Cât va costa LG G2 în Europa? Informaţii neoficiale vin de la un magazin german

0
Publicat:
Ultima actualizare:

LG G2 abia a fost prezentat în New York, dar fără vreo vorbă despre preţ, doar că vor fi versiuni diferite în funcţie de ţară. Însă un magazin din Germania oferă câteva informaţii.

LG G2, conform GSMArena, se va lansa abia în toamnă, cel mai probabil în septembrie când este aşteptat şi noul iPhone. Până atunci, preţul poate fi doar speculat sau luat de bun cel din Germania. Potrivit NotebookSbilliger, LG G2 se va vinde pornind de la preţul de 600 de euro. Asta înseamnă aproximativ 800 de dolari, ceva mai scump decât Samsung Galaxy S4 vândut prin Google Play Store (650 de dolari).

image

Un lucru bun însă este că versiunea de 32GB va fi doar cu 30 de euro mai scumpă. Apple şi chiar alte companii cer de regulă mai mulţi bani cu fiecare dublare a capacităţii de stocare. Dat fiind că în Germania acestea sunt preţurile, se prea poate că în toată Europa să meargă la fel. Totuşi, LG a menţionat că vor fi câteva versiuni diferite, cum ar fi una cu baterie de 2.600 mAh şi una cu slot de card microSD, astfel că preţurile vor varia.

Cât despre telefon, LG G2 este mai mare, atât ca dimensiuni, cât şi ca greutate, faţă de Galaxy S4, dar are şi un ecran mai mare, de 5,2 inci full HD cu tehnologie IPS LCD a LG. Procesorul este un Qualcomm Snapdragon 800 tactat la 2,3 GHz, memoria RAM este de 2GB şi spaţiul de stocare este de 16 sau 32GB.

În plus, camera foto este de 13 megapixeli cu stabilizare optică a imaginii (nu digitală, ceea ce e important), înregistrează video full HD la maximum de 60 cadre pe secundă, iar cea frontală este de 2,1 megapixeli. Când vine vorba de conectivitate, este asigurată prin WiFi, Bluetooth 4.0, port microUSB la care poţi conecta şi o tastatură, GPS, NFC şi Miracast. Iar bateria, pentru toate acestea, este de 3.000 mAh.

Vrem să discutăm cu voi, „Adevărul Tech“ este şi pe Facebook.

Află mai multe despre LG G2: 

LG G2 şi tot ceea ce trebuie să ştii despre noul smartphone. Ce aduce LG în lupta contra Samsung Galaxy S4 şi HTC One?

VIDEO Cel mai bun telefon de la LG are o baterie uriaşă şi un design ciudat

VIDEO Samsung Galaxy S4 serveşte drept material de inspiraţie pentru LG. G2 va avea o funcţionalitate interesantă

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite