Exclusiv INTERVIU Prof. univ. Adrian Bejan: „Societatea este un organism viu, iar dacă îi împiedici procesul natural de evoluție, te îndepărtează“
0Dincolo de revoluționarea modului în care înțelegem lumea și universul, descoperirile despre legile naturii oglindesc și dinamica societăților, oferindu-ne instrumentele necesare pentru a o înțelege mai bine și a modela viitorul în avantajul nostru.
Cu un palmares impresionant, ce include Medalia Benjamin Franklin și Medalia ASME (Societatea Americană a Inginerilor Mecanici), Adrian Bejan este recunoscut drept unul dintre cei mai influenți oameni de știință din lume. Românul care a revoluționat modul în care înțelegem lumea este creatorul Legii constructale – o teorie inovatoare care explică designul natural al mișcării de la râuri și zborul păsărilor până la procesele sociale și politice. Născut la Galați în primii ani ai regimului comunist (1948) și fiind pasionat de matematică de la o vârstă fragedă, Adrian Bejan a reușit să devină student la faimosul Massachusetts Institute of Technology (MIT) în urma câștigării unui concurs organizat la București în 1968. În prezent este J.A. Jones Distinguished Professor la prestigioasa Duke University.
„Weekend Adevărul“ a discutat cu profesorul Adrian Bejan despre cum se aplică legile naturale descoperite în evoluția societății și în viața politică, dar și despre modul în care ne ajută Legea constructală să înțelegem dinamica schimbărilor sociale și transformările politice ale epocii moderne.
„Weekend Adevărul“: Mai întâi, cum a început povestea aplicabilității Legii Constructale la nivel social și ce înseamnă?
Prof. univ. Adrian Bejan: În cartea „Fizica vieții. Evoluția pretutindeni“ am abordat acest subiect într-un capitol dedicat. Prima idee este că politica, în esență, reprezintă un mic pachet de concepte care oferă soluții pentru schimbări la nivelul comunității. Odată ajuns în funcție, politicianul are puterea să implementeze aceste schimbări, iar votanții, de fapt, susțin preferințele acestuia, votând implicit pentru direcțiile de schimbare propuse de el. Procesul politic este structurat ca un mecanism: de la campania electorală, care precede votarea, până la implementarea efectivă a deciziilor. Totul este, dacă vrei, un sistem clasic, guvernat de legi naturale. De fapt, legea fundamentală a naturii, legea morfogenezei, subliniază că orice mișcare, fie că vorbim despre un corp, un organism sau un sistem social, tinde să evolueze spre o stare în care efortul este minim. Un exemplu din natură ar fi zborul păsărilor, care urmează un ritm economic, optimizat pentru consumul de energie. La fel se întâmplă cu frecvența mișcărilor picioarelor unui câine sau ale unui cal, ori cu unduirea cozii unui pește. Aceste trăsături universale ne arată că economia de efort este o lege fundamentală, valabilă în toate domeniile. În esență, legea morfogenezei înseamnă cel mai mic efort posibil. Această lege explică de ce orice sistem – fie natural, fie social – tinde să își ajusteze configurația și ritmul astfel încât să realizeze progresul cu un efort minim. În loc să folosesc termenul „optimizare“ – care implică o decizie conștientă, cum ar face-o un om sau un presupus arhitect divin – prefer să subliniez că aceste schimbări apar natural. Dunărea, de exemplu, curge și își modelează albia fără intenție sau plan, dar totuși conform unor legi universale. În natură, acest fenomen este surprins de designul inerent al proceselor – un principiu fundamental care nu derivă din alte legi. Este o lege de sine stătătoare. Același principiu se aplică și în politică. Politica este un pachet de idei pentru schimbare, iar morfogeneza, schimbarea sistemului, se reflectă în structura orașului – un organism viu, cu canale, fluxuri, blocaje și procese constante de transformare. Orașele, asemenea organelor noastre, evoluează: trec prin momente de expansiune, crize, chiar „boli“ sau invazii, dar continuă să funcționeze, adaptându-se și devenind mai eficiente pe măsură ce se transformă.
*Creșterea ariei de influență a ideilor unui politician. După un anumit interval de timp caracteristic numit t0, apare o a doua zonă de influență, locuită de votanții care și-au pierdut interesul față de ideilor care aveau impact inițial. Tc reprezintă începutul fazei de uitare. Împreună, curba S (invazia + consolidarea) și scăderea accentuată din cauza uitării reprezintă curba de popularitate a mesagerului.Graficul de jos:Doi politicieni aflați în competiție (A și B), care intră în arenă în perioade diferite, au o curbă de evoluție a popularității similară. Dacă alegerile au loc după ce tc (începutul fazei de uitare pe votanții inițiali ai lui A), atunci câștigătorul va fi B. Dacă politicianul A se redefinește ca o nouă sursă de idei - A' - la momentul tc sau după, atunci curba compusă A + A' va depăși curba popularității lui B, ceea ce indică faptul că A va fi cel care câștigă.
Iar aplicabilitatea acestei legi în politică cum a început să capete amploare în atenția publicului?
În 2016, înainte de alegerile prezidențiale din SUA, am prezis faptul că Donald Trump le va câștiga, ceea ce s-a repetat și la alegerile de anul acesta. La primele alegeri, el era un dark horse – cu alte cuvinte, nu avea șanse să câștige cursa, nefiind un politician. În luna iulie a acelui an, eram în Hong Kong pentru o serie de prelegeri, iar un profesor de filozofie m-a întrebat cine va câștiga alegerile potrivit Legii constructale. Așa cum am scris și în carte, am susținut ideea că politicianul preferat de alegători este cel care devine cunoscut pentru idei noi și percepute ca fiind bune – idei ale timpului lor, care încă nu au fost încercate. În acel moment, alegerea era clară: Donald Trump aducea idei diferite și provocatoare, în timp ce Hillary Clinton părea să reprezinte continuitatea administrației Obama, fiind percepută ca „mai mult din același lucru“. Alegătorii doreau ceva nou, iar Clinton părea să evite să contrazică direcția stabilită de Obama, ceea ce a cântărit greu în defavoarea sa. În august același an, în cadrul unui interviu, am fost rugat să prezic rezultatul alegerilor. Deși sondajele îi arătau pe cei doi candidați la egalitate, am reafirmat ideea că alegătorii caută schimbarea. De multe ori, sondajele sunt înșelătoare, deoarece cei care își doresc schimbarea aleg să tacă. În schimb, cei care susțin statu quo-ul, mai ales din rândul elitelor, sunt mai dispuși să vorbească. Această tendință spre conformitate este parte din natura umană, un reflex social. Politica este influențată de diversitatea oamenilor din societate – unii sunt revoluționari, alții conservatori, unii tăcuți, alții vocali. Acesta este motivul pentru care nu mă bazez pe sondaje. Analizez ideile și încerc să mă pun în pielea alegătorului, întrebându-mă ce ar căuta acesta. În cazul lui Joe Biden, de exemplu, problema a fost clară: percepția generală era că el reprezintă o direcție ezitantă, fără o echipă de excepție care să susțină o viziune clară. Este ca în sport – fără jucători de elită, echipa națională nu are șanse să câștige.
Și fără toată echipa de sprijin din spate: de la medici, la psihologi, kinetoterapeuți, persoanele care îi susțin și nu numai...
Exact. Aceeași logică se aplică și în politică: liderul și echipa sa sunt esențiali pentru succesul unui proiect politic. În ultimă instanță, partidul aflat la putere, privind retrospectiv, și-a pierdut respectabilitatea și, implicit, credibilitatea. Acesta este un fenomen care se repetă în istorie și cred că se va întâmpla din nou și în cazul României. Alegerile din viitor vor reflecta aceeași dinamică de care vorbeam mai devreme – un fenomen de „fizică socială“. România, fiind o țară cu o populație educată, dar și cu discrepanțe evidente – avem și analfabetism, cum bine știm – funcționează ca un organism viu. Este un sistem neuniform, dar conectat printr-o multitudine de structuri și instituții: familie, școală, serviciu, comunitate. Această conectivitate și această diversitate sunt, de fapt, punctele forte ale culturii noastre. De aceea, nu este momentul să tragem „semnalul de alarmă“, cum îmi amintesc că mi se spunea în copilărie – să folosești acest semnal (din tren) doar atunci când este absolut necesar.
Capacitatea de a evolua natural
În primul tur (anulat) al alegerilor prezidențiale din România, un candidat aproape necunoscut a venit cu idei foarte noi, care promiteau o schimbare radicală. Fără să discredităm rolul major al manipulării și interferențelor străine în campania lui electorală, ideile lui au fost bine primite de o parte a electoratului, chiar dacă majoritatea sondajelor îi atribuiau șanse mici. Fenomenul pare să urmeze exact logica pe care ați explicat-o. Însă cum putem redresa sistemul pentru a preveni ascensiunea unor figuri extremiste, ale căror propuneri radicale nici măcar nu sunt bine fundamentate? Există o cale prin care aceste dinamici să fie organizate mai bine, conform legilor naturale pe care le-ați descris?
Am fost și eu foarte surprins de ce s-a întâmplat Totuși, trebuie să ținem minte că rezultatul neașteptat din primul tur al alegerilor nu este neapărat despre Călin Georgescu, ci mai degrabă reprezintă expresia unui sentiment profund de nemulțumire răspândit în rândul populației – o populație sătulă de statu quo. România este încă o democrație tânără și, ca orice „nou-născut“, nu cunoaște complet „durerile facerii“. Șlefuirea unei societăți libere și democratice este un proces care are nevoie timp. Acest proces de transformare continuă cere răbdare, iar generațiile viitoare – alegătorii de la un deceniu la altul – vor învăța să gestioneze mai bine aceste provocări, așa cum s-a întâmplat și cu generațiile care votează începând cu ’89. Dacă ne uităm la istoria altor țări precum Franța, vedem că drumul către stabilitatea democratică este lung și adesea marcat de suferințe și conflicte. De exemplu, Revoluția Franceză a adus o schimbare profundă, dar și episoade extrem de violente, precum perioada de „teroare“ sub Robespierre. Francezii au trecut prin multiple republici – astăzi sunt la a cincea – și procesul lor de șlefuire nu este încă finalizat. În cazul României, republica noastră, constituită după 1989, se află încă la început de drum. Este încurajator să observăm aceste „sughițuri“ sau „trepidații“ în evoluția societății – momente de criză care, deși scurte, sunt importante pentru progres. Ceea ce s-a întâmplat în primul tur de vot a fost, de fapt, un mesaj din partea unui segment al populației care cere schimbare. Eu nu aș folosi termeni precum „extremist“ sau „naționalist“ pentru a-i descrie pe cei care au votat într-un anumit fel. Am cunoscut astfel de oameni – sinceri, care se simt neglijați și neascultați. Această dinamică este similară cursului Dunării: o structură vie, care își croiește mereu un nou drum, indiferent de obstacole – fie că este vorba despre un copac căzut sau un mic cutremur. Reformarea societății funcționează în același mod: fiecare criză mică sau mare forțează sistemul să se adapteze, să se schimbe și, în cele din urmă, să se îmbunătățească. Micile catastrofe sunt inevitabile, dar ele merg mână în mână cu progresul. Ceea ce contează este capacitatea acestui „organism viu“ numit societate de a răspunde acestor provocări și de a continua să evolueze.
„Revoluția a fost o reacție inevitabilă a societății care simțea că stagnarea devenise insuportabilă“
Ceea ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din 2024 poate fi văzut ca un catalizator pentru schimbare și progres?
Exact! Este, într-adevăr, o veste bună. Este un semn că există o diversitate de opinii și că sistemul democratic funcționează. De fapt, prima încercare a fost o lecție pentru toți. Și nu este vorba despre persoane, ci despre idei. În joc sunt idei, exact ca în Las Vegas, când dai cu zarurile. Alegătorii se întreabă: „Ideile acestea sunt bune pentru mine? Sunt bune pentru strada mea? Sunt bune pentru țara mea?“. Un alt aspect important, pe care nu trebuie să-l uităm, este că românii sunt patrioți. De-a lungul istoriei, poporul român a demonstrat că are o unitate remarcabilă. Dacă nu era așa, nu mai exista astăzi o Românie în această parte a Europei. Istoria ne arată clar că românii au fost mereu antrenați să lupte pentru apărare, pentru a-și păstra identitatea și valorile. Votul reflectă acest lucru. Este șansa fiecăruia de a se exprima și de a contribui la schimbări – de obicei mici, dar semnificative – pentru o societate mai bună și mai liberă. Dacă libertatea lipsește, destinația devine evidentă: tensiuni, conflicte și, în cele din urmă, revolte violente. Revoluția din 1989 este un exemplu clar despre ce se întâmplă atunci când o societate este încătușată și lipsită de dreptul la schimbare. Lecțiile istoriei sunt clare, iar uneori dureroase și chiar înfricoșătoare.
Deci, cumva, Revoluția a fost momentul în care acest organism viu – societatea – a simțit că este blocat în progresul spre care se îndrepta natural și a generat un fenomen cu potențial mare de a reseta sistemul.
Exact. Dar această stare de blocaj a fost resimțită de societate timp de peste 40 de ani. Românii, fiind un popor răbdător, au suportat până când „organismul“ a simțit nevoia să reacționeze, să „tușească“, cum îmi place să spun. Revoluția a fost un astfel de „sughiț“, o reacție inevitabilă a societății care simțea că stagnarea devenise insuportabilă. Această situație poate fi evitată doar atunci când structurile sociale și ierarhiile sunt deschise la o schimbare continuă. Longevitatea unei societăți democratice depinde de capacitatea sa de a permite rotația liderilor și de a încuraja o reînnoire constantă la vârful piramidei. Într-o democrație sănătoasă, cei care conduc trebuie să accepte că mandatul lor este limitat și că nu pot perpetua un sistem ereditar sau închis. Spre exemplu, în democrațiile moderne, președintele este ales pentru un mandat limitat, iar succesorul său nu este niciodată fiul sau fiica lui, cum se întâmpla în monarhii sau în regimurile totalitare, inclusiv în comunismul din România. Este o lecție importantă despre ce să nu facem. La fel și știința – e bună pentru două lucruri: să ne bage în cap ce să facem și ce să nu facem.
„Cei puțini și mari“ vs „cei mulți și mici“
Din ceea ce ne-ați explicat, înțelegem că, potrivit Legii constructale, societatea, ca organism viu, tinde să schimbe ierarhiile rigide sau să îi înlăture pe conducătorii care nu se adaptează la nevoia de schimbare și progres venită de la nivelul celorlalte structuri ierarhice – populația.
Exact! Ierarhia este un fenomen natural, prezent în orice structură. De exemplu, bazinul hidrografic al unui fluviu este un sistem viu, care curge, se adaptează și evoluează. Chiar și fenomene simple, cum ar fi fumul de țigară, urmează o ierarhie: începe cu un punct, apoi se răspândește într-un con în care particulele mici sunt numeroase, iar cele mari, puține. Așa funcționează și ierarhia naturală – o armonie între „cei puțini și mari“ și „cei mulți și mici“. Această ierarhie funcționează cel mai bine atunci când este pașnică și echilibrată, nu în conflict de clasă. Cei din vârf depind de cei de jos, iar cei de jos depind de cei de sus într-o relație reciprocă de susținere. Un exemplu simplu îl regăsim în sistemul de educație: profesorul are o poziție ierarhică superioară față de elevi, dar într-un sistem bine echilibrat, această ierarhie este armonioasă. Problemele apar când structura devine rigidă sau când cei aflați la conducere refuză întrebările sau schimbările.
Și am învățat asta – sau ar fi trebuit să învățăm – din România comunistă, în care fluxul de idei avea un singur sens – de sus în jos. Acum, însă, începem să vedem un flux reciproc – întrebări și idei venind și de jos în sus, ceea ce este un semn al dezvoltării gândirii critice.
Exact acesta este secretul unei republici de succes, precum cea americană – această libertate combinată cu capacitatea de schimbare. Constituția americană, de exemplu, deși neschimbată în esența sa de pe vremea fondatorilor, are mecanisme care permit adaptarea și modernizarea. Să fac o analogie din sport: dacă vrei să devii un jucător mai bun, îi observi cu atenție cei mai buni jucători, dar nu te limitezi la a-i copia. La următorul antrenament, încerci să-ți îmbunătățești propriile abilități, să evoluezi, nu să rămâi mulțumit cu mediocritatea. La fel și în societate: scopul este progresul continuu, nu stagnarea. O societate care se maturizează este una care învață din exemplele altor societăți de succes.
Se încarcă comentariile...
