskas avertizează că este încă prea devreme pentru a confirma orice implicare a Rusiei în acest ultim caz.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite