Vrei să fii fericit în trei paşi simpli? Secretul reţetei secrete a succesului: cum funcţionează industria vânzătorilor de iluzii

În România e un fenomen relativ nou, dar la fel de răspândit ca peste tot. Sunt o mulţime de reclame, filme, reviste, cărţi care garantează că ne pot face mai buni, mai inteligenţi, mai de succes. Au apărut fără să ne dăm seama şi ne-au furat cu promisiuni şi strategii sclipitoare. Dar s-ar putea să fie nevoie să înţelegem un pic mai bine toate tot ce se ascunde sub umbrela „dezvoltării personale“. Unde poate ajunge, ce efecte are, e bine, e rău.

Îţi place să asculţi un discurs puternic. Sau o poveste din acelea la sentiment, pielea de găină şi revelaţii spontane. Vai!, sunt aur poveştile oamenilor care au reuşit. Şi cărora mai întâi le-a fost greu, foarte greu, care au învins prin cine ştie ce chinuri supraomeneşti şi prin ce minuni, care s-au acceptat pe sine şi pe ceilalţi, care au câştigat şi vor mai câştiga, care au devenit eroi. Toată lumea iubeşte eroii. Mai ales pe aceia care demonstrează cel mai blând truism al psihologiei de pretutindeni: indiferent de situaţie, indiferent de curaj, indiferent de culoarea pielii, poţi reuşi. Prin tine însuţi, ca politicienii. Ce oameni fericiţi! Oameni frumoşi. Şi-apoi, gata, te întorci la rutina constrictoare ca un şarpe puţin veninos, doar puţin.

S-ar putea să nu ştii, dar acesta e un simptom. Conştient sau doar instinctiv, ai lăsat să cadă prima picătură dintr-o industrie cât un ocean: industria succesului. Tocmai ai intrat pe uşa celor care te vor învăţa cum să ai succes în toate. Cam ca oamenii cu ale căror poveşti te hrăneşti. La început, nimeni nu simte vină şi ruşine atunci când priveşte un paraplegic vorbind despre frumuseţea uitată a vieţii. Dar apoi devine un pic mai apăsător. Comparaţiile ajung inevitabile. Tu poţi mai mult. Aşa e. Vrei să ai o carieră perfectă, o relaţie de cuplu ireproşabilă, mai mulţi prieteni, vrei să ai abilităţi de lider şi mai multă încredere în tine, să faci mai mult sex, să faci şi mai mult sex şi să rămâi în picioare în faţa greutăţilor care oricum vin. Nu e ruşine. Pur şi simplu, vrei să ai o viaţă mai bună, chiar dacă nu ştii exact ce presupune asta. Trebuie să descoperi secretul. Nesiguranţa asta nu e deloc lucru bun. Bine ai venit la primul tău curs de dezvoltare personală. Ce-ai făcut cu viaţa ta până acum?

De câte ori nu te-ai visat în exact această ipostază? Foto: Adevărul

Cea mai mare povară
Andreea (25 de ani) citeşte multă literatură. Îi plac poveştile. Uneori îşi imită eroii, alteori e mai greu. Vrea să ajungă cea mai bună variantă a ei, să-şi găsească energia aia care îi face pe oameni mari. S-a bucurat atunci când compania la care lucra a adus primul speaker (n.r. – vorbitor) într-un seminar tematic de dezvoltare personală. Andreea a fost de mai multe ori cursantul atent din sala gri, corporate. Ne va povesti de la ultimul astfel de atelier, desfăşurat în compania colegilor de serviciu, dar îşi va păstra anonimatul, veţi înţelege de ce.

După câteva exerciţii de încălzire cu un public oricum anxios, lectorul, altmiteri un bărbat bine ferchezuit şi cu zâmbet exersat, strălucitor, le spune cursanţilor să privească două minute, pe ceas, în ochii partenerului ales aleatoriu. Întâmplător, Andreea şi şeful ei. I se usucă ochi, nu clipeşte. În sala gri sunt doar perechi. „Povestiţi-i celui din faţa voastră despre o situaţie grea din viaţă, eliberaţi-vă de o povară“, îi îndeamnă profesorul radios. După câteva frământări, Andreea aude asta: „Am avut o relaţie necreştină cu sora mea“. Şi un zâmbet fals ca bănuţii de ciocolată. E momentul în care totul se prăbuşeşte. Ea se gândise să spună că nu se poate lăsa de fumat. Ce e de făcut acum?

Jocurile continuă: lucru în echipă, vorbit în public, exerciţii de atenţie, cam toată grila de activităţi recreative ale unui ONG studenţesc. Lectorul le dă statistici, le arată grafice, vorbeşte des şi gesticulează şi mai des. E departe de-a fi un exemplu de oratorie: repetă, în forme diferite, că puterea se ascunde în fiecare dintre cei care-l ascultă, că trebuie doar să vrea, ştiţi poezia, nu insistăm. Adaugă o mulţime de date, cifre, e greu de găsit o legătură între ele. E un amestec confuz de informaţii disparate. Lecţia de dezvoltare personală ia sfârşit. S-au spus multe poveri, cât pentru un cofesionar vechi. Dar testul adevărat e altul: a doua zi, absolvenţii cursului scurt se întâlnesc la birou, în pauza de masă şi în pauzele de cafea. Inutil să descriem toate momentele ciudate născute la întâlnirea dintre două priviri odinioară inocente. E tensiune şi e inutil. Unii vor să se-asigure că ce s-a petrecut la „dezvoltare“ rămâne la „dezvoltare“. Alţii, ştiindu-se descoperiţi, devin mai nevrotici. În cele din urmă, Andreea şi-a schimbat locul de muncă.

Un speaker motivaţional bun va reuşi mereu să stăpânească mulţmile, să le lase în ceaţă. FOTO: 123RF

Metoda „pe apucate“
Indiferent de ambalajul marketingului, cursurile de dezvoltare personală, precum cel din povestea Andreei, adună din ce în ce mai mult public şi în România. Sigur că experienţa aproape traumatică descrisă mai sus e un caz izolat, dar nu mai puţin simptomatic pentru întreaga industrie. Dar, ca-ntotdeauna, sunt oameni şi oameni. 

Psihologul Paul Moroşanu, coordonator de programe de terapie comportamentală, spune că dezvoltarea personală a ajuns un soi de umbrelă care cuprinde mai multe practici cu metode adunate, eventual, pe apucate. „Urmăresc o dezvoltare a stării de bine şi, în cele mai bune cazuri, a conştiinţei de sine.“

Dar promit succesul, fericirea. Poate că banii n-aduc fericirea, dar tot sunt o mulţime de oameni dispuşi să te-ajute să o găseşti. Iar genul acesta de lecţii s-a răspândit, de la reclamele care-ţi spun că experienţele contează cel mai mult, până la literatura cea grea şi filmele premiate. Numai în Statele Unite, piaţa de self-help e estimată la peste 10 miliarde de dolari – iar peste 80% dintre speakeri insistă şi asupra studiului individual, din cărţile şi DVD-urile lor sau ale altora. Există reviste specializate în domeniu! Editurile au colecţii anume cu titluri care includ cuvântul „succes“. E plin internetul de „cum să fii mai bun“ şi de „reţeta succesului“, s-au otrăvit blogurile şi reţelele sociale cu pastile de înţelepciune motivaţională. Cine mai construieşte acum un business fără să citească măcar un „Cum să ai succes în afaceri“, acolo.

Visul american
Ideea e seducătoare, exact ca-n reţetele de slăbit: oricine poate să aibă succes. E visul american. Studiile Marketdata, o companie americană de cercetare de piaţă, arată că peste ocean publicul e format în mare parte din femei de vârstă mijlocie, din clasa de mijloc. Dar nu doar frumoasele noastre gospodine, cu teleshoppinguri şi horoscop, ci toţi se prind de cârligul dezvoltării personale. În mare, arată Marketdata, e vorba despre oamenii care îşi permit să investească timp şi bani în astfel de activităţi ori în alte hobby-uri, dar care, deşi au muncit din greu, încă nu sunt mulţumiţi cu ceea ce au realizat. Adică populaţia activă, care citeşte ziare şi se informează. Dar până la urmă, trebuie să recunoaştem: oricine mai aruncă un ochi, din când în când, pe câte-un motivaţional scurt. Chiar şi aşa, circumspect, cu atitudinea că prizează doar un pic din opiumul pseudointelectualilor. Se mai uită, deci, şi outsideri.

Pentru că, de fapt, fiecare ar vrea să vadă exact imaginea aceasta într-o sâmbătă seara.



Ajută sau nu ajută tertipurile astea? Vom vedea. Până atunci, câteva cazuri flagrante, să facem o departajare. Nu vorbim despre cei care îşi fac clienţii să se simtă inferior şi rotesc cuţitul în nesiguranţele lor, nemernicii! Dar uneori, terapeuţii succesului chiar vând iluzii grosolane: nimic nu va mai sta în calea scopului propus, puterile vor fi nelimitate, succesul va garanta bunăstarea necondiţionată şi nicio grijă. Nu e nevoie de Joseph Arthur de Gobineau pentru demonstraţii ample, e clar că nu oricine poate avea tot ce-şi doreşte. Să fim realişti. E sindromul falsei speranţe. Încă nu s-a construit o cale uşoară de evadare, ca ieşirea de pe autostradă, care să fie valabilă pentru toată lumea. Alţi terapeuţi fac paradă cu jumătăţi de filosofie budistă şi exaltă când văd filme cu oameni care merg pe cărbuni încinşi doar cu puterea voinţei. Filosofia greacă e şi ea exploatată, cu unele rezerve – cine-şi mai aduce aminte de Epicur?

La locul de muncă, poţi fi cea mai bună!

Argumentul ultim pentru validarea reţetei succesului e însă, de multe ori, succesul presupus al predicatorului. Numai că oamenii aceştia nu sunt neapărat foşti astronauţi, olimpici, alpinişti pe Everest sau zei pe Wall Street, aşa cum s-ar putea crede din atitudinea lor. Sunt şi ei aşa, tot oameni. Pe mulţi îi dau de gol inadecvarea şi stângăciile, n-ai ce să faci. Dar alţii se adaptează, vorbesc frumos, păcălesc. Totuşi, o nuanţă: să ţii discursuri nu e o profesie, ci o activitate. E un mod de a-ţi trasmite pasiunea în legătură cu un subiect în care te-ai specializat. Cu cât mesajul de transmis e mai bine fundamentat, cu atât discursul e mai bun. Iar cu cât e mai puţin banal, mai multă lume va avea ceva nou, poate folositor, de învăţat. Nu e niciun secret că vorbele frumoase, spuse doar de dragul lor, sunt goale de conţinut.

Dar poate nu e doar filosofeală la reducere. Se pune problema ştiinţei.
Cât de validate ştiinţific sunt lucrurile acestea şi cât sunt simple peroraţii?

Ce se întâmplă atunci când suntem motivaţi

Psihologii contestă în primul rând acoperirea ştiinţifică a tuturor acestor teorii. Nu sunt studii care să le deonstreze eficienţa. Cu toate acestea, ele rămân atractive. Radu Teodorescu (foto), psihiatru şi psihoterapeut, medic coordonator al Compartimentului de Psihiatrie Comunitară şi Reinserţie Socială de la Spitalul Obregia din Capitală, explică magnetismul industriei: „Poate să fie un divorţ sau o altă despărţire, boala cuiva drag, poate că avem impresia că nu reuşim să progresăm în carieră, deşi am avea calităţile necesare, vedem cum alţii cu mai puţine calităţi reuşesc. O serie întreagă de lucruri absolut normale de viaţă pot face pe cineva să considere extrem de atrăgător ajutorul provenit din zona dezvoltării personale. Până la urmă, ţi se promite că în şapte săptămâni, îţi poţi rezolva, în şapte paşi, toate problemele vieţii“.

Psihologul Paul Moroşanu (foto) adaugă: „În ultimii ani, am cumulat această practică cu o căutare din interior a societăţii noastre. În România, oamenii n-au fost expuşi la astfel de metode atunci când ele au luat amploare, în anii ’70, în SUA. De curând, în marile oraşe, s-a născut această modă, dar care are ca resorturi nişte nevoi autentice: nevoia de conştientizare a propriei persoane, de a avea un ritm de viaţă mai sănătos. Chiar şi unele sloganuri pe care le folosesc publicitarii au la bază nişte nevoie autentice de dezvoltare“.

Care sunt efectele dezvoltării personale? Paul Moroşanu: „Cel mai bun lucru care se poate întâmpla e ca o persoană să nu descopere mare lucru sau ceea ce aplică să fie de scurtă durată. De pildă, atunci când participă la un seminar superficial. Însă atunci când combină intervenţii cu intensitate crescută, fără să aibă o terapie de fond, traversează un risc major“.

Radu Teodorescu vorbeşte despre cercul vicios în care sunt atrase persoanele apelând la un exemplu istoric: „Barbara Ehrenreich, o jurnalistă americană, a dat peste acest tip de psihologie în urma unui cancer. Potrivit curentului de psihologie pozitivă, ea trebuia să spună: «Cancerul m-a salvat, pentru că el m-a făcut să mă trezesc la o nouă viaţă, în sfârşit înţeleg care e rostul meu pe pământ. Ce noroc că am avut cancer!». Or, acesta nu era deloc feeling-ul ei. Femeia a scris cartea „Smile or Die“ (n.r. – Zâmbeşte sau mori), care include şi un intervuiu cu Martin Seligman, autorul psihologiei pozitive. În interviu, îl constrânge pe Seligman să admită că nu are date ştiinţifice, că poate peste 10 ani o să aibă o bază ştiinţifică pentru aceste afirmaţii. Barbara Ehrenreich spune că, în toate poveştile astea, ţi se creează sentimentul de vinovăţie pentru că tu nu eşti în stare să te bucuri că ai cancer. N-aş merge până acolo. Nu cred că învinovăţesc persoana, dar e o undă foarte discretă în măsura în care se spune: «Aceştia sunt paşii. Dacă-i aplici, reuşeşti. Dacă nu reuşeşti, e vina ta»“.

Paul Moroşanu completează cu un alt exemplu: „Figura centrală din formarea mea (n.r. – în psihoterapie), american de origine, ne-a povestit din experienţa anilor ’70. Pentru o perioadă destul de îndelungată, în dezvoltarea personală se aplica atunci cu sloganul «Te simţi bine acum?». Erau o mulţime de workshop-uri şi de adunări mari, pe câmpuri, în care oamenii practicau meditaţia transcendentală într-un weekend, terapie dinamică prin scuturarea corpului în weekendul următor şi aşa mai departe. Ei bine, aceste activităţi îi duceau pe unii în pragul psihozei. Acele structuri de personalitate care au sensibilităţi şi vulnerabilităţi traversează un risc atunci când sunt expuse la metode intense, de scurtă durată şi foarte variate. Această combinaţie poate submina o personalitate uşor instabilă, dar care în mod normal se menţine pe linia de plutire“.

„Am citit atâtea cărţi! Era extraordinar. Apoi n-a mai mers“

Poţi să ai în spate rafturi întregi de literatură motivaţională, dar asta n-o să-ţi garanteze niciodată succesul FOTO: 123RF

În România, primul volum de succes din seria interminabilă a cărţilor cu reţete de viaţă este „Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus“, de John Gray, tipărit de editura Vremea. Cartea e un soi de manual al relaţiilor de dragoste din ziua de azi şi vorbeşte despre felul în care se deosebesc bărbaţii de femei în toate domeniile vieţii. Înţelegerea diferenţelor, spune John Gray, ajută la eliminarea multor frustrări întâmpinate în relaţiile cu sexul opus. Silvia Colfescu, directorul editorial al editurii Vremea explică: „Sunt cărţi care au avut succes enorm în străinătate, dar care la noi nu se vând. Sunt altele care-ţi par anodine, dar care se vând. Cel mai îndelung vândut titlu de la noi e «Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus». Acest lucru demonstrează perenitatea unei nevoi – destul de elementare – a publicului cititor“.

Totuşi, editura care a conturat piaţa pentru cărţile de self-help e Curtea Veche. „Am început să publicăm cărţi de dezvoltare personală într-o perioadă de tranziţie, cu o nevoie acută de carte în general. După Revoluţie, era nevoie de cât mai multe traduceri, de introducerea unor cunoştinţe practice care să ajute la dezvoltarea personală şi profesională într-un mod autodidact. Cărţile de dezvoltare personală lipseau din bibliotecile românilor. Prima carte publicată de Curtea Veche a apărut în 1998, cu titlul «Secretele succesului», de Dale Carnegie (cu peste 15 milioane de cărţi vândute în întreaga lume, Carnegie fiind considerat cel mai mare autor de literatură motivaţională al secolului XX) şi a devenit bestseller într-o perioadă-record, fiind şi astăzi printre cele mai vândute cărţi ale editurii, cu numeroase ediţii şi tiraje la activ. Au urmat întregi colecţii dedicate cărţilor de dezvoltare personală şi psihologie practică, cu volume celebre în întreaga lume şi autori cunoscuţi la nivel internaţional: Napoleon Hill, Daniel Goleman, Eckhart Tolle, Zig Ziglar, Jacques Salome, Brian Tracy etc.“, a explicat Miruna Meiroşu, reprezentant de comunicare al editurii. În total, Curtea Veche are aproape 400 de titluri, unele dintre ele în mai multe ediţii. Anual se publică 100 de retipăriri, iar un tiraj mediu al unei cărţi de dezvoltare personală este 2.000-3.000 de exemplare pe an, mult mai mare decât tirajul mediu al unei cărţi din România (1.000 de exemplare pe an). „Dimensiunea tirajelor nu e însă concludentă, având în vedere faptul că editurile se adaptează şi în funcţie de cerere. Pentru editura noastră, însă, cărţile de dezvoltare personală reprezintă unul dintre pilonii principali“, a completat Miruna Meiroşu.

Şi Editura Publica are ample colecţii ce cuprind atât volume scrise de specialişti validaţi ori ştiinţific, ori de public. „Cărţile pe care alegem să le publicăm sunt semnate de autori cunoscuţi pentru excelenţa profesională şi vizionarismul lor. Titlurile pe care le integrăm în categoria «dezvoltare personală» sunt semnate de cercetători în economie comportamentală, psihologie, ştiinţe sociale: Daniel Kahneman, Dan Ariely, Richard Thaler, Mihaly Csikszentmihalyi, Angela Duckworth, Sir Ken Robinson, Daniel Pink, Amy Cuddy şi alţii. Numărul titlurilor de dezvoltare personală publicate variază de la an la an. Anul acesta, de exemplu, am publicat 14 cărţi care se pot încadra în acest domeniu. Desigur, pe lângă titlurile care tratează vast subiecte precum educaţia, ştiinţele sau economia, publicăm şi alte cărţi din care cititorii îşi pot extrage idei creative, iar domeniile variază de la antreprenoriat, la marketing, educaţie financiară, customer service, management“, a explicat Angela Naghi, reprezentant de comunicare al editurii Publica. Ediurile Humanitas şi Polirom nu au comentat despre volumele din sfera dezvoltării personale din colecţiile proprii.

Psihiatrul şi psihoterapeutul Radu Teodorescu descrie piaţa de carte motivaţională din perspectiva domeniului său: „Am sentimentul că unele dintre aceste cărţi sunt baliverne. O parte spun lucruri de bun simţ elementar – dar poate că e util ca anumitor persoane să li se aducă aminte lucruri de bun simţ. În sfârşit, câteva sunt scrise mai inteligent, de către persoane care au pregătire psihologică şi care reuşesc să sugereze nişte modalităţi celor dispuşi să le audă. Nu e exlus ca cititorul poate fi într-un moment al vieţii sale în care acele sugestii să-l ajute. Dacă problemele sunt benigne, e posibil ca oamenii să aplice reţeta pentru două-trei săptămâni, să aibă impresia că văd un beneficiu, iar apoi să reintre în viaţa normală. Alţii devin dependenţi şi au biblioteci întregi de asemenea cărţi. În cazul altora, cu timpul, problemele devin mai supărătoare, capătă un aspect oarecum cronic sau repetitiv. Atunci când se întâmplă să ajungă în faţa unui psiholog, discuţia porneşte de la această afirmaţie a persoanei: «Am citit atâtea cărţi! Era extraordinar ce scria acolo, am aplicat şi totul a mers, iar apoi n-a mai mers nimic sau n-am mai aplicat». S-a întâmplat ceva care a făcut ca lucrurile atât de convingătoare şi strălucitoare la început să-şi piardă eficacitatea“.

Paradoxal, nu investiţia financiară în cărţi, DVD-uri şi alte acareturi e hazardată, ci investiţia emoţională. Mai simplu, frustrarea rezultată în urma unui plan ineficient de dezvoltare personală îi poate îndepărta şi mai mult pe oameni de răspunsurile pe care le caută. În cel mai bun caz, lecturile vor rămâne nefolositoare. În cel mai rău – dăunătoare. Ca şi când ar face cei cinci paşi simpli către succes în direcţia opusă.

Sunt mulţi cititori care fac destui paşi în direcţia opusă. FOTO: Adevărul

Că soluţiile, paşii simpli, etapele, cum vreţi să le spuneţi, sunt îndeajuns de vagi şi de interpretabile încât să se adreseze cât mai multor oameni nu mai e un secret. Biblioterapia nu e chiar terapie şi basta. Totuşi, repetăm şi noi: nu acurateţea informaţiilor şi adaptarea procesului cvasiterapeutic la individ sunt priorităţile scriitorilor de pe frontul succesului. Aceştia vor avea mereu pretenţia unei reţete cât mai obiective cu privire la succesul fiecăruia, în parte. Or, generalizările sunt periculoase. Inclusiv aceasta.

Dacă vrei să înveţi cum să ai succes de la un bărbat chel, cu cercei în ambele urechi şi care ţine în mână doi pepeni, sugerându-şi masculinitatea bolnavă, dă click pe această imagine!

Ştiţi ce trebuie să facă un autor bun? Trebuie să construiască o adevărată relaţie cu cititorul, să-i câştige acestuia încrederea că tehnicile pe care i le propune chiar îl pot ajuta, să aibă răspunsuri pentru dilemele inevitabile şi să aibă un feedback pregătit pentru fiecare etapă a dezvoltării personale. Să-şi fi construit discursul astfel încât să se adapteze cerinţelor fiecărui cititor în parte. Să anticipeze, să intuiască. Altfel, investiţia rămâne păguboasă. Financiar şi emoţional. E un cerc vicios.

Şi mai e un lucru: tot în curtea reţetelor de self-help populare, mainstream, cresc o mulţime de alte născociri buruienoase. Terapii holistice, în funcţie de horoscop sau de fazele lunii, cu plante miraculoase, pietre suspecte, mărgele, talismane, toată oculta dezvoltării personale. Ca nişte paraziţi care se hrănesc, prin ricoşeu, cu mulţimile mici, care au nevoi la fel de mari.

Interviu despre motivaţie

Florin Păsat este speaker cu tema dezvoltării personale. A absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, e de profesie inginer software. Asta e meseria lui, la bază. Nu a făcut psihologie niciodată la şcoală. Într-unul dintre articolele pe care l-a scris pe blogul său, se regăsesc următoarele idei: „Aud frecvent întrebarea «Cum fac bani mai mulţi?». Nu e întrebarea care să te ajute. Dacă vrei mai mulţi bani întrebarea corectă este «Cum să aduc mai multă valoarea în viaţa celorlalţi?». Sau, formularea alternativă «Cum să creez şi să livrez mai multă valoare în viaţa oamenilor?» După cum observi, sunt două acţiuni, la fel de importante: să creezi valoare pentru ceilalţi şi să o livrezi la cât mai multe persoane“. Cam asta e o parte din filosofia lui. Florin Păsat face turnee prin ţară şi le spune oamenilor truismele astea. E celebru. Să-l ascultăm.

Florin Păsat le arată studenţilor săi cât de fericiţi vor fi  Foto: www.atrageabundenta.ro
Cum aţi ajuns în branşă?
A fost o combinaţie de mai multe elemente. Eu mi-am început cariera ca şi consultant de asigurări de viaţă. După aproximativ un an, ca şi om de vânzări, am ajuns trainer pentru compania respectivă. Aceasta situaţie m-a ajutat să-mi dezvolt abilităţile de training. În paralel cu această carieră, am luat contact cu dezvoltarea personală prin diverse cărţi. În 2006 însă am dat faliment în business-ul meu, lucru foarte ciudat, pentru că ştiam domeniul foarte bine, fusesem şi trainer pentru alţi oameni care câştigau bine în acelaşi domeniu, iar eu, cu aceleaşi strategii, pierdeam. Atunci mi-am dat seama că e ceva în neregulă cu reţetele clasice despre cum să ai succes. Am combinat această experienţă personală cu abilităţile mele de trainer şi aşa s-a născut proiectul „Atrage abundenţa în viaţa ta“.

Există o metodă principală pe care o folosiţi? Cum aţi descrie-o?
Ideea principală a proiectului este că partea invizibilă a realităţii, partea de subconştient face diferenţa în a avea succes. Reţetele tradiţionale de succes se adresează părţii conştiente a minţii când, de fapt, subconştientul e cel care dictează ce se întâmplă în viaţa ta. Şi atunci eu le arăt oamenilor un model despre cum funcţionează mecanismul subconştient-realitate, ca să vadă că, într-adevăr, aici e cheia, şi dau câteva tehnici care sunt cele mai simple şi în acelaşi timp cele mai eficiente tehnici de lucru cu subconştientul în aşa fel încât să ai succesul pe care îl doreşti. Sunt tehnici pe care eu le aplic în viaţa mea de zi cu zi, am avut succes folosindu-le, iar cei cu care lucrez au succes folosindu-le. „Atrage abundenţa în viaţa ta“ e un seminar gratuit, care ţine trei ore, în care prezint această idee cu subconştientul. La capătul seminarului, vând un workshop plătit în care vorbesc despre tehnicile de lucru cu subconştientul.

Aveţi şi suport de curs? Cărţi, DVD-uri, materiale.
Există un pachet care se numeşte „Wow! Noul ghid ca să trăieşti acum o viaţă abundentă şi împlinită“, care conţine o carte, un DVD şi un CD. În momentul de faţă, cartea e epuizată. Lucrez însă la o îmbunătăţire a conţinutului. Pe 27 septembrie, la Christal Pallace Ballroom, de la ora 11.00 şi de la ora 19.00, puteţi veni la seminarul gratuit.

Nu merge cu „Sunt un leuţ!“

Psihologul olandez Ad Bergsma, autor al lucrării de doctorat cu titlul „Fericirea imperfectă“, la Universitatea Erasmus din Rotterdam, scrie, în „Journal of Happiness Studies“, despre subiectele predilecte din cărţile de self-help. Acesta identifică patru mari categorii:

1. Dezvoltare personală. Cărţine sunt axate, în principal, pe îmbunătăţirea stimei de sine.

2. Relaţii. Consultanţă cu privire la competenţele de comunicare şi la modul de îmbunătăţire a relaţiilor personale.

3. Confruntare. Metode de a trata evenimente şi stiauţii dificile. Acestea se concentrează de multe ori pe abordarea stresului la locul de muncă.

4. Identitate. Aspecte legate de cunoaşterea de sine, subiect care se suprapune uneori cu titlurile din prima categorie.

Tot Ad Bergsma susţine că volumele de auto-ajutorare conţin sfaturi cu un coresondent în rezultatele cercetărilor asupra fericirii. De pildă,  importanţa familiei, a prietenilor, a intimităţii, a iubirii, toate aceste fiind puternic corelate cu fericirea. Pe de altă parte, acestea perpetuează o serie de mituri. Cercetătorii contrazic, din raţiuni ştiinţifice, aceste sfaturi:

1. Exprimarea furiei tale e bună. Psihologii susţin că exprimarea furiei te ajută să o menţii.

2. Când eşti deprimat, gândeşte-te la momentele fericite. Cercetătorii susţin că încercările noastre de a avea gânduri fericite atunci când suntem deprimaţi poate face, de fapt, nefericirea noastră reală şi mai evidentă.

3. Vizualizaţi ţintele! Acest sfat este contraproductiv, întrucât, în vederea atingerii unui obiectiv, trebuie să ne concentrăm şi asupra problemelor care stau între noi şi obiectivul respectiv.

4. Utilizaţi autoafirmarea: „Sunt un leuţ!“. Se pare că noi nu credem, de fapt, în propria laudă. Stima de sine creşte mai uşor prin confirmarea celorlalţi.

5. Utilizaţi ascultarea activă pentru a comunica cu partenerul. Se pare că majoritatea cuplurilor nu foloseşte această tehnică.