NSA poate să spioneze aproape întreaga lume, inclusiv România. Informaţiile ar fi fost aflate abia peste 20 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Edward Snowden a ajuns un erou după dezvăluirile despre NSA. FOTO Reuters
Edward Snowden a ajuns un erou după dezvăluirile despre NSA. FOTO Reuters

Agenţia Naţională de Securitate a avut mână liberă la spionat aproape orice ţară din lume, mai puţin patru state „prietene“. De asemenea, dacă Edward Snowden, fostul consultant NSA, n-ar fi publicat documente despre operaţiunile agenţiei, n-am fi aflat despre aceste fapte decât peste 20 de ani.

Curtea de Justiţie a Statelor Unite ale Americii i-a dat Agenţiei Naţionale de Securitate drepturi suficient de mari pentru a supraveghea aproape întreaga planetă. Pe lista de ţări partenere se regăsesc Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă, cu care SUA sunt în alianţa Five Eyes. „The Washington Post“ informează că decizia a venit în 2010, iar NSA s-a bucurat de o libertate mai mare decât s-a crezut.

Certificarea pentru a spiona 193 de ţări din întreaga lume - România se află printre acestea - a fost aprobată de Foreign Intelligence Surveillance Court (FISA), iar toate statele de pe listă prezintă un oarecare interes pentru SUA. Alături de state, NSA putea spiona şi insituţii precum Banca Mondală, Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică.

Documentele acestea nu înseamnă automat că NSA şi-a folosit această libertate şi a spionat toate aceste ţări, doar înseamnă că a avut mereu, în ultimii patru ani, posibilitatea de a o face. „Aceste documente arată atât magnitudinea acestor activităţi de supraveghere, cât şi rolul modest pe care îl joacă curţile de justiţie pentru a controla aceste lucruri“, a spus Jameel Jaffer, director adjunct al American Civil Liberties Union. NSA doar a spus că pentru a derula astfel de activităţi trebuie să existe o cerere pentru aşa ceva, nu colectează şi analizează o asemenea cantitate de date doar pentru că poate.

Mai mult, directorul NSA a declarat, sub jurământ, că agenţia nu colectează date decât când au informaţii că acea sursă străină poate avea un impact asupra acestor ţări şi, implicit, asupra SUA. Astfel, NSA poate monitoriza comunicaţiile prin email şi telefon, dacă există potenţialul unui risc extern.

Parteneri şi nu prea

Five Eyes cuprinde ţările mai sus numite, dar nu şi coloniile acestora (28 la număr). Sistemul NSA filtrează automat comunicaţiile Marii Britanii, Canadei, Australiei şi Noii Zeelande, dar nu şi pe cele din, spre exemplu, Insulele Virgine Britanice. Într-un buletin de informare al NSA din aprilie 2013 se arată că o filtrare a acestora ar încetini sistemul.

Vanee Vines, purtătoare de cuvânt a NSA, a spus că după declanşarea scandalului de către Snowden, lucrurile s-au schimbat, în ceea ce priveşte abordarea agenţiei, fiind necesară o nevoie specială de informaţii externe, în cazuri speciale.

În documentul publicat de WP cu cele 193 de ţări pe care NSA le poate spiona sunt două elemente de menţionat. Clasificarea acestora a fost făcută de Procurorul General, iar declasificarea se va realiza abia pe 15 iulie 2035. Odată cu documentele obţinute de Snowden se pare că declasificarea s-a produs forţat mai devreme.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite