Zăpadă pe Marte? Da, dar din dioxid de carbon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe Marte ar exista gheaţă uscată din dioxid de carbon
Pe Marte ar exista gheaţă uscată din dioxid de carbon

NASA a ieşit cu o declaraţie surprinzătoare: americanii au declarat că au dovezi clare asupra faptului că există căderi de „zăpadă din dioxid de carbon“ pe Marte.

Descoperirea ar fi cu atât mai interesantă cu cât acesta ar fi singurul loc din sistemul nostru solar unde am mai avea zăpadă din dioxid de carbon. Aceasta înseamnă de fapt dioxid de carbon îngheţat, cunoscut drept gheaţă uscată. 

Pentru a ajunge în această stare, dioxidul de carbon are nevoie de o temperatură de -125 de grade Celsius. 

„Acestea sunt primele rezultate definitive care ne indică prezenţa norilor de zăpadă din dioxid de carbon“, a declarat autorul descoperirii, Paul Hayne, de la Jet Propulsion Laboratory. „Am stabilit că aceşti nori sunt formaţi din dioxid de carbon şi sunt destul de groşi cât să producă acumulări de zăpadă pe Marte“, a mai completat acesta. 

Norii ar provoca zăpezi din dioxid de carbon în iernile marţiene, la Polul Sud. 

Analiza se bazează pe informaţii culese prin observaţii asupra regiunilor de la Polul Sud marţian în iarna dintre 2006 şi 2007. Atunci cercetătorii au putut observa un nor din dioxid de carbon cu un diametru de 500 de kilometri care persistă peste pol. De asemenea, au mai putut fi observaţi nori temporari din gheaţă uscată. 

Prezenţa dioxidului de carbon îngheţat pe Marte era cunoscută de câteva decade, dar încă nu fusese demonstrată definitv. În 2008, misiunea Phoenix Lander a observat căderi de astfel de zăpezi în nordul planetei. 

Articolul integral se poate citi pe site-ul NASA. 

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite