Povestea controversată a unei mame care şi-a înfometat fiica

Dara-Lynn Weiss (dreapta sus), alături de soţul şi copiii săi, Dave şi Bea FOTO Facebook

Dara-Lynn Weiss are regrete. Faptul că şi-a pus fata în vârstă de 7 ani la un regim sever, devenind cunoscută în cercurile sale de prieteni drept „mama care şi-a făcut de ruşine copilul când nu i-a dat voie să mănânce”, nu este unul dintre ele.

De fapt, a scris şi o carte („The Heavy: A Mother, A Daughter, A Diet”), lansată recent, în care îşi apără deciziile luate până acum. Este o versiune extinsă a articolul său publicat în „Vogue”, în primăvara trecută, de la care a pornit întregul conflict dintre Weiss şi masele de părinţi revoltaţi de decizia ei.

„Ştiu că sunt văzută drept un om rău, au fost multe dăţi în care am fost acuzată că sunt nebună, o mamă abuzivă şi chiar am ajuns să mă simt aşa. Dar a fost singura cale prin care am ştiut să-mi ajut fiica”, a spus aceasta pentru „Huffington Post”.

Căutarea a început când Bea, fiica lui Weiss, avea 3 ani şi a devenit clar pentru toată lumea că iubea mâncarea mai mult decât ceilalţi copii. În timp ce fratele ei mai mic cu un an, Dave, lua în greutate în jur de două kilograme pe an (între vârsta de 2 şi 6 ani), Bea lua dublu, mâncând aceleaşi mese cu el. La controlul făcut când avea 6 ani, Bea avea 1.30 metri înălţime şi 42 de kilograme, ceea ce însemna că, în termeni clinici, era obeză.

Dara-Lynn ştia că problema fiicei sale nu era junk food-ul, pentru că rareori avea parte de aşa ceva. „Putea să mănânce un pepene mai mic la o gustare, aşa că nu puteam decât să-mi imaginez cât de rău şi-ar fi făcut dacă îi dădeam snacks-uri”, îşi aminteşte mama controversată.

Speriată şi motivată de cifre, Dara-Lynn a căutat ajutorul unui doctor specializat în programe de nutriţie pentru copii, Joanna Dolgoff. Programul se baza pe numărarea caloriilor ingerate zilnic, sub forma unui joc, în care copiii erau răsplătiţi cu „alocaţii” roşii, verzi sau galbene în fiecare săptămână, dacă respectau regimul. Fapt ce a stârnit imediat nemulţumirea şi frustrarea lui Bea, când vedea că porţia sa este mereu jumătate faţă de cea a lui Dave. „Nu e corect! De ce Dave are două bucăţi de pui şi eu doar una?”, ţipa Bea, după cum povesteşte mama sa în carte. În timp ce Dave mânca paste, Bea avea parte doar de legume. Genul acesta de relatări făcute în materialul scris de Dara-Lynn Weiss anul trecut au stârnit adevărate controverse legate de alimentaţia copiilor americani, dar, mai ales, modul în care relaţia copil-mâncare este tratată de părinţi. 

Cum vorbeşti cu copii despre greutate? Majoritatea sfaturilor moderne pentru părinţi încep cu „Nu”. Părinţii sunt sfătuiţi să folosească cuvinte precum „sănătos” şi „nesănătos” când vine vorba de mâncare, spre deosebire de „asta îngraşă”. Şi cum sugerezi că un copil trebuie să slăbească? „Îl faci să fie conştient asupra felului în care arată? Îl transformi într-un obsedat de înfăţişare înainte de pubertate? Asta înseamnă să-ţi asumi riscurile tulburărilor alimentare care vor apărea cu timpul”, spune jurnalista Lisa Belkin.

Weiss spune că era conştientă de riscurile pe care o dietă severă le presupunea, inclusiv riscul să-şi facă fiica să se simtă ruşinată de ea. „Dar Bea era conştientă de cum arăta, mai ales că era dojenită mereu la şcoală. Şi adevărul este că unele mâncăruri chiar îngraşă şi singurul mod prin care poţi rămâne sănătos este să mănânci puţin”, a spus ea. Aşa că s-a hotărât să fie directă cu fiica ei.

În discuţiile dintre mamă şi fiică se folosea des cuvântul „supraponderal”, singurul care echilibra balanţa dintre colocvial şi medical. Suna mai puţin rău decât „gras” şi mai puţin clinic decât „obez”. Dar Bea ştia oricum că rezultatul său la indicele de masă corporală era departe de ideal. A şti este diferit de a vrea, aşa că Bea a dat înapoi. Şi dacă ciocnirile de acasă aveau loc în intimitatea familiei, inevitabilul s-a produs şi în public. „Mâncarea este publică. Aşa că a devenit public”, spune Weiss despre începutul conflictului. Aflaţi acasă la nişte prieteni, copiii au fost primii serviţi. Bea îşi mânca legumele cu paste, în timp ce Dave se bucura de o porţie dublă, acoperită cu brânză. Când restul copiilor a plecat la joacă, Bea a venit la masa adulţilor, cerând de mâncare. Gazda i-a oferit salată cu dressing, dar Weiss a intervenit imediat, episod pe care îl aminteşte şi în carte. 

„Privirile erau mult mai urâte când îi dădeam unui copil de 7 ani Diet Coke decât atunci când îi refuzam salata plină de ulei. Pot să înţeleg asta. Şi eu judecam părinţii care-şi lasă copiii să mănânce junk-food sau pe cei ai căror copii erau graşi. Asta este paradoxul. Părinţii sunt judecaţi şi dacă fac, şi dacă nu fac”, este concluzia recentă a lui Weiss.

Doar că la vremea aceea, nu avea ideea despre ce înseamnă să fii judecat, aşa cum şi-a dat seama după ce a publicat articolul despre dieta fiicei sale în „Vogue”. De la un prieten care se uită urât la tine când îi poveşteşti despre restricţiile alimentare stabilite de tine până la a fi numită „odioasă”, „preocupată de sine”, „creatoarea unei reţete pentru tulburări alimentare” sau „una dintre cele mai egoiste şi nenorocite persoane care a apărut în paginile acestei reviste” este cale lungă.

Dar asta s-a întâmplat. Până şi medicul nutriţionist care a făcut planul lui Bea s-a distanţat de Weiss. „Succesul programului meu se bazează pe flexibilitate şi sensibilitate, nu severitate şi epuizare emoţională”, a scris Dolgoff după.

Motiv pentru care Weiss a scris cartea. Şi dacă ar trebui să o facă din nou, aici ajungem la regrete, nu şi-a mai fi spus povestea în „Vogue”, ci într-o publicaţie dedicată părinţilor. Iar alt regret se referă la faptul că a lăsat-o pe Bea să pozeze pentru material, deşi a fost sfătuită să nu facă asta.

Întrebată ce face Bea, în vârstă de 9 ani acum, Weiss spune „Bine”, fără să mai ofere alte detalii. De asemenea, Bea nu va participa la niciuna dintre întâlnirile şi evenimentele mamei sale legate de lansarea cărţii. „Este o poveste pentru părinţi şi despre cum ceea ce e cel mai bine pentru copilul tău nu este întotdeauna uşor, fiind câteodată chiar greu şi dureros. Este povestea mea, nu a lui Bea. Într-o zi, dacă va dori, îşi va spune şi ea povestea”, a mărturisit Weiss.