Carnea marinată în bere înainte de a fi pusă pe grătar reduce riscul de cancer de colon
0
Dat fiind faptul că se apropie sezonul grătarelor, cercetătorii ne sar în ajutor şi ne spun că au descoperit o metodă prin care carnea devine mai puţin cancerigenă atunci când e gătită la grătar: trebuie s-o marinăm în bere.
Oamenii de ştiinţă spun că dacă lăsăm carnea de grătar la marinat în bere se va reduce formarea de substanţe cancerigene. Berea Pilsner sau cea neagră sunt cele mai eficiente, înjumătăţind hidrocarburile aromatice policiclice (PAH), care au fost dovedite ca substanţe cancerigene, fiind un real risc mai ales în cazul cancerului colorectal, notează „Daily Mail“.
Cercetătorii americani spun că aceeaşi bere băută rece în timp ce carnea sfârâie pe grătar este foarte bună şi pentru reducerea substanţelor nocive care se activează atunci când carnea începe să se gătească. Ei au demonstrat asta prin studierea cărnii de porc marinată timp de patru ore în bere Pilsner, în bere Pilsner fără alcool şi în bere neagră, carne care apoi a fost gătită pe un grătar obişnuit.
Berea neagră a avut cel mai puternic efect, reducând nivelul a opt principale PAH cu mai mult de jumătate, comparativ cu carnea de porc nemarinată. „Astfel, consumul de carne marinată în bere poate fi o strategie eficientă în reducerea substanţelor cancerigene“ notează cercetătorii portughezi de la „Universidade do Porto“.

Carnea marinată în bere neagră este mai sănătoasă FOTO gametrain.com
Ei adaugă că studii anterioare au demonstrat o asociere între consumul de carne la grătar şi o incidenţă crescută de cancer colorectal. Hidrocarburile aromatice policiclice (PAH) sunt substanţe care se formează atunci când carnea este gătită la temperaturi foarte înalte, cum ar fi pe grătarul din curte.
Niveluri mari de PAH, care se regăsesc şi în fumul de ţigară sau în gazele de eşapament, sunt asociate cu diverse tipuri de cancer apărute în cazul animalelor de laborator. Nu se ştie încă dacă acest lucru este valabil şi pentru oameni.
Totuşi, Comisia de Reglementare a Uniunii Europene a atribuit indicatori pentru incidenţa şi potenţialul cancerigen al PAH în alimente şi a stabilit nivelurile maxime ale acestor compuşi. Sosurile de marinat pe bază de bere, vin sau ceai pot reduce nivelurile anumitor substanţe potenţial cancerigene în cazul cărnii gătite, însă până acum s-au ştiut foarte puţine despre tipul anume de bere şi efectul ei asupra nivelurilor PAH.
„Astfel, berea neagră reduce nivelul unor substanţe periculoase, pe lângă gustul bun pe care îl oferă cărnii la grătar“, notează cercetătorii.
Citeşte şi:
FOTO Ce se pune pe grătar, în jurul lumii
Este martie şi vremea frumoasă îndeamnă deja românul iubitor de grătare în aer liber să încingă „obiectul“ muncii pentru o masă la iarbă verde. Pregătirea fripturilor este un fel de „sport culinar“ universal, rezultatul savuros al efortului depus fiind pe gustul oamenilor din toată lumea. Ca variaţie la clasicii mici, pulpe de pui şi fleici de porc, vă prezentăm şi alte tipuri de grătar de pe mapamond.
8 greşeli pe care le facem atunci când gătim carne
De la reguli ce ţin de igiena culinară până la cele care ajută la obţinerea unor preparate delicioase, specialişti în nutriţie şi bucătari cu experienţă au pus la punct un mic îndrumar pentru amatorii într-ale gastronomiei.
10 alimente numai bune de pus pe grătar, alături sau chiar în locul fripturii
Micii şi cotletul de porc nu sunt nici cele mai gustoase preparate la grătar, şi în mod cert, nu sunt nici cele mai sănătoase. Pentru amatorii de alimente fripte pe grătar există, totuşi, şi variante care nu doar că nu pun în pericol sănătatea, ci pot fi considerate chiar aliaţi de viaţă lungă şi, în plus, sunt delicioase.
Grătarul poate cauza cancer? Secrete pentru a-l prepara sănătos
Vremea este din ce în ce mai caldă, aşa că şi grătarele au început să se înmulţească. Fie că sunt făcute în spaţii special amenajate, fie că sunt pe malul unui râu atunci când vă aflaţi la pescuit sau chiar în spatele blocului ori pe balcon, un grătar pare o masă sănătoasă şi extrem de gustoasă. Însă, de curând, studiile au demonstrat că grătarul poate provoca cancer.