Animalul care „mănâncă” lumină: Misterul melcului din adâncuri

Costasiella kuroshimae, cunoscută și sub numele de „oaia de mare”, este un melc de dimensiunea unui bob de orez care se hrănește cu alge și poate produce parțial energie prin fotosinteză, folosind cloroplastele preluate din aceste plante. Deși este o creatură minusculă, are un rol important în menținerea echilibrului ecosistemelor marine.

Costasiella kuroshimae, sau oaia de mare/FOTO: Wikipedia

World Wide Fund for Nature (WWF) scrie că oaia de mare trăiește în apele tropicale de mică adâncime din vestul Oceanului Pacific și estul Oceanului Indian, inclusiv în Japonia, Indonezia și Filipine.

Oile de mare fac parte din grupul melcilor de mare Sacoglossa, care se hrănesc cu alge. În loc să le digere complet, ele preiau și păstrează în propriul organism cloroplastele,  structurile celulare responsabile de fotosinteză.

Acest proces, numit kleptoplastie, le transformă în unele dintre puținele animale capabile să beneficieze parțial de fotosinteză.

Cloroplastele sunt păstrate în excrescențele asemănătoare unor frunze de pe spatele melcului, unde continuă să transforme lumina soarelui în energie timp de mai multe zile.

Deasupra ochilor se află două structuri asemănătoare unor urechi, numite rinofori, care detectează substanțele chimice din apă și îi ajută să găsească hrana și să se orienteze în mediul înconjurător.

Excrescențele au și alte roluri, pe lângă captarea energiei solare. Culoarea lor verde îl camuflează printre alge, iar cercetătorii cred că acestea ar putea conține și substanțe chimice care îl protejează de prădători.

În plus, oile de mare sunt hermafrodite, ceea ce înseamnă că fiecare individ are atât organe reproducătoare masculine, cât și feminine. Cu toate acestea, au nevoie de un partener pentru reproducere și depun ouăle sub forma unor mici spirale pe alge.

Deși sunt foarte mici, oile de mare au un rol important în menținerea echilibrului ecosistemelor marine.

Ele se hrănesc în principal cu anumite specii de alge din recifele de mică adâncime și din pajiștile submarine, contribuind la controlul dezvoltării acestora.

Totodată, această specie îi ajută pe oamenii de știință să înțeleagă mai bine procese precum simbioza, evoluția și modul surprinzător în care unele forme de viață pot utiliza energia.