După mărirea şi decăderea în telefonie, Nokia vrea succes cu maşini autonome. Dezvoltă sistemul care să le arate drumul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nokia are două direcţii de urmat anul acesta. În primul rând, divizia mobilă se duce la Microsoft şi rămân departe cei dedicaţi altor proiecte, cum ar fi dezvoltare hărţilor. Strategia Nokia e să creeze un sistem pentru maşinile autonome ale viitorului. Aici însă e deja un teritoriu al Google.

Slashgear“ a revenit la Nokia pentru o discuţie cu echipa care vrea să creeze hărţi pentru maşinile autonome. Anul trecut, în august, publica primele informaţii despre acestea, acum a aflat mai multe în legătură cu planurile finlandezilor. Echipa Here care dezvoltă deja hărţile pentru dispozitive mobile numeştea noua ramură HD Map. Este unul dintre pilonii pe care compania speră că se va sprijini în timp spre o revenire pe plus în piaţă.

Drumul Nokia în domeniul navigaţiei a început cu achiziţia NAVTEQ în urmă cu aproape 7 ani, iar câţiva ani mai târziu a reuşit compania să integreze produsul în portofoliul său şi să creeze divizia Nokia Location & Commerce. În prezent, Nokia Here este disponibilă pe Windows Phone 8 şi pe platforma Android creată pentru telefoanele Nokia X.

Revenind la HD Map, noile hărţi trebuie privite ca unele tradiţionale, dar pe steroizi. Steroizi care le fac şi tridimensionale. Pe o hartă tradiţională vezi unde sunt punctele, ce ai în jur şi te ghidezi. Dar maşina autonomă pentru care Nokia dezvoltă sistemul nu „vede“, ci „citeşte“ date. Pentru a-şi face un stoc de date pentru acest sistem, Nokia foloseşte un LIDAR, un radar care cartografiază terenul cu raze laser, împreună cu patru camere a câte 16,8 megapixeli fiecare (rezultă o panoramă de până la 68 megapixeli), montate pe o maşină.

Sistemul nu e deloc ieftin, camerele şi radarul costă cât maşina pe care sunt montate, dar acestea produc zilnic 140GB de date pentru sistemul Nokia. Urmează gestionarea informaţiilor pentru a le reduce la dimensiuni mai uşor de manevrat. „Viitoare generaţie de hărţi, folosită pentru maşinile autonome, este construită pe modelul curent. Este 3D de la început, având şi înălţime. Harta este modelată în aşa fel, încât putem lua fiecare punct individual din hartă şi să îl modelăm“, a afirmat Ogi Redzic, vicepreşedinte în divizia Here.

Un model al hărţii create de Nokia

image

Această cunoaştere a tuturor detaliilor se traduce în cunoaşterea lăţimii benzii şi a intersecţiilor. Astfel, dacă există o bandă în stânga pe care maşina ar trebui să meargă, dar este pe prima bandă de pe o şosea cu trei, atunci nu va putea să execute virajul şi va merge mai departe, până va găsi strada potrivită. De asemenea, o maşină autonomă, ştiind cum arată drumul, poate calcula cel mai eficient drum din punct de vedere al consumului.

„Când pleci de acasă spre muncă, poate vrei să ajungi mai repede, dar maşina ar putea să ia în calcul eficienţa consumului şi atunci evită traseele cu multe semafoare“, a spus Redzic. Mai mult, Nokia a reuşit să eficientizeze sistemul spre a crea panorame stereoscopice în timp real şi în mişcare. Acestea sunt eficiente când vine vorba de monitorizat traficul pietonilor, astfel încât maşina să nu-i lovească, să oprească la trecere.

LIDAR şi HD Map de la Nokia

Colaborare între maşini

Redzic a mai menţionat şi colaborarea care ar trebui să existe între toate maşinile autonome. „Poţi să te încrezi într-un senzor, într-o anumită măsură, dar ce te faci dacă un camion îţi blochează calea? De unde ştiu senzorii ce manevră să execute?“, a spus el. Aici, intervine colaborarea. Maşinile „comunică“ în timp real parametrii de drum şi ce se poate sau nu se poate face. Redzic a mai zis şi că senzorii vor trebui îmbunătăţiţi, să „vadă“ mai departe.

Cu toate planurile acestea, Nokia nu vrea să devină producător auto, ci doar furnizor de soluţii pentru deja consacraţii producători. „Noi construim acele elemente care să îi ajute pe producători să ofere maşini conectate, mai devreme sau mai târziu“, a afirmat Redzic. În prezent, Google realizează teste cu maşinile autonome, iar Nokia lucrează la „coloana vertebrală“ a sistemului. Totuşi, mai devreme de 2020 sau chiar 2030 nu vom vedea maşini autonome, ţinând cont de legislaţia fiecărei ţări şi de preţurile prohibitive de la început.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite