Imprimarea 3D a celulelor stem ar putea ajuta la repararea leziunilor cerebrale, în viitor
0Experții studiază modul în care imprimarea 3D a celulelor stem umane ar putea ajuta la repararea leziunilor cerebrale. Un studiu efectuat de cercetătorii de la Oxford oferă speranțe pentru găsirea unui tratament pentru aceste afecțiuni.

Această nouă tehnică ar putea ajuta persoanele care suferă de leziuni cerebrale, mai ales că pentru aceste afecțiuni nu există tratament.
Cercetătorii de la Universitatea din Oxford au reușit să imprime în 3D celule neuronale pentru a imita cortexul cerebral sau stratul cel mai exterior al creierului, care reprezintă partea ce răspunde de funcții precum limbajul, memoria, raționamentul sau luarea deciziilor, potrivit Euronews.
Descoperirile publicate în revista Nature Communications arată că celule stem tipărite în 3D au fost implantate în creierul unor șoareci și s-au integrat perfect.
"Acest progres marchează un pas semnificativ către fabricarea de materiale cu structura și funcția completă a țesuturilor cerebrale naturale", a declarat autorul principal, Dr. Yongcheng Jin, de la Departamentul de Chimie al Universității Oxford.
"Lucrarea va oferi o oportunitate unică de a explora funcționarea cortexului uman și, pe termen lung, va oferi speranță persoanelor care au suferit leziuni cerebrale", a adăugat acesta.
Traumatismele sunt cele care pot cauza leziuni cerebrale traumatice, dar și accidentele cerebrale sunt un motiv frecvent de afectarea a cortexului cerebral.
Persoanele cu astfel de leziuni nu pot decât să spere la găsirea unui tratament.
Oamenii de știință sunt în căutarea unui mod de a folosi propriile celule stem ale persoanei pentru a repara țesuturile deteriorate, însă nu au găsit până acum o modalitate de a le face să interacționeze în mod corespunzător cu țesutul natural al creierului.
Ce descoperiri aduce noua cercetare?
Celulele stem se pot transforma în tipurile de celule care se găsesc în majoritatea țesuturilor umane și pot fi recoltate chiar de la pacienți, pentru a nu se declanșa un răspuns imunitar.
Cercetătorii de la Oxford au folosit o tehnică denumită „imprimare de picături" pentru a crea două "biolipitori" din celule stem pentru a produce o structură cu două straturi. Apoi au testat țesuturile ex vivo, prin implantarea lor în felii de creier de șoarece - o secțiune disecată a creierului acestora.
Aceștia au constatat că celulele cerebrale s-au integrat bine cu celulele existente în creierul de șoarece, celulele umane și cele de șoarece "comunicând între ele".
Se lucrează la îmbunătățirea metodei de imprimare 3D pentru a produce țesuturi cerebrale care să imite mai bine creierul uman.
"Dezvoltarea creierului uman este un proces delicat și elaborat, cu o coregrafie complexă. Ar fi naiv să credem că putem recrea întreaga progresie celulară în laborator", a declarat profesorul Zoltán Molnár de la Departamentul de Fiziologie, Anatomie și Genetică din Oxford.
Totuși, rezultatele arată un progres substanțial "în formarea unităților funcționale de bază ale cortexului cerebral", a subliniat profesorul.
În viitor, aceste țesuturi cerebrale ar putea ajuta la tratarea leziunilor cerebrale, la testarea de noi medicamente și la studierea modului în care creierul se dezvoltă și funcționează.