Fabrica de ceaiuri. Afacerea de familie cu tabietul care are o mulțime de beneficii pentru sănătate
0O familie din Galați cultivă ceaiuri, pe care le testează și procesează apoi într-un mediul perfect controlat, iar produsul final nu conține aditivi, conservanți sau arome. Ceaiurile sunt la mare căutare în România și au stârnit și interesul distribuitorilor din străinătate.
Dumitru Lupoae (54 de ani) și Florentina Lupoae (28 de ani), tată și fiică, au deschis una din cele mai de succes afaceri din județul Galați în urmă cu trei ani, pe un domeniu de nișă unde acționează, de regulă, marii retaileri.
Ideea le-a venit acum trei ani, când Dumitru Lupoae a cunoscut un cercetător de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare de la Buzău, și s-au gândit atunci să valorifice un teren de 5.000 de metri pătrați pe care îl dețin în apropierea Galațiului și să cultive acolo șase sortimente de ceaiuri: Salvie, Isop, Musetel, Melissa, Lophantus Anisatus și Mursalski Chai (numită și iarba de fier în limbaj popular).
Beneficii pentru sănătate
Cele șase ceaiuri amintite au o sumedenie de beneficii pentru sănătate, ce acoperă practic tot spectrul de boli și afecțiuni. Potrivit mai multor studii științifice, salvia, de pildă, este o plantă foarte populară în domeniul stomatologic, deoarece poate ameliora durerea, inflamația și respirația urât mirositoare.
În plus, conține numeroși compuși anticancer cum ar fi carnosolul, camporul și acidul rozmarinic, dar contribuie și la îmbunătățirea dispoziției, cât și a performanței cognitive. Isopul este un expectorant eficient, popularitatea plantei datorându-se în bună parte acestei proprietăți.
Planta intră în compoziția ceaiurilor antiasmatice și este un bun antispastic, carminativ, antiinflamator și tonic (prin taninurile și marubiina pe care le conține).
Mușețelul este o plantă arhicunoscută la noi, cu proprietăți analgezice și antiinflamatoare, antiseptice și cicatrizante. De asemenea, are proprietăți antihistaminice , tonice și imunostimulatoare.
Melissa, cunoscută și ca roiniță, are proprietati antivirale si antiherpetice, cicatrizante, carminative și antibacteriene, iar uleiurile volatile din compozitie ajută la menținerea unei flori microbiene optime.
Lophantus Anisatus este cea mai nouă plantă aclimatizată în România. Este o plantă condimentară aromatică, dar foarte valoroasă din punct de vedere medicinal, cu proprietăți energizante, antioxidante, antistres și antidepresive.
Mursalski Chai ajută la întărirea imunități, la potență și detoxifiere, este un bun antioxidant și limitează efectele nocive ale stresului. Studiile științtifice au arătat că este eficient și pentru înlăturarea efectelor radiațiilor în cazul persoanelor care fac chimioterapie.
Fără aditivi, conservanți sau arome
Lophantus Anisatus și Mursalski Chai au fost aclamatizate cu succes în România și au fost și primele cultivate de familia Lupoae. Acestea au fost supuse periodic la analize pentru a se verifica dacă nu conțin bacterii sau metale grele, printre altele.
„Am făcut constant analize microbiologice la aceste plante pentru a ști cu siguranță că sunt în regulă pentru consumul public. Plantele nu sunt tratate cu absolut nimic”, spune Florentina Lupoae.
Ce face diferența față de alți producători de ceaiuri este faptul că utilizează din plantele cultivate doar frunze întregi și flori și nu conțin niciun fel de aditivi, conservanți sau arome. De asemenea, fiecare etapă a procesului de producție este atent urmărită, pornind de la plantare, cultivare și până la recoltare, uscare, tocare și ambalare.
Pe terenul unde sunt cultivate plantele a fost pusă o folie antiburuiană, iar irigarea se face printr-o instalație prin picurare. Familia Lupoae a adus și stupi de albine ca să asigure polenizarea plantelor. „Odată ce intri în mreaja asta, te prinde cu totul”, ne mărturisește Dumitru Lupoae.
Producător și procesator
Mai întâi au încercat să vândă plantele unor procesatori, dar prețurile care li se ofereau erau derizorii și nu acopereau nici pe departe investiția și nici munca depusă de la plantare până la recoltare. S-au gândit atunci să cumpere un uscător de plante, pentru ca procesul să fie făcut ca pe vremuri la țară, când bunicii uscau tutunul.
Inițial, au avut ghinionul ca în zona Galațiului să plouă neîntrerupt aproape două săptămâni, iar pentru că umiditatea nu a scăzut sub 80%, toată producția de ceaiuri a fost compromisă. Au trecut atunci la următorul nivel și au cumpărat deshidratatoare, aparate care extrag apa din plante, astfel încât să poată face uscarea la o temperatură controlată.
„Nu depășim niciodată 42 de grade Celsius în interior, ca să nu se evapore uleiurile volatile, care sunt cel mai mare beneficiu al plantelor”, explică Dumitru Lupoae.
Fabrică de pâine, convertită în fabrică de ceaiuri
Așa au ajuns să cumpere o fostă fabrică de pâine și prin retehnologizare completă, care a costat 400.000 de euro din resurse proprii, au transformat-o într-o fabrică de ceaiuri. Familia Lupoae a intrat în afaceri din 2001, în domeniul confecțiilor textile, dar au dezvoltat și alte produse pe același segment.
Au și un produs inventat și brevetat (brichetele din deșeuri textile), născut din dorința de a valorifica cantitatea importantă de deșeuri care rezulta din producție. Acest lucru le-a permis să folosească doar resursele financiare proprii, fără să aibă nevoie de fonduri europene, iar perspectivele pentru a-și recupera investiția în viitorul apropiat sunt promițătoare.
„Este un produs de nișă și ne orientăm către acei consumatori care apreciază ceea ce este bun, ceea ce este de calitate. Ceaiurile noastre sunt înregistrate la Ministerul Sănătății ca suplimente alimentare, cu excepția Lophantus Anisatus și Mursalski Chai, care sunt înregistrate ca plante medicinale”, detaliază Florentina Lupoae.
Accentul pe calitate
Ulterior, au închis cercul, deschizând recent și un magazin online, de unde oricine își poate cumpăra ceaiul dorit, în funcție de beneficiile pe care acesta le are pentru sănătate. „Nu avem o producție foarte mare și nici nu ne dorim asta. Punem accentul pe calitate și intenționăm să o menținem”, spune Florentina Lupoae.
GALERIE FOTO FABRICA DE CEAIURI
Prețurile sunt pentru toate buzunarele. O cutie cu 20 de plicuri de ceai costă 49 de lei, iar pentru o cutie cu 60 de plicuri de ceai, consumatorii scot din buzunar 110 lei. Cei mai mulți clienți sunt persoane fizice, dar ceaiurile ajung și în restaurante, pensiuni și hoteluri prin distribuitori de profil.
Cutiile în care sunt puse plicurile cu ceai au fost gândite astfel încât să poată fi reutilizate în gospodărie pentru cine își dorește asta.
Pe viitor, familia Lupoae vrea să înființeze o nouă plantație la Aldești, o localitate în nordul județului Galați, pentru a mări producția de plante pentru ceaiuri. Produsele sunt apreciate și la nivel internațional. Distribuitori din Germania și Marea Britanie s-au arătat interesați de ceaiurile organice produse la Galați, dar Dumitru Lupoae nu își dorește neaparat să își exporte produsele.
„Dacă ajungi acolo, lucrezi cu porțile închise. Totul merge la export. Dorim ca ceaiurile noastre să fie consumate și în țară. Nu am avut o campanie agresivă de promovare pe plan local și național și nici nu ne dorim asta. Cei care au cumpărat, au spus și la apropiați, pentru că le-au plăcut ceaiurile noastre și asta e o foarte bună metodă de publicitate”, încheie omul de afaceri.