Cum au reușit laburiștii să obțină o victorie zdrobitoare în alegeri. Poate Keir Starmer să aducă Marii Britanii schimbarea seismică la care speră?

În puțin peste patru ani, liderul opoziției britanice Keir Starmer a reușit o lovitură considerată odinioară aproape imposibilă, trâgând Partidul Laburist de la marginea politicii britanice la ceea ce se preconizează a fi o victorie zdrobitoare în alegerile generale de joi. Potrivit ultimelor rezultate, laburiștii au câștigat 411 locuri din 650 în Camera Comunelor, în timp ce conservatorii au 119, cu 248 de locuri mai puțin decât în 2019.

În urmă cu patru ani și jumătate, Partidul Laburist din Marea Britanie suferea cea mai grea înfrângere electorală din 1935. Victoria electorală istorică a lui Boris Johnson în 2019 - care i-a îngăduit să pună în aplicare Brexitul - ar fi trebuit să marcheze încă 10 ani de guvernare conservatoare în Marea Britanie, în timp ce Partidul Laburist se resemnase să continue să se reclădească la periferia politicii.

Atunci, liderul laburist de stânga dură Jeremy Corbyn a fost silit să demisioneze și să predea cu reticență partidul său centristului Keir Starmer, un fost avocat, cavaler al regatului și exact tipul de figură a establishmentului pentru care Corbyn și extrema stângă nutresc dispreț, scrie CNN, într-o analiză.

Cu această victorie, Partidul Laburist este la guvernare pentru prima dată din 2010 și, totodată, intră la putere din opoziție pentru prima dată de la victoria istorică a lui Tony Blair în 1997.

Nevoie disperată de schimbare

În această campanie electorală, a reieșit limpede că Marea Britanie cere cu disperare schimbare după 14 ani de guvernare conservatoare, care au văzut reduceri ale cheltuielilor publice, servicii publice strâmtorate, haosul Brexit, o criză a costului vieții și un prim-ministru în exercițiu amendat de poliție în timp ce era în funcție, pentru prima dată în istorie.

Starmer, care a fost în fruntea sondajelor de opinie din octombrie 2021, a promis că va fi agentul schimbării pe care și-l dorește Marea Britanie. În timpul campaniei, el s-a angajat la creștere economică prin reformarea legilor de planificare și investiții într-o nouă strategie industrială. El a promis că va înființa un fond național de 7,3 miliarde de lire sterline (9,3 miliarde de dolari) din bani publici, care va ajuta la susținerea tranziției către emisii nete zero.

Compania de energie publică în valoare de 8,3 miliarde de lire sterline (10,5 miliarde de dolari) Great British Energy va vedea rețeaua energetică a Regatului Unit decarbonizată până în 2030. Starmer susține că toate acestea pot fi realizate fără creșterea impozitelor pe venit, deși nu există angajamente privind alte taxe, cum ar fi impozitul pe câștigurile de capital, care se plătește pe banii obținuți din vânzarea activelor, inclusiv proprietăți și acțiuni.

Restul manifestului laburist conține un amestec de centrism modest și socialism blând. Acesta cuprinde impunerea de taxe școlilor private pentru a ajuta la plata educației de stat și taxe excepționale pentru companiile energetice pentru a finanța tranziția la energie curată. Au existat, de asemenea, angajamente privind drepturile lucrătorilor, reducerea listelor de așteptare pentru asistență medicală și, de asemenea, controlul imigrației.

Detractorii de la dreapta susțin că Starmer va trebui să crească taxele pentru a-și finanța planurile, în timp ce scepticii de la stânga spun că manifestul său nu ar fi suficient de îndrăzneț sau ambițios pentru a schimba Marea Britanie în bine.

Pe scurt, viitorul  premier britanic are o listă lungă de lucruri de rezolvat într-un termen de cinci ani, în contextul în ceea ce privește finanțele publice domnește dezordinea. Astfel, întrebarea care se pune este dacă nu cumva haosul este prea mare pentru ca el să aibă soluții, precum și dacă are abilitatea politică de a aduce schimbarea pe care a promis-o.

Cine este Keir Starmer?

Pe hârtie, Starmer, în vârstă de 61 de ani, dă impresia unui politician tipic al establishmentului.

Cândva un avocat de frunte pentru drepturile omului, a devenit Director al Procuraturii Publice (DPP) în 2008, conducând Serviciul Procuraturii Coroanei din Anglia și Țara Galilor – o slujbă de mare profil pentru care a fost numit cavaler, devenind primul lider laburist care și-a preluat funcția cu un astfel de titlu.

Starmer are însă, după standardele liderilor politici moderni, origini relativ umile.

Născut în 1962, Starmer a crescut într-un orășel din sudul Londrei. Tatăl său era un producător de scule care lucra într-o fabrică, mama lui era o asistentă medicală suferindă de dizabilități fizice severe, ceea ce a dus în cele din urmă la amputarea unui picior.

În timp ce Starmer nu a pretins niciodată că a suferit de sărăcie, el a vorbit despre dificultățile financiare care i-au afectat familia, precum și despre dificultățile de învățare care i-au redus șansele fratelui său mai mic.

În mod clar, aceste experiențe timpurii au modelat politica lui Starmer. El a vorbit despre faptul că a observat faptul că oamenii îl privesc cu dispreț pe tatăl său pentru că lucrează într-o fabrică sau hărțuindu-l pe fratele său. Părinții săi aveau convingeri politice laburiste, numindu-l după primul lider laburist din parlament, Keir Hardie.

„Este primul lider laburist într-o generație care a vorbit despre clasă și snobism”, a explicat pentru CNN Tom Baldwin, autorul cărții „Keir Starmer: The Biography”.

„Asta nu îl face un războinic de clasă, ci cineva care înțelege diferitele straturi de ambiție, aspirație și vinovăție... Resimte înțepătura lipsei de respect pe care a experimentat-o ​​tatăl său... Vorbește mult despre sora lui care a dus o viață precară ca îngrijitor, neavând studii universitare.”

Starmer a ales să studieze dreptul la Universitatea din Leeds, înainte de a face un masterat la Universitatea din Oxford. Inițial s-a gândit că va avea o carieră juridică lucrând pentru sindicate, dar, pe măsură ce viziunea sa politică a evoluat în concordanță cu studiile sale, a devenit din ce în ce mai interesat de drepturile omului.

Convingerile lui Starmer

Parcursul politic al lui Starmer a fost o adevărată  călătorie. A devenit deputat în 2015 la vârsta de 52 de ani și a intrat în cabinetul opoziției puțin peste un an mai târziu.

Corbyn, pe atunci liderul laburiștior, l-a numit pe Starmer șeful său pentru Brexit în urma referendumului din 2016.

Corbyn este o figură controversată în politica britanică, iar serviciul în echipa sa de vârf încă îl bântuie pe Starmer. Corbyn făcea parte din extrema stângă a Partidului Laburist. Înainte de a deveni lider în 2015, Corbyn a susținut în diferite momente ale carierei sale îndelungate dezarmarea nucleară și retragerea din NATO și a spus că este o „tragedie” că Osama bin Laden a fost ucis în loc să fie judecat.

Starmer s-a aflat în cabinetul din opoziție al lui Corbyn în alegerile generale din 2017 și 2019 – fapt pe care conservatorii obișnuiesc mereu să-l dea drept dovadă că ar fi o amenințare la adresa securității naționale, după ce a încercat de două ori să-l numească pe Corbyn prim-ministru.

De atunci însă, Starmer l-a dat afară pe Corbyn din Partidul Laburist, în urma unei investigații asupra antisemitismului în partid. Starmer a mai spus că l-a susținut pe Corbyn știind că va pierde. Presat sub aspect de BBC , el a spus că Corbyn „ar fi un prim-ministru mai bun” decât „ceea ce am primit” de la Boris Johnson.

Starmer a mai spus și că reușit să readucă Laburistii într-o poziție în care să fie aleși de votanții britanici.

Rezultatele alegerilor de joi dovedesc că a avut dreptate, deși criticii lui Starmer de la stânga spun că el s-a folosit de Corbyn și aripa sa pentru a câștiga șefia partidului în 2020; de pildă, angajându-se în mai multe poziții de stânga, cum ar fi naționalizarea serviciilor publice, renunțarea la taxele de școlarizare pentru universitate și anularea reformelor conservatoare ale bunăstării – doar pentru a le abandona odată ce s-a apropiat de putere.

În acest sens, James Schneider, fostul șef de comunicații al lui Corbyn, a declarat pentru CNN: „Starmer nu este un om cu principii. Campania lui de a deveni lider laburist a fost lipsită de onestitate. Cinismul său și lipsa de politici care să îmbunătățească viața oamenilor vor duce la o deziluzie profundă care ar putea alimenta fie dreapta, fie o viitoare mișcare populară pentru schimbare.”

Starmer a răspuns în diverse momente la acuzațiile că și-a schimbat poziția politică subliniind că își pune țara înaintea partidului său politic și că este posibil să schimbi lucrurile doar dacă ești la putere.

Poate Starmer să schimbe Marea Britanie?

Dominic Grieve, un politician conservator care a ocupat funcția de procuror general în timp ce Starmer era procuror-șef, vorbește despre această perioadă ca fiind una strălucitoare.

„Și-a condus departamentul extrem de eficace și eficient într-un moment foarte dificil, întrucât bugetul i-a fost redus. A fost cu adevărat impresionant”, a declarat Grieve pentru CNN.

Grieve a adăugat că Starmer a reușit să fie un manager eficient pentru că „nu a fost constrâns de  ani de ideologie politică sau bagaje. El poate vedea ce este în neregulă și poate rezolva problema.”

Oricât de mult ar putea aliații lui Starmer să vadă asta ca pe un punct forte adversarii săi, din ambele părți ale politicii, sunt de altă părere.

Pentru cei de la dreapta, Starmer este un om care ar promite orice pentru a ajunge la putere. Este un politician care l-a susținut pe Corbyn – care este anti-NATO și a fost acuzat în repetate rânduri că este un simpatizant terorist – pentru a obține ceea ce își dorește și de aceea reprezintă un pericol pentru Marea Britanie.

La stânga, este perceput drept un politician care nu are convingerea să facă schimbări radicale și, odată ajuns în funcție, nu va fi atât de diferit din punct de vedere material de un lider conservator.

Starmer urmează să obțină o majoritate uriașă în Camera Comunelor. Dar viitorul poate să nu fie atât de simplu. Având în vedere starea actuală a finanțelor Marii Britanii, circumstanțele victoriei laburistei și, chiar trăsăturile de personalitate ale lui Starmer, ar putea însemna că nu are cecul în alb de care s-ar bucura de obicei un lider fără opoziție în parlament.

O incapacitate de a transforma acea putere parlamentară în rezultate tangibile într-un moment în care alegătorii cer imperios o guvernare diferită, ar putea însemna că, peste cinci ani, programul său moderat de centru-stânga poate fi perceput ca un pariu politic la fel de mare precum oricare dintre cele asumate de conservatori în ultimii 14 ani.