VIDEO Cum arată turismul românesc: Transilvania, Bucovina şi Maramureş sunt diversitatea României
0Crăciunul şi Revelionul se aproapie şi ne gândim ce facem în sezonul rece: plecăm din ţară, nu plecăm? Din ce în ce mai mulţi oameni aleg să practice sporturile de iarnă în ţări precum Austria sau Elveţia. Ce ne lipseşte de pierdem anual teren?
Am aflat la Adevărul Live, de la Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) şi Razvan Pascu, consultant marketing turistic, topul preferinţelor românilor când vine vorba de sporturi, sărbători şi peisaje.
Cele mai importante declaraţii:
Cum îşi petrec românii Sărbătorile de iarnă din 2013? Pleacă în Austraia?
„Există o tradiţie în România, un fel de lege nescrisă, prin care oamenii îşi petrec Crăciunul şi, în general, Sărbătorile de iarnă alături de cei dragi. Aşa se întâmplă şi cu românii din diaspora. Prin urmare, majoritatea rămâne acasă, pe tărâmurile mioritice, în acest sezon“, explică Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT).
Din ce în ce mai mulţi aleg Valea Prahovei
„Valea Prahovei atrage datorită poziţiei geostrategice, dar, în prezent, se mai dezvoltă şi alte zone, precum pârtiile de schii din investiţiile private şi alte staţiuni montane. Românii caută diversitate, iar România are diversitate“, completează acesta.
„Românii nu merg la munte numai pentru schi, merg şi pentru agrement. Zona Bucovinei şi cea a Maramureşului sunt alte două destinaţii preferate. România are un mare avantaj datorită diversităţii“, aminteşte Filipescu.
Adevărul Live: De ce schiem în Austria - ce are ea şi noi nu
Cum arată turismul românesc?
„Se observă într-adevăr o îmbunătăţire a modului în care se prezintă România în afară. Cele mai frecventate destinaţii rămân Transilvania şi Bucovina. Şi Bucureştiul apare în top datorită aeroporturilor. Infrastuctura nu este pricipala problemă a României atunci când vine vorba de dezvoltarea turismului. Am văzut ţări ca Peru, şi Cambogia, unde infrastructura e mult mai proastă decât în ţara noastră, dar se bucură de aprecierile călătorilor“, a declarat Răzvan Pascu, consultant marketing turistic.
„Ar trebui să ne focusăm pe nişte zone cum sunt Transilvania, Bucovina şi Maramureş, pentru că acolo găsim altceva. Asta este diversitatea României. Faptul că într-o singură ţară găsim aşa multe influenţe“, aminteşte Pascu.
„Trebuie să punem accent pe autenticitate. Spre exemplu, eu am făcut un infotrip cu jurnalişti şi tur operatori veniţi din alte ţări. Au fost extrem de încântaţi. Vesticii trăiesc într-o lume care uşor-uşor s-a dus pe partea de urban. Tocmai de aceea sunt aşa uimiţi când vin în România. Rămân impresionaţi de autenticitatea, de natura şi de cultura noastră“, explică Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT)
„Aşa au luat avânt şi pachetele city-break. Românii au început să-şi redescopere ţara. Avem foarte multe lucruri pe care trebuie să le scoatem în evidenţă“, a adăugat el.
Se poate practica city-break şi în ţară?
„Este adevărat că turismul tip city-break la Sibiu este un caz aparte. Aşa şi Braşovul. Şi în Alba Iulia, dar şi în Timişoara. Lucrurile încep să funcţioneze şi la noi, chiar dacă trebuie să recuperăm foarte mult din urmă. Noi nici măcar nu avem o statistică privind kilometrii de pârtie din ţară, în timp ce austriecii ştiu că primesc 45 de milioane de turişti pe an“, susţine Pascu.
Vara mergem în Grecia şi iarna la schi în Austria. Este vorba de o modă?
„Nu. Sunt pur şi simplu destinaţii vehiculate. Noi trebuie să vedem schiul ca un produs care completează turismul românesc. Noi avem alte produse puternice, cum e turismul rural sau ecoturismul“, aminteşte Răzvan Filipescu.