Un întreg sistem solar e ascuns în Suedia. Clădirea fascinantă din centrul său, care a fost redenumită după un DJ celebru FOTO

0
Publicat:

A fost inaugurată în 1989, iar până în 2021 a fost cunoscută sub numele de Ericsson Globe, Două gondole externe pot transporta până la 12 pasageri până în vârful globului, pentru o vedere panoramică a capitalei Suediei. Clădirea mai ascunde însă un concept unic în lume.

„Globul” din Stockholm, considerat a fi Soarele FOTO Wikimedia Commons
„Globul” din Stockholm, considerat a fi Soarele FOTO Wikimedia Commons

Redenumită după Avicii

Ericsson Globe a fost redenumit după Avicii, un DJ suedez îndrăgit, care a murit în 2018. Uriașa minge albă, cunoscută oficial ca Arena Avicii, pe care localnicii o numesc pur și simplu Globen sau „Globul” are un diametru de 110 metri, o înălțime interioară de 86 de metri și un volum de 605.000 de metri cubi. Până de curând, ea cea mai mare clădire sferică din lume, notează publicația Atlas Oscura.

Locația este folosită, în principal, pentru jocuri de hochei pe gheață, concerte și alte evenimente, inclusiv concursul Eurovision (de două ori: o dată în 2000 și din nou în 2016). În 2018, la un concert Metallica susținut aici s-a strâns un număr record de fani, peste 17.000.

Există însă un alt lucru care este unic la Arena Avicii, unul care nu este evident imediat. Clădirea este centrul celui mai mare model la scară din lume al sistemului nostru solar. Cu alte cuvinte, Globul este Soarele și, distribuite în Stockholm, în suburbiile sale și în alte părți ale Suediei, există modele ale planetelor, cometelor și altor corpuri cerești, care sunt cei mai apropiați vecini ai noștri, totul la scara 1:20 milioane.

c3RlbS5qcGc jpg

Sistemul Solar din Suedia – probabil și cel mai mare model la scară din lume în sine – folosește pe deplin vastitatea țării. Cu o suprafață de 447.425 kilometri pătrați, Suedia este a cincea țară ca mărime a Europei (după Rusia, Ucraina, Franța și Spania).

Planete cu adrese la Stockholm

Modelele de comete, planete pitice și alți membri mai excentrici ai familiei Sistemului Solar sunt, în general, situate la sud de Stockholm.

Planeta Mercur este situată la 2,9 kilometri de Glob, chiar lângă Muzeul Orașului Stockholm și nu are mai mult de 25 de centimetri în diametru. Pentru Venus, trebuie mers la Vetenskapens Hus (Casa Științei) de la Institutul Regal de Tehnologie. Această sferă are un diametru de 62 de centimetri și este situată la 5,5 kilometri de Glob.

Pământul se află la Muzeul Suedez de Istorie Naturală, la 7,6 kilometri de Glob. Este o sferă de 65 de centimetri în diametru. Muzeul găzduiește și un model la scară a Lunii, ce măsoară 18 centimetri.

image

Marte ( 35 centimetri) se află la nivelul superior al Mörby Centrum, un centru comercial și stație de metrou din suburbia Danderyd din Stockholm, 11,6 kilometri de Glob.

Există un decalaj mare între micile planete solide din interiorul sistemului solar și cele gigantice și gazoase – atât în cer, cât și în Suedia. Jupiter este reprezentat de un inel ușor, de 7,3 metri în diametru, în interiorul Hotelului Clarion din Aeroportul Stockholm Arlanda, la 40 de kilometri de Glob.

Saturn lipsește din peisaj

În 2009, Saturn a fost reprezentat de un covor de flori cu un diametru de 6,1 metri, în Piața Celsius, în afara vechiului observator „Anders Celsius” în centrul orașului Uppsala, la 73 de kilometri distanță de Glob. Ideea a fost de a construi o cupolă peste planetariul unei școli locale, ca o reprezentare permanentă a planetei Saturn, dar finanțarea a eșuat. În prezent, este singura planetă care nu este reprezentată în Sistemul Solar al Suediei. Există încă planuri de a construi planeta Saturn în Uppsala, iar școlile locale au creat deja modele ale unora dintre luni.

O primă asemănare cu Uranus a fost vandalizată, așa că o a doua (2,6 metri) a fost instalată, în 2012, lângă Stora Magasinet din Lövstabruk, la 124 de kilometri de Glob. 

image

În conformitate cu înclinația nautică a zeității titulare a planetei, Neptun (2,5 metri) se află în orașul de coastă Söderhamn. Cântărește trei tone, se află la 229 de kilometri de Glob și este iluminat, pe timp de noapte, din interior.

Pluto (12 centimetri) și cea mai mare lună Charon sunt și ele incluse în Sistemul Solar al Suediei. Se găsesc într-un parc din apropierea centrului orașului Delsbo, la 300 de kilometri de Glob.

Conceptul pentru Sistemul Solar din Suedia a luat naștere la sfârșitul anilor 1990, când un profesor care trecea cu bicicleta pe lângă Glob s-a întrebat cât de mari și cât de departe ar trebui să fie planetele dacă acea clădire ar reprezenta Soarele. Conceput, inițial, ca Sistemul Solar de la Stockholm, cu planete nu mai departe de Jupiter, ideea a fost preluată curând de școli, instituții științifice și alte organizații, aflate mai departe.

image

Sistemul Solar din Suedia este formet, în prezent, din peste 60 de obiecte distribuite, în 26 de locații.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite