MIT va crea ventilatoare de 100 de dolari, ale căror schiţe vor fi puse la dispoziţia tuturor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: MIT
Foto: MIT

În mod normal, preţul ventilatoarelor poate ajunge şi la 30.000 de dolari pentru o singură bucată, însă cei de la MIT vor să le producă folosind echipamente deja existente în spitale.

În întreaga lume, lipsa ventilatoarelor se dovedeşte a fi una dintre cele mai mari probleme ale sistemelor medicale. Fie că vorbim de SUA, Italia sau România, spitalele au nevoie de mai multe ventilatoare decât au în prezent, astfel că diferite companii sau instituţii au sărit în ajutorul acestora în această perioadă.

Astfel, cei de la MIT au reînceput să lucreze la un proiect care fusese oprit în urmă cu mai bine de un deceniu: crearea unor ventilatoare ieftine, cu un cost estimat de 100 de dolari, anunţând că vor publica schiţele dispozitivelor odată ce acestea vor fi realizate.

Design-ul pe care inginerii MIT încearcă acum să îl finiseze a fost conceput de un grup de studenţi şi fizicieni în urmă cu mai bine de un deceniu. Acesta foloseşte o valvă respiratorie, echipament pe care multe spitale îl deţin, şi funcţionează ca un ventilator operat manual, folosit până când pacientul poate fi legat la un ventilator normal. Provocarea inginerilor este să găsească o metodă de a automatiza acest proces.

Unul dintre membrii echipei a precizat, citat de Ubergizmo: ”încurajăm alte echipe care au ingineri capabili să lucreze la acest proiect folosind resursele locale, respectând informaţiile de siguranţă şi specificaţiile pe care le oferim, şi primim cu braţele deschise orice idee ne-ar putea ajuta”.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite