Cum se folosește Kim Jong-un de războiul din Ucraina pentru a-și testa rachetele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când forțele ruse au lansat pentru prima dată o rachetă nord-coreeană asupra Ucrainei, aceasta a aterizat pe un câmp de lângă orașul sudic Zaporojie. SUA au comentat atunci că atacul a fost probabil un eșec total.

Resturile unei rachete nord-coreene recuperate anul trecut de pe câmpul de luptă FOTO via X/ @Tendar
Resturile unei rachete nord-coreene recuperate anul trecut de pe câmpul de luptă FOTO via X/ @Tendar

De atunci, analiștii occidentali și SUA estimează că aproape 50 de rachete balistice cu rază scurtă de acțiune produse în Coreea de Nord au fost folosite de Rusia împotriva Ucrainei.

Cei care caută indicii despre cine anume câștigă ce din vizita lui Vladimir Putin în națiunea izolată, ar putea să-și îndrepte privirea spre câmpurile de luptă din Ucraina, relatează The Telegraph.

În vreme ce este evident faptul că Putin beneficiază de pe urma completării stocurilor sale cu arme nord-coreene, și Kim Jong-un are un avantaj, având oportunitatea să acumuleze cunoștințe și informații indispensabile pentru propriul său program de rachete.

„Coreea de Nord a avut posibilitatea să testeze eficacitatea armelor lor de calibru mic în diferite alte conflicte din întreaga lume, dar nu și-a putut testa nicăieri rachetele”, a apreciat Samuel Ramani, cercetător la institutul de cercetare RUSI.

De când Coreea de Nord a început să furnizeze arme Rusiei, a expediat cel puțin 10.000 de containere, a declarat săptămâna trecută Shin Won-sik, ministrul Apărării din Coreea de Sud.

Acestea au fot încărcate cu obuze de artilerie de 152 de milimetri, rachete de 122 mm, rachete antitanc și rachete sol-aer portabile.

Putin anunța că relația dintre cele două țări ajunge la un „nou nivel” după un nou acord de parteneriat strategic cuprinzător semnat miercuri în cursul vizitei sale de stat în Coreea de Nord.

Tranzacția celor două țări în privința rachetelor a fost mai puțin mediatizată.

Însă informațiile desecretizate americane au făcut conexiunea între fragmente de rachete găsite în Ucraina și imagini cu Kim făcând turul unei fabrici de rachete.

Investigațiile open source ale experților în controlul armelor au arătat că acele rachete sunt două variante ale rachetei Hwasong-11, modelele A și B.

Se presupune că rachetele balistice cu combustibil solid sunt capabile să transporte atât focoase convenționale, cât și nucleare de până la 500 kg pe o distanță de aproape 500 km, la viteze de Mach 4.0.

Acestea pot fi lansate de pe unități transporter erector launcher (TEL) montate fie pe camioane, fie pe trenuri.

Munițiile sunt adesea comparate cu rachetele balistice rusești Iskander, atât vizual, cât și tehnic.

Serviciile de informații americane au dezvăluit că primele avioane cargo rusești au început să colecteze „rachete și transporturi legate de rachete” din Coreea de Nord în noiembrie anul trecut, înainte de a le duce la un poligon de tragere din vestul Rusiei pentru testare.

Este probabil ca Moscova să aibă un număr mic de TEL, care pot transporta două rachete, și vehiculele de sprijin necesare, potrivit unui raport al centrului de reflecție Institutul Internațional pentru Studii Strategice.

Rachetele nord-coreene lansate de forțele ruse au fost de calitate „foarte scăzută”, cu o rată de precizie de aproximativ 20%, explica în martie Iuri Belousov, unul dintre cei mai importanți anchetatori ai crimelor de război din Ucraina.

Acele lansări au dus la moartea a 24 de persoane și la rănirea a peste 100, a adăugat el.

Rachetele nord-coreene sunt asamblate folosind sute de componente electronice comerciale, non-militare, provenite de la companii din SUA și Europa.

Dovezile colectate sugerează că armele folosite de Rusia au fost produse până în 2023, cel mai probabil în grabă, astfel încât să poată fi expediate rapid pentru utilizare imediată.

Având în vedere că rachetele Hwasong sunt inspirate de rachetele rusești Iskander, Moscova ar putea schimba munițiile în schimbul informațiilor.

Acest lucru este relevant și într-un context mai larg al programelor nord-coreene, după ce o rachetă nord-coreeană care transporta un satelit spion a explodat în timpul zborului.

„Eșecul recentei tentative de lansare a satelitului spion al Coreei de Nord arată că țara are încă nevoie de asistență tehnică în acest domeniu – pe care Rusia este bine poziționată să o ofere”, a explicat analistul Justin Crump.

Phenianul, devastat de sancțiuni, s-a luptat să-și hrănească cetățenii în ultimele decenii.

A fost silită să apeleze la aliații săi pentru a remedia penuria de alimente, întrucât țara nu a putut niciodată să producă suficientă hrană pentru populația sa de 26 de milioane de locuitori.

„Rusia avea nevoie de muniție pentru că a epuizat mult din ceea ce puteau obține din depozitele de muniție din Belarus. Iranul a fost dispus să furnizeze drone, dar a ezitat cu privire la furnizarea de rachete”, a explicat analistul RUSI Samuel Ramani

Asta e ceea ce și-au dorit rușii de la Coreea de Nord și nord-coreenii au fost bucuroși să le împlinească cerința pentru că au dorit să găsească un partener alternativ și de încredere la China din punct de vedere economic care să o aprovizioneze cu alimente, cu energie. Iar Rusia este mult mai dispusă decât China să submineze în mod deschis regimul de sancțiuni al ONU.”

„Aceste produse de bază precum alimentele și alte mărfuri oferă Rusiei putere de negociere în căutarea armelor”, a spus si analistul Crump.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite