Drumul spre federaţia statelor europene

Barroso a făcut apel la transformarea Uniunii Europene într-o "federaţie a statelor-natiune“, în Parlamentul European Foto Reuters

Confirmare sau nu a teoriilor conspiraţioniste, discursul de miercuri din Parlamentul European al lui José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a stabilit oficial începutul federalizării Europei. Situaţia financiară deficitară, mai ales a statelor din sudul Europei, necesită noi etape în procesul de restructuare a zonei euro.

Ameninţarea ieşirii Greciei din zona euro şi, implicit, din Uniunea Europeană, demonstrează instabilitatea grupului. 

O uniune monetară nesusţinută şi de una fiscală şi politică a declanşat noi hotărâri din partea marilor lideri europeni. Ei aveau de ales între acceptarea declinului evident şi poate chiar începutul prăbuşirii Uniunii Europene sau iniţierea unor noi proiecte ce ar întări Uniunea.

Anticiparea celui de-al cincilea an de încetinire a creşterii economice a destabilizat sistemul financiar al UE şi moneda sa unică şi a evidenţiat problemele ce pot fi corectate doar prin imense transferuri de finanţe de la naţiunile solvente precum Germania, Finlanda şi Olanda la statele europene mediteraneene cu probleme financiare, scrie „The Independent“. 

Un element crucial în planul anti-criză al liderilor europeni îl reprezenta hotărârea Curţii Constituţionale de la Berlin cu privire la Mecanismul European de Stabilitate.

Decizia favorabilă a Curţii Constituţionale din Germania, semn de încurajare

Însă, după ziua de miercuri, zona euro poate respira uşurată. Hotărârea judecătorilor Curţii Constituţionale de la Karlsruhe privind constituţionalitatea fondurilor pentru ajutorul financiar al statelor membre UE cu probleme financiare dezleagă mâinile cancelarului Angela Merkel în eforturile sale de a salva moneda unică. 

„Instituţie după instituţie, politician după politician, germanii devin conştienţi că ei vor plăti consecinţele crizei economice“, notează „The Independent“. 

Germanii au semnat şovăielnic pentru un sistem de subvenţii europene prin care ei plătesc creditele economiilor risipitoare din sudul continentului. Pentru întotdeauna. Nu este un fenomen temporar. Dacă nu cumva Grecia, Italia, Spania şi Portugalia vor găsi o modalitatea să-şi plătească datoriile, procesul va fi permanent.

Decizia Curţii Constituţionale germane evidenţiază şi limitele libertăţilor guvernului german de a face politică, în special asupra celei mai presante probleme ale lui Merkel: Ce facem cu Europa?

De mai multe luni, cancelarul german Angela Merkel insistă că avem nevoie de „mai multă Europă“. Uniunea sa Creştin-Democrată a aprobat o moţiune pentru mai multă integrare europeană. Barroso, în discursul său din Parlamentul European, s-a aliniat oficial, pentru prima dată, politicii propuse de Merkel, având o viziune mult mai radicală asupra acestei uniuni, informează publicaţia „The Guardian“.  

„Să nu ne fie frică de cuvinte. Trebuie să ne îndreptăm spre o federaţie de state naţiuni. De asta avem nevoie. Acesta este orizontul nostru politic“, a declarat preşedintele Comisiei. 

Ceea ce vrea liderul european constă într-o nouă federaţie europeană cu politici fiscale, economice şi de buget comune. „The Independent“ subliniază că acest aspect ar necesita un sistem bancar de supraveghere dincolo de frontierele naţionale şi, cel mai dur dintre toate, o mai puternică uniune politică pentru a stabili nivelurile de creditare, de impozite şi de cheltuieli publice, care au fost concepute înainte de criză şi de Marea Recesiune. 

Astfel, Parlamentele şi guvernele naţionale vor fi degrevate de puterile lor fundamentale şi preşedintele UE va fi ales direct, iar principalele grupări politice europene îşi desemnează candidaţii pentru alegerile viitoare din Parlamentul European din 2014, în locul lui Barroso. 

Toate aceste aspecte necesită o nouă constituţie sau cel puţin o renegociere a Tratatului de la Lisabona, necesitând ca unele ţări să facă referendumuri. 

„Ar fi o distragere a atenţiei de la criza actuală, dar, da, doreşte serios o uniune politică europeană. Poţi convinge încă germanii că o mai multă Europă este un lucru bun. Şi liderii nu fac asta din necesitate politică pentru a arăta publicului că nu intră în panică din cauza presiunii pieţei“, a declarat Katinka Barysch, economist german la Centrul pentru Reforma Europeană.

Schimbarea Constituţiei germane

Propunerile de miercuri ale lui Barroso şi saltul înalt făcut de UE necesită transferuri mari de suveranitate de la parlamentele şi guvernele naţionale către instituţiile europene.  

Andreas Vosskuhle, judecătorul care a citit miercuri verdictul, a precizat anterior că scopul pentru o integrare europeană mai mare este deja oprit de condiţiile Constituţiei germane. 

Pe scurt, Germania, asemeni UE, are nevoie de o nouă constituţie pentru a pune în aplicare viziunea  Merkel-Barroso. Iar asta înseamnă un referendum.  

Referendumurile naţionale sunt interzise în Germania din cauza abuzului plebiscitar din cel de-al Treilea Reich. Singurul motiv pentru referendum este schimbarea constituţiei. Dacă Merkel va câştiga cel de-al treilea mandat la alegerile de anul viitor şi dacă ea va forma o „coaliţie mare“ cu opoziţia social-democrată, cele două mari partide ce susţin UE, vor avea o majoritate imensă în a determina schimbarea constituţională. 

„Totul depinde de tipul coaliţiei pe care o va forma anul viitor. Presiunea asupra Constituţiei a devenit atât de mare pentru că (fără ea) nu se poate face marea schimbare a jocului“, a declarat Ulrike Guerot de la Consiliul European pentru Relaţii Externe din Berlin. 

În acest context, Merkel trebuie să efectueze două sarcini formidabile şi paralele: să convingă opinia publică din Germania, sătulă de criza monedei euro, că legea de bază (Constituţia) trebuie schimbată. Între timp, trebuie să-i convingă pe ceilalţi lideri europeni să sprijine propunerea lui Barroso. 

Şansele de „reuşită“ 

• Până în prezent, niciun preşedinte francez nu a acceptat vreodată un plan federalist. Va fi François Hollande diferit faţă de ceilalţi?
• În timp ce sprijină politica germană din zona euro, oficialii olandezi nu vor să transfere alte drepturi şi puteri Bruxelles-ului.
• Un alt referendum irlandez ar dărâma punerea în aplicare a proiectului.
• Şi, niciun guvern britanic nu ar participa vreodată la această federaţie, scrie „The Guardian“.

Guvernul de la Berlin va transmite tuturor ţărilor că dacă vor să se folosească de Germania pentru a le garanta sau pentru a le răscumpăra creditele, acceptarea uniunii federale este preţul pe care trebuie să-l plătească.  

Cele mai multe dintre statele membre ale UE sunt de acord cu o răspundere comună, dar nu cu o renunţare la suveranitatea naţională. Hollande, dacă nu va reuşi să redreseze economia slăbită din Franţa, va avea de-a face cu alegeri foarte grele.

„Grija cea mai mare a Germaniei este legată de Franţa. Aceasta va fi cea mai mare dezbatere. Va face Franţa compromisul necesar pentru o uniune politică pentru a obţine banii din partea Germaniei? Dacă Franţa nu face acest pas, nu-l va mai face nimeni“, a precizat reprezentantul european Guerot. 

Federalizarea Europei: idei vechi, proiecte neaplicate

Ideea unei federaţii de state nu este nouă. Susţinători ai „Uniunii Statale Europene“ au existat încă din secolul al XIX-lea, când atât oameni de stat, cât şi filozofii şi scriitori aduceau în discursuri lor conceptul acesta. De la Napoleon şi Garibaldi, până la filosoful italian Carlo Cattaneo sau scriitorul francez Victor Hugo, avantajele formării unei federaţii europene au fost mereu aduse în discuţie.

Formarea unei federaţii europene este un început declarat deschis în urma evenimentelor din cursul zilei de miercuri şi ar putea fi comparată cu formarea Statelor Unite ale Americii. Dezvoltarea sa depinde de state. Însă, la nivelul acestei comparaţii există multe diferenţe.

Una dintre ele constă în faptul că bătrânul continent este format din state naţiuni, a căror conducere deplină nu depinde de o entitate statală externă (precum a fost Regatul Unit pentru SUA), ci de propriul guvern. Ceea ce propun liderii europeni ar fi, de fapt, o reprezentare în oglindă a formării Statelor Unite: coloniile americane nu mai voiau să accepte implicarea britanicilor în politica internă, pe când, în cazul federaţiei europene, statele naţiuni trebuie să renunţe la puterea deplină de a lua decizii şi să predea puterea uniunii.