Astronomii au reperat cel mai îndepărtat punct din Calea Lactee

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Calea Lactee

Astronomii englezi de la universitatea Durham spun că au descoperit cel mai îndepărtat punct al galaxiei noastre, reuşind să îi calculeze astfel şi diametrul.

Folosind galaxiile din apropiere drept punct de reper, astrofizicianul Alis Deason şi colegii ei au determinat că diametrul exact al Căii Lactee este de 1,9 milioane de ani-lumină (inclunzând însă şi o margine de eroare de 0,4 milioane de ani-lumină).

Studiul lor a apărut pe site-ul arXiv.org, o arhivă care cuprinde zecii de mii de cercetări ale academicienilor şi oamenilor de ştiinţă. Rosemary Wyse, un astronom de la Universitatea Johns Hopkins, vorbeşte despre importanţa acestei măsurători a galaxiei noastre şi indică faptul că ”va ajuta astronomii să afle şi alte proprietăţi ale Căii Lactee”.

Deason şi echipa ei au cercetat felul în care se formează galaxiile, în special cele foarte apropiate una de cealaltă, precum Calea Lactee şi vecina sa, Andromeda. În aceste cazuri, forţele gravitaţionale ale celor două galaxii acţionează una împotriva celeilalte, iar în zona acoperită de haloul de materie întunecată (componentul ipotetic al unei galaxii care înconjoară discul galactic), se poate oberva că viteza galaxiei mai mici scade.

În urma acestor informaţii, astronomii englezi au concluzionat că punctul cel mai îndepărtat al galaxiei noastre se află la aproximativ 950.000 de ani-lumină de centrul ei.

Unul dintre lucrurile pe care le-am putea afla, ca urmare a cunoaşterii dimensiunilor exacte ale Căii Lactee, ar fi câte galaxii se află în jurul său. În acest moment cunoaştem că numărul acestora este de aproximativ 60. însă astronomii se aşteaptă ca, în urma descoperirii, să poată identifica mult mai multe.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite