Povestea tristă a unui mare moșier din Vestul țării. A murit în împrejurări bizare, pe fondul unei afecțiuni psihice grave

O bucată de istorie readusă la viață de un istoric arădean spune povestea unui mare moșier al Aradului. Acesta a avut o viață destul de scurtă, și-a pierdut mințile și a murit la vârsta de 40 de ani. A fost un stră-strănepot al primului guvernator al Transilvaniei.

Acesta a murit în castelul de la Petriș FOTO Andrei Ando

Este povestea tristă a moșierului Szalbek György, a cărui familie a dezvoltat satele Iratoșu și Dorobanți, transformându-le în plantații de tutun și aducând coloniști slovaci pentru lucrarea acestei culturi. Mai târziu familia Szalbek a vândut aceste domenii și s-a retras la castelul de la Petriș, unde Szalbek György a murit de tânăr, pierzându-și mințile și prestanța.

Despre toate acestea a strâns informații doctorul în istorie din Arad, Andrei Ando, care nu lasă ca trecutul județului să piară. În ultimii ani, acesta a strâns date pe care le publică în diferite cărți, până acum sunt 20 la număr. 

Andrei Ando este doctor în istorie al Universității din Oradea și doctor în Filologie al Universității Aurel Vlaicu din Arad.

Astfel, aflăm că familia Szalbek a cumpărat pusta Iratoșu (Nagyiratos) în anul 1787, incluzând-o în strategia sa de cultivare a tutunului la scară largă.

„Timp de 63 de ani a stăpânit acest domeniu, alături de cel din Dorobanți. Între 1810-1820 a adus aici aproximativ o sută de coloniști slovaci pricepuți la cultivarea și prelucrarea tutunului. O spunem în paranteză - tradiția tutunului s-a menținut în cele două localități până după 1989, când localnicii s-au reorientat spre culturi mai ușor de întreținut. Iar urmașii coloniștilor slovaci trăiesc și astăzi în cele două comune, unii purtând numele explicit Toth (slovac, în limba maghiară)”, spune Andrei Ando.

Szalbek György s-a născut în anul 1820. Tatăl său, Iacob, era judele suprem al comitatului Arad, iar mama, Polixenia Bánffy, urmașa unei vechi familii nobiliare transilvănene, strănepoată a primului guvernator al Transilvaniei, György Bánffy de Losoncz I, după care își botează și fiul.

György finalizează studii de drept, după obiceiul vremii, călătorind la Berlin, Buda, Viena și Bratislava.

Este încă foarte tânăr când izbucnește revoluția pașoptistă și se alătură, cu entuziasm, revoluționarilor arădeni. La 1 mai 1848, la numai câteva săptămâni de la izbucnirea revoluției, este ales în Comitetul de Conducere al Aradului. Avea 28 de ani. După 40 de zile face încă un pas înainte: la 10 iunie 1848 este ales deputat din partea orașului Arad, în Parlamentul de la Pesta. Rămâne în Parlament doar cinci luni, pentru că se simte predestinat să lupte pe front, nu din birou, pentru cauza revoluției.

În consecință se înrolează voluntar, cu grand de locotenent, în Regimentul 16 Károly, de husari, subordonat generalului Bem, unul dintre liderii militari ai revoluției anti-habsburgice. După mai puțin de două luni, la 29 decembrie, este avansat locotenent major și ordonanță a generalului Bem. În câteva luni devine căpitan și este decorat, la 8 aprilie 1849, exclusiv datorită curajului în luptă. Odată cu el este decorat și poetul-simbol al Ungariei, Petőfi Sándor, cu care Szalbek lupta umăr la umăr.

În aceeași lună devine responsabil de aprovizionarea trupelor revoluționare din toată zona Timișoarei. La 5 iunie, generalul Bem îl avansează din nou, în gradul de maior.

Odată cu înfrângerea revoluționarilor, și Szalbek György împărtășește soarta celorlalți ofițeri care au depus armele. Este arestat și anchetat. Scapă de pedeapsa capitală, pentru că deși a luptat împotriva austriecilor, înaintea revolutiei nu a fost militar austriac, deci este considerat de tribunalul militar doar combatant, nu și trădător, ca alții dintre colegii săi. A contat, cu siguranță, și filiația sa.

Szalbek György scapă de închisoare după mai puțin de un an, în iulie 1850. Una dintre primele sale decizii este vânzarea domeniului de la Iratoșu-Dorobanți, contelui Nádasdy.

Un vânător pasionat

Tânărul Szalbek a fost un vânător pasionat. În anul 1854 a tradus din limba engleză în maghiară și a publicat Cartea Vânătorilor, scrisă de Harry Hievor. În anul 1857 publică volumul "Hazai vadászatok és sport Magyarországon" ("Vânătoare și Sport în Ungaria", lb. magh.), cu 25 de ilustrații color.

Colaborează cu revista de specialitate Vadász- és Versenylap și scrie un articol despre vânătoarea sportivă în anuarul-calendar "Délibáb". Acest articol va fi ultimul, pentru că pe tânăr îl așteaptă un destin dramatic.

Familia a apelat la cei mai reputați medici

Szalbek se retrage la castelul de la Petriș, unde în anul 1857 suferă o cădere nervoasă, pe fondul dezamăgirii profunde față de eșecul revolutiei. Szalbek nu a putut procesa nici executarea nemiloasă a generalilor revoluționari, la Arad, dar nici emigrarea unor lideri ca Bem sau Kossuth, a unor miniștri revoluționari, politicieni care au preferat să fugă și să își salveze viața decât să rămână alături de oamenii care au crezut în ei.

Afecțiunea sa psihică nu poate fi vindecată, deși familia a apelat la cei mai reputați medici din imperiu. La 8 iulie 1860, la vârsta de 40 de ani, trece la cele veșnice, profund nefericit, în castelul de la Petriș.