Alegeri în Marea Britanie: Liberal-democraţii, „decimaţi“ în legislative din cauza guvernării alături de Cameron. Nick Cleg şi-a dat demisia din fruntea partidului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liberal-democraţii, conduşi de Nick Clegg,  ies „decimaţi“ din alegerile legislative de joi, plătind astfel un preţ dur atât pentru că au intrat la guvernarre alături de conservatorii lui David Cameron, cât şi pentru propriile renunţări, comentează AFP. Liderul liberal-democraţilor britanici, Nick Clegg, şi-a anunţat vineri demisia din fruntea partidului, după ce formaţiunea sa a înregistrat un eşec răsunător la alegerile.

Liderul liberal-democraţilor, Nick Clegg şi-a salvat mandatul în circumscripţia din Sheffield, în nordul Angliei.  Însă secretarul de stat pentru Energie Ed Davey, prezentat ca succesorul său, şi l-a pierdut, la fel ca ministrul în exerciţiu al Comerţului Vince Cable, fostul ministru al Trezoreriei Danny Alexander, veteranul Lib-Dem Simon Hughes, deputat de 32 de ani, sau Charles Kennedy, ales de 30 de ani şi şeful partidului în perioada 1999-2006.

În total, presa britanică preconizează că partidul are să obţină opt mandate, de şase ori mai puţine decât la scrutinul precedent, în 2010.

Acesta ar fi cel mai slab rezultat din ultimii 20 de ani, la un după ce liberal-democraţii au pierdut, în alegerile europene, zece dintre cele 11 mandate pe care le deţineau.

"Acum este dureros de evident că noaptea a fost crudă pentru liberal-democraţi", a declarat vineri dimineaţa Nick Clegg, numărul doi în Guvernul în exerciţiu, vizibil emoţionat.

"Aceste alegeri au implicaţii profunde pentru ţară şi, evident, pentru liberal-democraţi", a adăugat el, sugerând că ar putea să demisioneze de la şefia partidului.

Prudenţă pe viitor

Înfăţişarea sa abătută contrasta cu expresia radioasă pe care o afişa în prima sa conferinţă de presă alături de David Cameron, în urmă cu cinci ani, în grădina de trandafiri a sediului Guvernului de pe Downing Street.

Însă exerciţiul puterii s-a dovedit dureros pentru acest partid, creat în 1988 prin fuziunea dintre Partidul Liberal, cu rădăcini în centru, şi Partidul Social-Democrat (SDP), al secesioniştilor din Partidul Laburist.

Poziţionat în ultimii ani pe centrul-stânga al eşicherului politic britanic, Partidul Liberal-Democrat şi-a dezamăgit alegătorii tradiţinali, tinerele şi femeile, acceptând să susţină tăierile bugetare operate la nivelul ajutoarelor sociale pentru cei mai săraci şi încălcându-şi promisiunea de a nu creşte cheltuielile cu studiile superioare, care sunt de trei ori mai mari.

Nick Clegg a suferit alt eşec odată cu respingerea referendumului organizat în 2011 în vederea introducerii unei doze proporţionale în alegerile britanice, care se desfăşoară prin scrutin uninominal cu un tur şi care favorizează partidele mari.

Colapsul de joi ar urma să determine o atitudine de prudenţă pe viitor şi să-i descurajeze pe liberal-democraţi să mai încheie vreo alianţă cu conservatorii sau orice alt partid pentru o vreme, apreciază Tony Travers, director de cercetare la London School of Economics (LSE).

Fostul lider al partidului David Steel se află printre cei care doresc ca liberal-democraţii să revină în opoziţie pentru o perioadă, pentru a-şi strânge rândurile.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite