Porecla care te defineşte

Numele şi prenumele te identifică, însă porecla subliniază, de fapt, cum eşti: subţirel, burtos, frumos, glumeţ, blond, zgârcit sau cu mers tiptil, ca de motan. Poreclele, simboluri ale persoanelor, au devenit comune în orice grup. Unele dintre ele sunt folosite atât de des, încât mulţi nici nu mai ştiu numele poreclitului. Toţi membrii grupului înţeleg exact la cine se referă.

Slujba de criză, tratată cu umor

În oraşul Săliştea de Sus din judeţul Maramureş sunt 2.205 case. „Din cei 5.450 de locuitori, aproximativ 35% poartă numele de Iuga. Aşa mă cheamă şi pe mine", spune primarul din Săliştea, Ştefan Iuga.

De aceea, de ani buni, locuitorii reuşesc să se deosebească doar cu ajutorul poreclelor: „Fiţigău", „Cârcel", „Gruiul Popii", „Patronul Clubului Văcarilor", „Anuţa din Bufet" sau „John de pe vale".

„Cât a funcţionat centrala telefonică din localitate, a fost uşor, pentru că centralista-i cunoştea pe toţi abonaţii după porecle. Odată cu evoluţia tehnologiei însă, lucrurile s-au complicat", explică primarul.

„Dacă voiam a-l suna pe Iuga Ion sau pe Vlad Ion,
apăi îmi lua juma' de ceas până-l depistam. În vremea asta, ajungeam mai repede până la el", explică Vasile Iuga al Şchiopului, poreclit „Biro".

Aurel Pop, acum în vârstă de 43 de ani, a reuşit să găsească o soluţie pentru a înlesni utilizarea cărţii de telefon - a adăugat, lângă nume, porecla fiecăruia.

„ Am catalogat aproape 600 de abonaţi din Săliştea, atât după nume şi prenume, cât şi după poreclă", explică el. Prima ediţie a „Paginilor lui Aurel" (după cunoscutele „Pagini Aurii", n.r.) a apărut în 1992. 12 ani mai târziu, Pop, poreclit ,,cel de la bloc", a revizuit cartea de telefoane, adăugând şi numerele de telefon din reţelele de telefonie mobilă.

,,Îs foarte practice «Paginile lui Aurel». Noi ne ştim mai mult după porecle, uneori nu ne mai amintim cum ne cheamă nici cu buletinu-n mână", glumeşte Ioana Chiş, una dintre localnice.

Cum se naşte o poreclă

Poreclele au devenit uzuale în orice grup. Fie pentru că trebuie să deosebeşti pe cineva de altcineva, ca în cazul locuitorilor din Săliştea de Sus, fie pentru că te distrează sau doar din dorinţa de a scoate în evidenţă trăsăturile pozitive sau negative ale unuia dintre cunoscuţi, poreclele au devenit elemente de identificare. Cele mai multe dintre ele sunt răutăcioase, dar, odată acceptate, se transformă în forme de alint.

Povestea poreclei Motanu, aşa cum este numit de fapt Marian Petre, durează de 29 de ani. „Din clasa întâi, de la un joc cu învăţătoarea", spune el. Cine ajungea în faţa clasei, din bancă, fără să facă zgomot, era câştigător.

„Eu am fost singurul care a reuşit, aşa că mi s-a spus că am mers ca o pisică. Învăţătoarea s-a gândit că nu se potriveşte, aşa că mi-a zis motan", îşi aminteşte Marian, care are acum 36 de ani. „Toţi mă strigă aşa, mai puţin părinţii", adaugă el, spunând că nu s-a supărat niciodată pentru că i s-a pus această poreclă.

Corina R. (25 de ani) a primit porecla „marmota" de la colegii de serviciu. „Prin 2007 era la televizor reclama cu marmota care învelea ciocolata în staniol. Eu eram la birou, am sunat la o colegă şi i-am spus: «Marmota la aparat!». Toată lumea a râs şi de-atunci mi-au zis aşa", îşi aminteşte ea. Prin extindere, şi prietenul ei a fost numit „marmotul", aşa că apropiaţii le spun acum aşa, adaugă Corina. Nu s-a supărat nici ea din cauza poreclei. „E o formă de alint", spune ea.

Scot în evidenţă năravurile

„Poreclele au apărut din dorinţa poporului român, conştient de forţa educativă a ironiei, de a îndrepta prin intermediul satirei muşcătoare, conform preceptului «Castigat ridendo mores» (în latină, critică obiceiurile prin umor, n.r.), deprinderile cele rele, cusururile, viciile precum lenea, zgârcenia, lăcomia, răutatea, nepriceperea, mândria, corupţia, făţărnicia, laşitatea etc. Vechimea lor este probabil la fel de mare ca a acestor năravuri", spune Camelia Firică, profesor la Universitatea Spiru Haret din Craiova, care a realizat lucrarea „Onomastică românească.

Probleme teoretice privind categoriile antroponimice: poreclă şi supranume" la Facultatea de Filosofie din Zagreb, unde a predat limba română între 2006 şi 2008.

Teoretic, toate cuvintele limbii române pot deveni porecle. „Practic, însă, mecanismul formării poreclelor presupune un drum mai complicat. El porneşte de la alegerea şi acceptarea poreclei (dată, de multe ori, în familie sau în colectivităţile mici), transmiterea poreclei (de la purtătorul iniţial şi la alţi membri ai unei familii, fie în formă identică, fie sub formă derivată), concurenţa şi dispariţia (atunci când o poreclă nu mai face aluzie direct la o particularitate a individului)", spune profesorul Camelia Firică. Acceptate sau nu, poreclele nu dispar decât odată cu cei cărora le-au fost atribuite, adaugă ea.

"Poreclele au apărut din dorinţa poporului român, conştient de forţa educativă a ironiei, de a îndrepta prin intermediul satirei muşcătoare deprinderile cele rele, cusururile, viciile."
Camelia Firică
profesor universitar

De unde vin poreclele?

Sunt inspirate de:

- trăsături fizice, psihice, morale: Buzatu, Lunganu, Mititelu, Subţirelu;
- obiecte şi unelte: Cercel, Ciocan, Ciurea, Cocioabă;
- culori: Albu, Negrea;
- fenomene întâlnite în natură: Beznă, Furtună;
- alimente: Brânzan, Covrig, Mămăligă, Morcov;
- plante, animale, păsări;
- poziţie şi stare socială: Becheru, Streinu, Văduvu;
- etnii: Grecu, Neamţu, Rusu, Sârbu, Slavu, Tătaru;
- obiecte care privesc îmbrăcămintea: Cioboată, Dulamă, Papuc;
- părţi ale corpului: Buză, Căpăţână, Ureche;
- personaje mitologice şi din folclor: Moroi, Mucenicu, Păcală, Vrăjitoarea;
- meserii şi funcţii: Abagiu, Croitoru, Diaconu;
- locul de origine: Bistriţeanu, Braşoveanu.

Înaintea apariţiei legii numelui de familie, în 1895, prin care fiecare cetăţean era obligat să poarte un nume de familie, format prin adăugarea sufixelor „-eanu", „-escu" la numele moşiei, al satului sau al tatălui, numele de familie era reprezentat prin diferite procedee, unul dintre acestea fiind cu ajutorul unui epitet sau al unei porecle. Astfel, unele porecle au devenit nume.

Cum ne afectează felul în care suntem strigaţi?

Psihologul Lena Rusti spune că există două tipuri de porecle - cele cu încărcătură pozitivă, al căror rol este de a apropia persoana şi de a crea un sentiment de intimidate şi de apartenenţă, un limbaj special, pe care doar cei ce aparţin unui grup îl au (fie că este vorba de un cuplu sau de un grup de prieteni) sau , dimpotrivă, porecle depreciative, venite din dorinţa de a-i pune pe cei din jur într-o poziţie de inferioritate. „Atunci porecla devine o armă pe care o folosim ca să ne simţim bine umilindu-i pe ceilalţi", precizează psihologul.

O poreclă pozitivă protejează afectiv persoana. „Atunci când prietena ta cea mai bună îţi spune «Bella», în loc să te strige pe nume, te validează ca fiind frumoasă, iar acest lucru nu poate decât să te facă să te simţi apreciată", spune Lena Rusti, precizând şi că, într-o relaţie apropiată, chiar şi poreclele aparent depreciative pot avea un rol pozitiv.

„De exemplu, atunci când partenerul tău are tendinţa de a se desfăşura emoţional implicându-se dincolo de nişte limite care sunt în defavoarea lui, îi poţi găsi o poreclă care să-l facă să conştientizeze că face iar aceeaşi greşeală", adaugă ea. În ceea ce priveşte poreclele depreciative date de cei din jur, efectul lor poate fi mai grav decât se crede.

„O poreclă dată unui copil în urma unei inferiorităţi organice (prea slab, prea gras, prea înalt etc.) e un complex care poate să-l urmărească întreaga viaţă, alterându-i comportamentul social şi stima de sine", spune psihologul.

Acceptarea unei porecle se face în moduri diferite. „Atunci când există acceptarea grupului, chiar o poreclă depreciativă devine acceptată («micuţul», pentru că este mult mai mic decât ceilalţi). Există însă porecle care nu sunt niciodată acceptate ", explică Lena Rusti.

"O poreclă dată unui copil în urma unei inferiorităţi organice e un complex care poate să-l urmărească întreaga viaţă. "
Lena Rusti
psiholog

Are puterea unui brand

Pentru Ovidiu Lipan Ţăndărică, porecla a devenit supranume

Mulţi artişti, sportivi sau politicieni sunt recunoscuţi mai degrabă prin intermediul poreclelor. În cazul unora dintre ei, porecla este chiar alăturată numelui de familie, ca supranume.

„Porecla şi supranumele sunt două categorii antroponimice controversate, fiind de mult ori confundate. Aceste confuzii pornesc, pe de o parte, de la definirea poreclei prin supranume, iar pe de alta, de la considerarea poreclei ca aptă să devină direct nume de familie", spune profesorul universitar Camelia Firică, care adaugă că trecerea unei porecle în sistemul supranumelor este condiţionată de pierderea trăsăturii afective.

Porecliţi celebri

Bateristul Ovidiu Lipan Ţăndărică, dar şi primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone sunt două dintre personalităţile ale căror porecle s-au transformat în brand. „De mic copil băteam la tobe, şi, cum făceam totul ţăndări, în timp, publicul a început să mă ovaţioneze aşa - Ţăndărică. Aşa am primit porecla, care acum a devenit practic nume", spune bateristul.

Piticu', din formaţia Simplu, sau membrii formaţiei Animal X - Hienă, Vierme şi fostul component, Şopârlă, sunt cunoscuţi în mediul artistic prin intermediul poreclelor. Foarte puţini ştiu cum îi cheamă, de fapt, pe artişti.