Omul cucereşte natura: ochiul bionic a redat vederea unor nevăzători
0Cercetătorii de la Universitatea din Tuebingen, Germania au reuşit să-i redea o parte din vedere unui pacient folosind doar cu ajutorul unui ochi bionic, care foloseşte senzori şi microcipuri montate pe suprafaţa interioară şi care captează lumina.
“Unul dintre oameni a reuşit să îşi poată vedea logodnica, chiar dacă doar trăsăturile. A fost oricum foarte, foarte fericit. A fost un moment special pentru el”, a declarat Eberhart Zrenner, un neuro-oftalmolog din Germania, pentru livescience.com
Implantul se numeşte Alpha-IMS şi are o lungime de doar 3 milimetri şi o lăţime asemenea. Grosimea acestuia este de 100 de microni, fiind astfel mai subţire decât diametrul mediu al părului uman. Chiar dacă are o dimensiune atât de mică, cipul este dotat cu 1.500 de senzori de lumină, care transmit impulsuri electrice prin nervii pacientului pentru a genera o imagine alb-negru de 1.500 de pixeli. Până acum, ceilalţi ochi bionici au reuşit să ofere imagini de doar 100 de pixeli.
Cum se pune implantul? El este montat sub retină. Practic, el înlocuieşte celulele fotoreceptoare afectate la anumiţi pacienţi. Soluţia aceasta ar fi potrivită pentru cei care suferă de retinită pigentară, o afecţiune de care suferă unu din 4.000 de oameni de pe planetă. Sistemul funcţionează cu ajutorul unui fir care ajunge la un punct în spatele urechii, unde pacienţii pot pune o cutiuţă de control pentru alimentarea dispozitivului. De asemenea, ei pot ajusta contrastul şi luminozitatea imaginii cu ajutorul cutiei wireless.
Primul studiu teoretic al acestui implant a fost realizat acum trei ani, iar atunci s-a ajuns la rezultate precum citirea ceasului, diferenţierea între şapte nuanţe de gri, găsirea unor obiecte prin casă sau combinarea literelor alfabetului. Cu toate acestea, rezultatele practice cu cei 11 pacienţi de test nu au fost asemănătoare, cercetătorii încă rafinând senzorii dispozitivului.
Ultimul studiu aduce speranţă
De curând, s-a început un nou test cu nouă pacienţi care au fost testaţi timp de trei până la nouă luni. Implantul a reuşit să le readucă vederea multora. Opt au putut percepe lumina, şapte au putut să spună de unde vine aceasta, iar cinci au fost în stare să detecteze mişcarea. Succesul acestui al doilea test a venit şi de la faptul că cercetătorii au plasat cipul mult mai bine pe retină, aproape de centru, unde este centrul vederii.
Au existat şi rezultate cu adevărat spectaculoase, cum ar fi faptul că trei oameni au putut citi scrisori. De asemenea, în afara testelor de laborator, cinci oameni au putut recunoaşte feţe şi obiecte. Chiar dacă toate sunt în tonuri de gri, faptul că o persoană în totalitate lipsită de vedere este un rezultat spectaculos.
Următorul pas pentru cercetători este îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune a implantului şi ei mai trebuie să îmbunătăţească cipul, fiind acum în primele faze ale revoluţionării medicinei şi ştiinţei.