„Cuibul de spioni” din Ambasada rusă de la Praga dă dureri de cap Cehiei: cazul diplomatului prins în flagrant în timp ce cumpăra ilegal muniţii
0O reţinere efectuată acum două luni în parcarea unui club de tenis dintr-un orăşel pitoresc din apropierea Pragăi naşte noi întrebări asupra activităţilor suspecte ale Rusiei în Europa.
O intervenţie a organizaţiei cehe responsabile de combaterea crimei organizate (NCOZ) s-a dovedit a fi mai mult decât o acţiune de împiedicare a unei tranzacţii ilegale de muniţii, incidentul evoluând la nivel diplomatic. Ajunsă în mijlocul scandalului, diplomaţia rusă nu scoate nicio vorbă.
Prins cu „pantalonii în vine”
La 25 iunie, doi bărbaţi au fost reţinuţi discret în parcarea unui club de tenis din Říčany, o suburbie de 15.000 de locuitori a Pragăi, în timp ce se pregăteau să încheie transferul unei cantităţi mari de muniţii, inclusiv gloanţe pentru puşti cu lunetă. Ceea ce trebuia să fie o operaţiune împotriva traficului de arme s-a transformat într-un incident diplomatic stânjenitor şi plin de întrebări fără răspunsuri.
Potrivit Radiožurnál, care citează surse din serviciile secrete cehe, unul dintre bărbaţii încătuşaţi la Říčany avea imunitate diplomatică, fiind angajat civil la secţia militară a reprezentanţei ruse la Praga. Având în vedere statutul său, NCOZ l-a eliberat la locul faptei. Anunţat în legătură cu întâmplarea de la Říčany, Ministerul ceh de Externe nu a mai avut timp să reacţioneze şi să-l expulzeze, deoarece Moscova l-a retras din post imediat după incident într-o tăcere completă. „A înţeles clar că a fost prinsă cu pantalonii în vine”, comentează o sursă a Radiožurnál, preluat de portalul irozhlas.cz.
Graba cu care a reacţionat Moscova a trezit suspiciuni la Praga, care nu exclude faptul că bărbatul respectiv este agent al GRU, direcţia de spionaj a Statului Major al Armatei Ruse, şi se folosea de imunitatea diplomatică pentru a-şi acoperi adevărata activitate.
Contactat de Radiožurnál în legătură cu cazul aşa-zisului diplomat rus, ministrul ceh de Externe Tomas Petriček a refuzat să facă declaraţii, afirmând că o anchetă este în curs. Nici misiunea diplomatică rusă la Praga nu a răspuns solicitărilor de pe e-mail cu privire la lămurirea acestui incident.
Noi suspiciuni în legătură cu „echipa de asasini a lui Putin”
În prezent, autorităţile cehe încearcă să stabilească scopul tranzacţiei de muniţii de la Říčany. O sursă a Radiožurnál crede că acestea „erau destinate bandelor europene sau forţelor speciale ruseşti care operează în secret în Europa”. O ipoteză foarte alarmantă.
Marile publicaţii internaţionale au relatat pe larg în ultimul timp despre unitatea secretă cu numele de cod 29155 din cadrul GRU, specializată în treburile murdare ale Kremlinului. Potrivit „The New York Times“, preşedintele rus Vladimir Putin are la dispoziţie o unitate specială care efectuează îndeosebi operaţiuni de sabotaj şi asasinate în Europa. Urmele acestei unităţi au fost depistate în campanii de destabilizare a Republicii Moldova, Muntenegrului, Cataloniei şi a unor organizaţii internaţionale, dar şi în tentativele de asasinare a omului de afaceri bulgar Emilian Ghebrev şi a fostului agent dublu rus Serghei Skripal.
Ţinând cont de aceste informaţii, fostul şef al Statului Major al Armatei Cehe, Jiri Shediva, califică incidentul de la Říčany ca fiind destul de grav. El avertizează că muniţia obţinută ilegal poate fi folosită în atacuri teroriste. „Ruşii trebuie să dea explicaţii”, spune răspicat Shediva, adăugând că practica nu este specifică unei persoane cu acreditare diplomatică.
Multiplele scandaluri ale Ambasadei ruse la Praga
Ambasada Rusiei în Cehia şi-a făcut un renume din a fi implicată în scandaluri cu iz de spionaj cu ţara gazdă. Anterior, Serviciul Ceh de Informaţii şi Securitate (BIS) a avertizat în privinţa faptului că agenţii secreţi ruşi lucrează activ în teritoriul ceh sub acoperire diplomatică. De exemplu, BIS nu vede cu ochi buni numărul mare de diplomaţi ruşi la Praga în raport cu alte două mari puteri mondiale. Potrivit BIS, Rusia are 140 de diplomaţi în Cehia, în timp ce Statele Unite dispun de 70 şi China doar de 30.
Incidentul de la Říčany s-a produs la nici trei săptămâni de la expulzarea a doi diplomaţi ruşi la Praga. Andrei Konciakov şi Igor Rîbakov au plătit cu posturile pentru scandalul ricina, care a pus în alertă în primăvară autorităţile cehe.
La sfârşitul lui aprilie, publicaţia cehă „Respekt” dezvăluia că un bărbat sosise la Praga având asupra sa un paşaport rus şi o pungă ce ar putea să conţină ricină, o substanţă foarte toxică. El a fost preluat de la aeroport de o maşină care l-a transportat direct la sediul Ambasadei Rusiei în Cehia. Informaţiile în legătură cu deplasarea acestuia într-un oraş european datau de la începutul lui aprilie, potrivit unor surse citate de săptămânalul ceh. Autorităţile cehe primiseră informaţii că acesta reprezenta o potenţială ameninţare pentru primarul Districtului 6 Ondrej Kolar şi primarul general al Pragăi Zdenek Hrib. Cei doi edili au fost plasaţi sub protecţia poliţiei, împreună cu încă o persoană. Ori Ondrej Kolar şi Zdenek Hrib erau doi oameni-cheie în decizia demolării statuii din Praga a fostului mareşal sovietic Ivan Konev şi înlocuirii ei cu un memorial dedicat eliberării capitalei cehe de nazişti în 1945. Statuia în cauză a fost demolată la 6 aprilie, iar Moscova a răspuns cu critici şi deschiderea unei anchete pentru „profanare publică de simboluri ale gloriei militare ruse”. Acest scandal a survenit după o altă decizie deranjantă pentru Moscova. La sfârşitul lui februarie, consilierii municipali din Praga au votat pentru redenumirea Pieţei Pod Kaštany, unde este situată Ambasada Rusiei în Cehia, în Piaţa Boris Nemţov, în semn de omagiu faţă de acest opozant rus împuşcat fatal acum mai bine de cinci ani pe un pod din apropierea Kremlinului. Aleşii din Praga au decis şi redenumirea unei alei din cartierul Bubeneč în Anny Politkovské, în onoarea jurnalistei ruse Anna Politkovskaia, ucisă în 2006. De aici şi informaţiile legate de sosirea unui misterios bărbat la Praga având asupra sa un paşaport diplomatic rusesc.
Dar, potrivit premierului ceh Andrej Babis, scandalul ricina nu a fost decât „rezultatul unei lupte interne în cadrul Ambasadei Rusiei la Praga”. Un diplomat rus a transmis intenţionat informaţii false despre o presupusă operaţiune de otrăvire pentru a-l implica pe un coleg, a precizat Babis. Astfel, Cehia a decis să se lipsească de cei doi scandalagii, iar Ambasada Rusiei la Praga a denunţat la rândul ei „o mişcare neprietenoasă”.
Ţapul ispăşitor al Moscovei
Nici Moscova nu a rămas cu mâinile în sân în faţa Pragăi. La începutul lui iulie, la scurt timp după incidentul de la Říčany, care atunci era cunoscut doar de autorităţi, Moscova a anunţat arestarea şi inculparea jurnalistului Ivan Safronov pentru „trădare” în beneficiul unei ţări NATO. Consilier al directorului agenţiei spaţiale ruse Roskosmos, Safronov, în vârstă de 30 de ani, este arătat cu degetul de ţara sa pentru faptul că a transmis secrete militare către Cehia, care la rândul ei ar fi informat Statele Unite. Moscova urmează să organizeze procesul lui Safronov cu uşile închise, pe motivul că dosarul este foarte sensibil. Dacă va fi declarat vinovat, el riscă o condamnare de până la 20 de ani de închisoare. Însă foştii colegi ai lui Safronov denunţă secretomania din jurul dosarului, apreciind că este fabricat. În opinia lor, tânărul jurnalist este victima unei răzbunări pentru articolele în care a pus armata rusă în situaţii jenante. Praga suspectează la rândul ei Moscova că vrea să o pună într-o situaţie incomodă.