Materia organică descoperită pe asteroidul Ryugu ar putea explica originile vieţii pe Pământ

0
Publicat:

Un studiu detaliat asupra unor mostre prelevate de pe asteroidul Ryugu oferă noi argumente pentru ipoteza conform căreia moleculele organice care au dus la apariţia vieţii pe Pământ au fost purtate până aici de comete şi asteroizi, transmite luni Live Science.

FOTO: Wikipedia
FOTO: Wikipedia

Mostrele de materie provenită de pe asteroid au fost aduse pe Pământ de misiunea niponă Hayabusa2, care a vizitat asteroidul Ryugu în 2018. Hayabusa2 a petrecut aproape 18 luni studiind asteroidul şi adunând mostre de roci şi praf de la suprafaţa sa, mostre care conţin comori de informaţii despre sistemul nostru solar, potrivit Agerpes. 

Obiectul spaţial 162173 Ryugu este un asteroid de 870 de metri din relativa apropiere a Terrei, care evident că nu dispune de o atmosferă protectoare, condiţii în care suprafaţa sa este expusă direct contactului cu spaţiul cosmic de unde poate aduna praf interplanetar, care, în timp, poate modifica compoziţia chimică a suprafeţei asteroidului.

Oamenii de ştiinţă au identificat o serie de urme de topitură cu diametrul între 5 şi 20 de micrometri ce au fost produse în urma impactului dintre asteroid şi particule de praf provenit în special de la comete. În cadrul acestor urme cercetătorii au descoperit mici materiale carbonice similare materiei organice primitive.

„Astfel de materie organică ar putea reprezenta micile seminţe ale vieţii care au ajuns din spaţiu pe Pământ”, a declarat profesorul Megumi Matsumoto, membru al echipei Hayabusa2.

Cometele se află de obicei pe orbite foarte alungite în jurul Soarelui, ceea ce înseamnă că în cea mai mare parte a timpului se află la marginile îngheţate ale Sistemului Solar. Pe măsură ce traversează sistemul solar interior şi se apropie de Soare, radiaţia solară încălzeşte amestecul de gheaţă şi praf din care sunt formate, iar o parte din acest material trece direct în stare gazoasă - proces denumit sublimare.

Pe măsură ce aceste materiale gazoase se răspândesc în spaţiu, desprinzându-se de suprafaţa cometei, iau cu ele şi alte particule solide de pe aceasta. Acest fenomen este responsabil de aura (sau coama) şi de coada caracteristică a cometelor. Astfel, o cometă care trece prin apropierea Soarelui lasă urme de praf cometar.

Atunci când orbita Pământului se intersectează cu astfel de urme lăsate de comete, praful arde la intrarea în atmosfera terestră. Dar atunci când un asteroid, aşa cum este Ryugu, trece prin norii de particule lăsaţi în urmă de o cometă, suprafaţa sa, neprotejată de atmosferă, se contaminează cu praf cometar. Astfel, prin studierea mostrelor de materie aduse pe Terra de misiunea Hayabusa2, putem afla mai multe informaţii cu privire la Sistemul Solar timpuriu.

Urmele de topitură studiate de echipa niponă au fost create în urma impactului dintre materia de la suprafaţa asteroidului şi praful cometar, cele două materiale topindu-se şi amestecându-se în urma căldurii degajate de impact, pentru ca ulterior să se răcească împreună.

Materialele carbonice spongioase identificate în urmele de topitură de pe Ryugu sunt diferite din punct de vedere chimic faţă de materialele organice care se află de obicei în praful cometar pentru că nu conţin oxigen şi azot.

„Noi propunem ipoteza că materialele carbonice s-au format din materie organică de pe comete prin evaporarea substanţelor volatile, aşa cum sunt oxigenul şi azotul, în momentul degajării căldurii de impact. Acest lucru sugerează faptul că materia cometară a fost transportată de la marginile îngheţate ale Sistemului Solar până în relativa apropiere a Pământului”, a susţinut Matsumoto.

„Compoziţia chimică a urmelor de topitură sugerează că silicaţii hidrici de la suprafaţa lui Ryugu s-au amestecat cu praf cometar”, a adăugat el.

Matsumoto şi echipa sa continuă să examineze mostrele colectate de misiunea Hayabusa2 pentru a obţine noi informaţii despre perioada de început a Sistemului Solar şi pentru a afla mai multe despre modul în care materia organică primordială a fost transportată până în apropierea Terrei în urmă cu peste 4 miliarde de ani, înainte de apariţia vieţii.

Studiul realizat de echipa lui Matsumoto a fost publicat în jurnalul Science Advances.  

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite