Efect de domino. Unitatea de elită Rubicon, afectată serios de întreruperea accesului la internetul prin Starlink
0Eforturile Ucrainei și ale SpaceX de a bloca terminalele Starlink pentru trupele rusești dau roade, apărând deja semne că unitatea de drone de elită a Rusiei, Rubikon Center, suferă perturbări în operațiunile sale, ceea ce confirmă previziunile anterioare conform cărora capacitățile rusești de atac în adâncimea frontului vor fi serios afectate de această măsură, apreciază analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).

Un comandant al brigăzii de drone ucrainene a estimat pentru BBC Ukrainian Service că forțele ruse vor avea nevoie probabil de aproximativ șase luni pentru a găsi o alternativă la terminalele Starlink.
Centrul Rubikon pentru Tehnologii Avansate fără Pilot folosea terminale Starlink pentru a extinde raza de acțiune a dronelor și a ataca ținte ucrainene aflate în spatele frontului. Înainte de pierde accesul la sateliții Starlink, unitatea publica în mod regulat imagini pe canalul său Telegram, etichetând așezări specifice din prima linie și din spatele frontului care au fost luate în vizor prin atacuri cu drone.
Relatările de acest gen au dispărut brusc după 4 februarie, când SpaceX a blocat terminalele Starlink neînregistrate în Ucraina pe 1 februarie, relatează analiștii de la ISW.
De atunci, Rubikon a postat în continuare despre atacurile de pe linia frontului, dar nu a mai publicat detalii specifice despre locații, „sugerând că decizia SpaceX de a restricționa accesul forțelor rusești la Starlink pe 1 februarie a avut un impact negativ asupra campaniei de atacuri a Rubikon”, a evaluat ISW.
Comandantul unei brigăzi ucrainene de sisteme fără pilot a declarat pentru BBC Ukrainian Service că forțele ruse vor avea nevoie probabil de aproximativ șase luni pentru a găsi o alternativă la internetul prin satelit Starlink. Forțele ruse, în special Rubikon, s-au bazat pe terminalele Starlink pentru extinde raza de acțiune a dronelor și a genera efecte de interdicție aeriană pe câmpul de luptă -lovind în spatele liniei frontului, la distanță mare de linia de contact.
În timp ce Centrul Rubikon al Rusiei s-a concentrat exclusiv pe atacuri împotriva logisticii ucrainene și a spatelui operațional, Forțele Sistemelor fără Pilot (SBS) ale Ucrainei se confruntă cu o misiune mai complexă. Comandantul ucrainean a explicat că, spre deosebire de ruși, SBS nu se poate dedica exclusiv atacurilor în ariergarda frontului inamic, ci trebuie să aloce timp și resurse pentru a sprijini infanteria ucraineană să mențină linia frontului și să respingă atacurile terestre rusești.
Pe 5 februarie, după ce vestea privind blocarea internetului prin Starlink s-a răspândit și surse rusești au început să raporteze despre potențiale perturbări extinse pentru armata rusă, ISW a evaluat că „eforturile Ucrainei de a bloca accesul forțelor rusești la terminalele Starlink ar putea afecta eforturile rusești de interdicție aeriană pe câmpul de luptă (BAI), împiedicând forțele rusești să efectueze aceste atacuri în același ritm și intensitate precum în săptămânile anterioare”.























































