Razer Huntsman Mini - Tastatura „de voiaj” a gamer-ului (TECH REVIEW)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce am testat Razer DeathAdder Mini V2, a venit timpul să mă întâlnesc cu o altă alternativă „mini” din gama celor de la Razer.

Huntsman Mini este o tastatură de tip 60% - e destul de uşor să îţi dai seama ce înseamnă asta, practic are 60% din mărimea unei tastaturi normale, renunţând la mai multe taste pentru a fi portabilă şi a micşora spaţiul pe care îl ocupă pe birou.

Bineînţeles, ambele părţi se pot vedea cu ochiul liber - mărimea tastaturii face ca ea să poată fi dusă oriunde, atât timp cât ai un ghiozdan şi îţi oferă mult mai mult spaţiu pe birou decât înainte, pe care îl poţi folosi cum doreşti - fie pentru a utiliza mai uşor mouse-ul, fie pentru a-l umple cu alte gadget-uri.

Imagine indisponibilă

Cea mai bună descriere a unei astfel de tastaturi ar fi ”compactă”. E mică, însă îţi oferă aproape toate funcţiile unei tastaturi normale, are două seturi de picioruşe, în funcţie de unghiul la care vrei să stea şi vine cu un cablu USB-C detaşabil, un lucru extrem de util în caz că duci vreodată lipsă de unul şi atunci când vrei să strângi tastatura şi să o iei cu tine undeva.

Evident, o tastatură de tip 60% nu este pentru toată lumea. Dacă foloseşti des săgeţile sau numpad-ul, nu ar avea rost să iei în considerare o astfel de tastatură, însă pentru programatori sau alte tipuri de utilizatori, care se limitează la a utiliza doar un anumit set de taste, ar putea fi o alegere extrem de interesantă.

Prima tastatură de tip 60% a celor de la Razer

Huntsman Mini este prima tastatură de tip 60% lansată de Razer, care spune că lansarea ei e urmarea unei cereri din partea utilizatorilor. La fel ca Huntsman-ul original, şi Huntsman Mini este o tastatură mecanică, însă vine cu generaţia a doua de switch-uri optice liniare de la Razer, una care ar trebui să reducă puţin zgomotul făcut de taste la apăsare. Într-adevăr, este mai silenţioasă decât Huntsman-ul normal, însă nu îşi pierde acel sentiment de plăcere pe care ţi-l oferă tastaturile mecanice.

Interesante sunt acele keycap-uri, capacele pentru taste, care se numesc PBT aici, şi sunt aceleaşi ca pe Razer Huntsman Tournament Edition. Acestea se simt foarte bine, solide şi rezistente, şi reţin mai puţine amprente decât capacele ABS. Travel-ul este foarte bun, la fel ca pe orice alt Huntsman şi experienţa de scriere este una excelentă în continuare, deşi mie mi-au lipsit câteva taste, însă ajungem imediat şi la posibilităţile pe care le ai dacă te regăseşti în situaţia asta.

Imagine indisponibilă

Iluminare RGB per-key şi importanţa Razer Synapse

Spaţiul dintre taste este mare, suficient pentru a nu crea probleme la tastat şi a te obişnui destul de repede cu Huntsman Mini. În ceea ce priveşte nevoia de taste media sau altele pe care nu le găseşti pe o tastatură normală, intervine butonul Fn. Odată ce l-ai apăsat, lumina tastaturii îşi schimbă culoarea şi îţi iluminează opţiunile (precum în fotografia principală din articol), permiţându-ţi astfel să adaugi ghilimele, paranteze, sau aproape orice altă tastă îţi lipseşte. E un mod foarte interesant şi inventiv de a-ţi face mai uşoară utilizarea tastaturii.

Nu lipseşte nici iluminare RGB, care este per-key, şi bineînţeles, este controlată din aplicaţia Razer Synapse. Aici aplicaţia devine şi mai utilă, pentru că ai posibilitatea de a configura tastele şi a le modifica cum doreşti pentru a-ţi face scrisul mai uşor şi plăcut. Razer Huntsman Mini este cu adevărat prima tastatură Razer care m-a făcut să folosesc toate funcţiile aplicaţiei Synapse.

Razer Huntsman mini este o tastatură de gaming, însă asta nu înseamnă că o poţi folosi doar într-un asemenea scenariu. Scrisul pe ea este excelent, şi dacă nu te deranjează să renunţi la săgeţi şi numpad, ar putea fi o alternativă excelentă. La aproximativ 120 de dolari, este una dintre variantele nu tocmai ieftine de pe piaţa tastaturilor de tip 60%, însă portabilitatea cu care vine şi calitatea sa sunt suficiente pentru a-şi justifica preţul. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite