Promisiunile de Anul Nou ne programează pentru eşec. Cum să ne ridicăm moralul la sfârşit de an
0
În ciuda stresului care însoţeşte Sărbătorile, compania celor dragi ne ajută să regăsim bucuria noului an, spune psihoterapeutul Mugur Ciumăgeanu.
Pentru mulţi dintre noi, noul an pare să vină cu o mare oglindă care ne arată aşa cum suntem: cu minusuri, prea ocupaţi pentru a ne împlini dorinţele, singuri... Ei bine, şi psihologii se confruntă cu aceleaşi probleme, iar timpul lor liber este „terfelit şi aruncat la gunoi“, după cum ne-a mărturisit psihoterapeutul Mugur Ciumăgeanu. Cu atât mai mult în această perioadă, când cabinetele de profil sunt luate cu asalt atât din cauza bilanţurilor de sfârşit de an, cât şi din cauza mult-anunţatului sfârşit de lume.
„Weekend Adevărul“: Domnule psihoterapeut, dumneavoastră v-aţi făcut promisiunile, sau „rezoluţiile“, cum li se spune mai nou, pentru Noul An?
Mugur Ciumăgeanu: Nu le-am făcut încă şi nici nu cred c-o să le fac. Funcţionez mai degrabă după principiul că a face rezoluţii înseamnă a te programa pentru eşec. Pentru că sunt atât de multe recomandări să ne facem promisiuni de Anul Nou şi atât de multă lume încearcă să şi le facă şi cunosc atât de puţină lume care şi le duce până la bun sfârşit, încât am impresia că responsabilitatea faţă de prezent este mai importantă decât responsabilitatea faţă de o rezoluţie pe care ţi-o iei pentru un an întreg. Şi dacă este ca lucrurile să-mi reuşească în 2013, ele or să-mi reuşească pentru că, teoretic, o să-mi amintesc în fiecare moment al prezentului că e ceva important de făcut. Dacă n-o să-mi amintesc, indiferent de rezoluţii, nu cred că lucrul ăsta se va realiza.
Ne descurajăm dacă vedem că nu ne reuşesc lucrurile pe care ni le propunem? De exemplu, dacă nu ne lăsăm de fumat?
Lucrurile astea au intrat, într-un fel, într-o zonă a desuetudinii băşcălioase. Pentru că atât de multe promisiuni de Anul Nou au fost încălcate... E un fapt cunoscut de decenii. În Statele Unite, de exemplu, numărul abonamentelor la sălile de fitness în luna ianuarie este cu 200% mai mare decât în toate celelalte luni. Pentru că mulţi trec pe listă că, de la anul, or să facă sport. Lumea este atât de obişnuită să-şi încalce rezoluţiile de Anul Nou, încât majoritatea dintre noi aproape că ne aşteptăm să vedem când ele n-or să se întâmple. De aceea, eu cred că este mai bine să facem promisiuni de mijloc de an sau de mijloc de săptămână sau de mijloc de zi. Numai să nu legăm lucrurile acestea de un moment în care toată lumea ştie că s-ar putea să nu se-ntâmple. Toţi ne dorim să ne schimbăm. Toţi ne uităm în oglindă şi ne-am dori mult mai frumoşi, mult mai sănătoşi şi, majoritatea, mult mai slabi. Dar nu trebuie să fie legat neapărat de trecerea de la un an la altul. Eu nu întreb oamenii ce rezoluţii au de Anul Nou. Dacă ei mă informează, încerc să-i susţin şi să le scad potenţialul critic faţă de ei în momentul în care rezoluţiile astea n-or să fie îndeplinite. Şi încerc să ajut oamenii să ia hotărâri care să nu ţină de un moment exterior, ci de un moment în care ei se simt pregătiţi interior să facă schimbarea.
De Sărbători avem un set dublu de reguli: cele tradiţionale, de la mama, şi regulile noi, pe care le învăţăm din Christmas spirit, şi nu din spiritul Crăciunului.
Deci este mai mult o chestie de marketing...
Corect. Într-un fel, noi suntem victimele prin ricoşeu ale unei psihologii pop, populare, care a căzut în mijlocul nostru, fiind semidigerată inclusiv de americani şi de res-
tul europenilor. Dar în special americanii merg pe această favorizare şi pe această, cumva, dumnezeire a importanţei psihologiei aplicată la nivel de mase. Toată lumea trebuie să aibă rezoluţii, toată lumea trebuie să-şi stabilească obiective, toată lumea trebuie să găsească modalităţi de creştere a calităţii vieţii.
Toată lumea trebuie să aibă succes, ca să mergem pe latura de dezvoltare personală...
Da, această pop psychology (n. r. – psihologie populară) de inspiraţie capitalistă şi postcapitalistă, amestecată puţin şi cu mititeii psihologiei româneşti, nu ştiu dacă în mod neapărat duce la un mix foarte digerabil. Eu când lucrez cu clienţii mei apropo de ceea ce înseamnă schimbare, ţin cont, evident, de momente aniversare. Pentru că sfârşitul de an este un moment aniversar sau un moment de bilanţ. Dar încerc să scot şi să personalizez momentul de bilanţ în aşa fel încât el să fie relevant pentru persoană. Nu te poţi bucura la comandă, nici nu te poţi întrista la comandă, nu poţi fi fuzional sau efuzional la comandă, numai pentru că este sfârşit de an, mijloc de an, aniversare de ziua mamei sau mărţişor.
Sfârşitul de an ne stresează
Şi totuşi, are un impact psihologic sfârşitul ăsta de an, nu?
Evident că are un impact psihologic, pentru că, într-un fel, noi ne obligăm mintea în acest fel să aibă. Nici nu-ţi mai dai seama cum ar fi fost dacă... Impactul ăsta psihologic a fost pregătit acum 20, 30, 40 de ani de faptul că era acel moment minunat în an în care mâncai portocale, în care venea cineva cu cadouri. Şi, evident, o societate de consum, când simte că e prilej de cheltuială, îşi bagă codiţa şi spune: „Noi, cu toţii, obligatoriu, în acest moment, va trebui: A – să cumpărăm şi B – să ne bucurăm de ceea ce cumpărăm“. Deci am această problemă. Că ieşim dintr-o zonă a unei bucurii organice şi naturale, care era cea în care noi ne asociam unui rit tradiţional şi unor precepte care spuneau: „E vremea adunatului împreună“ şi intrăm într-o zonă a consumului. Şi, din păcate, această zonă a consumului implică şi un fel de obligativitate de masă la bucurie, fericire şi la consum, evident. Din punctul ăsta de vedere, într-un fel, în loc să ni se potenţeze posibilitatea de a fi bucuroşi, de fapt, ni se potenţează posibilitatea de a conştientiza că unii dintre noi sunt singuri şi trăim Sărbătorile de iarnă ca un mare stres, şi aici sunt enorm de multe studii. Lucrurile sunt complicate, pentru că, de fapt, noi suntem nişte fiinţe care nu pot trăi până la capăt bucuria la comandă şi împărtăşirea la comandă. Mai mult, există o teorie care spune că, de fapt, Crăciunul este unul dintre acele momente foarte speciale în care noi trăim roluri regresive.
Ce înseamnă asta?
Fiecare dintre noi, ca adult, poate să se reinventeze, să se rescrie pe sine ca personalitate, în funcţie de noul mediu în care trăieşte. Astfel încât, în momentul în care-ţi părăseşti cuibul familiei, ajungi să-ţi rescrii un rol care poate să fie cam cum vrei tu. Dar vremea Crăciunului şi, de multe ori, numai vremea Crăciunului este cea a întorsului acasă. În care, dacă ai fost un copil bleg sau dacă ai fost fetiţa care era năzuroasă şi despre care toată lumea ştia că-şi dă ochii peste cap sau dacă ai fost băieţelul nervos şi mofturos, brusc, toată lumea o să te oblige să-ţi reiei acest rol, pentru că te-ai întors acasă. Astfel încât unii dintre noi ajung
înapoi acasă şi, fie că sunt bancheri, manageri sau ce-or mai fi, ei revin regresiv la rolul pe care-l aveau în familie şi care nu le este foarte confortabil şi cu care nu întotdeauna vor să se reîntâlnească. Deci, din punctul ăsta de vedere, dacă mă întorc la ai mei, risc să retrăiesc un rol pe care nu mi l-am dorit întotdeauna. Dintr-un alt punct de vedere, dacă mă întorc printre ai mei, simt un soi de obligativitate a unor acţiuni şi a unor activităţi care nu în mod neapărat îmi convin.
Deci impactul este mai mult unul negativ...
De multe ori, suntem nefericiţi în această perioadă. Şi femeile sunt mai predispuse la nefericire de grup, pe când bărbaţii sunt mai predispuşi la nefericire solitară. Femeile sunt mai predispuse la nefericire de grup, Crăciunul şi sărbătorile de iarnă însemnând acţiuni de grup nu neapărat plăcute, gen: gătit, curăţenie, liste de invitaţi, musafiri, deranj, deplasări, mall. Toate lucrurile astea ar trebui teoretic să ne bucure, dar practic, ceea ce se întâmplă este că ne stresează. Deci femeile, de Sărbători, riscă să trăiască nevrotic în colectivităţile în care sunt, iar bărbaţii riscă să aibă trăiri nevrotice în momentul în care, de fapt, descoperă brusc că sunt singuri.
Tânăra generaţie şi logica preamultului
Există soluţii pentru a scăpa de stresul Sărbătorilor şi pentru a ne bucura de această perioadă?
(Oftează) Soluţia ar fi una de resemnificare. Cumva trebuie să facem un pas în spate şi a vedea ce înseamnă realmente un sfârşit de an. Adică de a da o semnificaţie personală şi de a nu încerca să te agăţi cu disperare de o reţetă din exterior. Mie asta mi se pare foarte periculos pentru noi, ca oameni. Acele situaţii în care obligatoriu noi trebuie să ne simţim bine. Obligatoriu, noi trebuie să facem ceva ce face toată lumea. E obligatoriu să mănânci porc, e obligatoriu, e obligatoriu, e obligatoriu...
Unii dintre noi întâmpină Anul Nou ca pe un musafir, cu anxietate, cu îngrijorare. Cred că înţelepţii întotdeauna întâmpină evul nou cu curiozitate şi nu cu anxietate.
Şi ce ar trebui să facem?
Cred că ieşirea fiecăruia nu e să se retragă în munţi sau să facă ceva cu totul diferit, ci de a încerca să elibereze puţin din presiunea acestui moment. Mergând pe firul copilăriei mele, una dintre amintirile mele cele mai plăcute a fost un Crăciun în care, împreună cu ai mei, am vopsit nuci şi am pus mere într-un brad, nu neapărat pentru că nu mai voiam globuri de sticlă, ci pentru că era o acţiune colectivă în care împărtăşeam ceva. Ceva care s-a desfăşurat cu foarte puţine resurse, au fost un kil de nuci, două kile de mere şi un brad. Din punctul ăsta de vedere, dacă găseşti o variantă în care să nu te simţi obligat să te bucuri pentru ce ai făcut sau că urmează să primeşti un cadou scump, să nu te simţi obligat să te bucuri pentru că trebuie să ai pe masă de la salată de boeuf, până la sângerete. Ăla este un moment în care poţi să-ţi dai seama că spiritul Crăciunului ne poate locui într-adevăr.
Acesta să fie, oare, motivul pentru care întâlnim tot mai mulţi tineri care renunţă la tradiţie: şi la nunţi, şi la botez, şi la Crăciun?
Categoric! Eu cred că ăsta este unul dintre momentele în care în special tânăra generaţie îşi dă seama de o logică a preamultului. Pentru că tânăra generaţie este spartă între o obligativitate a ceea ce înseamnă tradiţia sărbătorilor sau a momentelor specifice ale părinţilor noştri şi ceea ce vine din import. Şi în momentul în care ai o serie de recomandări date de tradiţie şi o serie de recomandări date de noua tradiţie, pentru a nu fi apăsat de aceste lucruri şi pentru a nu fi obligat să-ţi creezi un stres suplimentar, trebuie să faci un fel de ordine.
„Am un număr record de programări în urgenţă“
E adevărat că în perioada aceasta se accentuează depresia?
Nu ştiu dacă este adevărat sau nu pentru români. Dar pot să spun că există destul de multe studii în Statele Unite şi în Europa, care arată că, de exemplu, consumul de servicii de urgenţe psihiatrice este cu 25% mai mare decât în res-
tul anului. Că rata tentativelor de suicid între Crăciun şi Anul Nou este mult mai mare decât în oricare altă perioadă a anului. Că momentul de apel la servicii de psihoterapie este mult mai mare. De exemplu, săptămâna aceasta (n. r. – 17-23 decembrie), eu am un număr record de solicitări de programare în urgenţă, asta în condiţiile în care eu explic pacienţilor sau clienţilor că psihoterapia nu se face în regim de urgenţă. Dar presiunea externă care spune că suntem într-un moment de bilanţ, dublată anul ăsta foarte comic de o presiune care spune că este sfârşitul lumii, ne face să fim într-un
moment în care ar trebui să facem ceva pentru noi. Este acel moment în care deschidem ochii, pentru că toată lumea întreabă: „Ce faci de Crăciun?“, „Te-ai gândit dacă o să fii cu ai tăi de Crăciun?“, „Unde-ţi petreci Revelionul?“. Acum, fiecare dintre noi, dintr-un cotidian pe care l-a ocupat cu deadline-uri, cu proiecte, cu îngrijorările legate de slujbă, brusc îşi deschide ochii şi se vede pe sine.
Care este perioada cea mai „periculoasă“?
Dacă de Crăciun suntem cu ai noştri şi cumva ştim că ar fi bine să-l petrecem cu mama, cu tata, cu fraţii, cu verişorii, perioada foarte vulnerabilă este cea de după Crăciun şi până în Anul Nou. Atunci noul ev îşi întră în rol şi încep promisiunile că de anul ăsta totul va fi mai bine, că merg la sală şi aşa mai departe. Acele patru-cinci zile, în general, dacă sunt petrecute în singurătate, sunt zile extrem de vulnerabilizante pentru o persoană. Pentru că, de multe ori, pentru cei singuri şi pentru cei care ajung la concluzia că a fost un an prost şi s-au trezit din nou singuri, sunt acele zile în care bilanţul poate fi atât de dureros încât îi poate duce înspre direcţia gândurilor negre.
Şi celor cărora le iese cu minus la bilanţ ce le spuneţi?
Să rămână la ai lor, în familie, oricât de enervantă ar fi mama cu a doua porţie şi a zecea porţie de sarmale. Pentru cei singuri, eu cred că cel mai bun lucru ar fi să-şi petreacă singurătatea cu cei care le pot asigura o plasă de cădere sau cu cei care au devenit un alt fel de familie: prietenii, colegii de muncă... În general, ăsta este momentul în care merită să încurajezi oamenii să vadă cine sunt cei în preajma cărora pot să-şi petreacă săptămâna asta foarte particulară.
CV
A lucrat ca psihiatru la Paris
Numele: Mugur Ciumăgeanu
Data şi locul naşterii: 5 februarie 1971, Călan, Hunedoara, lângă un spital de neuropsihiatrie unde lucrau ambii părinţi.
Studiile şi cariera: l A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara, în 1996
A urmat şi Facultatea de Sociologie şi Psihologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, în perioada 1995-2002.
Studii postuniversitare în antropologie, psihanaliză, semiologie şi psihopatologie la Universitatea „Pierre et Marie Curie“ şi la Universitatea „Denis Diderot“, ambele din Paris.
A lucrat în instituţii psihiatrice din Paris, din Timişoara şi din Bucureşti.
În 2002 a devenit doctor în psihiatrie.
Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Psihatrie Comunitară.
Locuieşte în: Bucureşti.
Se încarcă comentariile...
