Povestea satelor turistice din România anilor '70. Cum erau instruiți românii să își primească oaspeții
0Câteva așezări pastorale din Carpați, localitățile din ținutul lui „Dracula” ori din vecinătatea mănăstirilor medievale din nordul Moldovei și satele de pescari din Delta Dunării au devenit primele sate turistice ale României comuniste, într-un plan menit să stimuleze turismul în zona ruralǎ.
La începutul anilor ‘70, după o perioadă îndelungată în care satele României au fost supuse depopulării, forța de muncă fiind atrasă de noile centre industriale, regimul comunist a încercat să încurajeze turismul rural, declarând câteva localități din România sate turistice „experimentale”.
Aceasta în timp ce alte câteva mii de sate, în speciali din zonele de munte, considerate „neviabile”, erau condamnate la dispariție.
Printr-un ordin (744/1973) al Ministerului Turismului au fost declarate sate turistice localitățile: Hălmagiu (județul Arad), Rucăr și Lerești (județul Argeș), Fundata - Șirnea (județul Brașov), Tismana (județul Gorj), Rășinari (județul Sibiu), Vatra Moldoviței (județul Suceava), Murghiol și Sfântul Gheorghe (județul Tulcea) și Vaideeni (județul Vâlcea).
Decizia a fost luată pentru a organiza și promova turismul rural, iar ministerul Turismului oferea o serie de sugestii autorităților și localnicilor despre cum să gestioneze noul statut al satelor turistice.
Arta de a fi gazdă trebuia să fie cunoscută de toţi cei care voiau ca localităţile lor să fie incluse în patrimoniul turistic rural românesc, arăta Ministerul Turismului.
Curățenia caselor trebuia să fie exemplară
Autoritățile din noile sate turistice erau îndrumate să înființeze centre turistice de primire și informare, iar pe panouri amplasate la intrarea în sat și în stațiile de autobuz și de cale ferată să ofere informații despre sat și despre locurile unde călătorii pot fi găzduiți. Localnicii erau, la rândul lor, instruiți să se implice în primirea turiștilor.
„Constituirea unei echipe permanente de ghizi voluntari (de preferinţă elevi şi studenţi, cunoscători de limbi străine), care să primească, după datini, şi să însoţească grupurile de turişti pe durata şederii lor în localitate. Organizarea unor manifestări artistice populare (fie ale unui taraf sau ale unor formaţii corale ori de dansuri), în momentele sosirii sau plecării grupurilor mai mari de turişti”, se arată în îndrumarul ministerului, publicat în revista România Pitorească.
Informații despre gospodăriile unde călătorii puteau fi găzduiți erau prezentate turiștilor la centrul de informare din fiecare sat turistic.
„Casele oferite pentru cazare vor trebui să fie în general aspectuoase, într-o arhitectură respectînd tradiţia locală, să aibă camere spaţioase şi salubre, cu o mobilare adecvată, de preferinţă tradiţională, dar cu existenţa unui lavoar cu oglindă, astfel amplasat încât să nu afecteze stilul camerei în ansamblu. Totodată, se vor crea posibilităţi de dormit în fânare, colibe, case de vară”, informa Ministerul Turismului.
Camerele destinate cazării turiştilor trebuia să fie menţinute în perfectă stare de curăţenie. „Înaintea începerii sezonului turistic este necesară o curăţire de fond (generală) a gospodăriei: văruirea tuturor spaţiilor de locuit, a anexelor, vopsirea lemnăriei (unde este cazul), dezinfectarea, dezinsectizarea şi deratizarea spaţiilor cu sprijinul organelor sanitare locale în perioada sezonului turistic, gazdele vor asigura zilnic curăţirea camerelor, măturarea, ştergerea prafului de pe mobile sau de pe podele (dacă acestea sunt vopsite, golirea scrumierelor şi a coşurilor de hârtie etc.)”, arătau îndrumarul publicat de minister.
După plecarea turiștilor, gazdele erau nevoite să reia curățenia, să spele ferestrele și dușumelele, să schimbe lenjeria, să curețe closetele. Gardurile, șoproanele, cotețele, pavajele și anexele trebuiau și ele să păstrate într-o stare bună.
„Un element foarte atrăgător pentru turişti îl constituie amenajările din exteriorul gospodăriei: grădini cu flori, pajişti, pomi fructiferi, locuri de odihnă sau pentru luarea mesei la umbra copacilor sau sub umbrare din plante agăţătoare, leagăne pentru copii, hamacuri etc. Locuinţele care dispun de prispe, verande, foişoare prezintă o atracţie deosebită, dacă acestea sunt aranjate cu ghivece de fiori, plante agăţătoare, bănci sau alt fel de mobilier de exterior, care stă la îndemâna realizării de către săteni. Iniţiativa creatoare şi gustul pentru frumos al sătenilor vor aduce, în această direcţie, o contribuţie importantă în crearea ambianţei specifice pentru petrecerea concediului la ţară”, informa Ministerul Turismului, în 1973.
Gazdele erau îndrumate să asigure alimentația turiștilor ori să pună la dispoziție bucătăriile caselor pentru ca aceștia să își pregăti hrana.
Mulţi turişti acceptǎ cu plăcere să încerce preparate culinare cu specific local — tradiţional, fapt de care de asemenea trebuie să se ţină seama la întocmirea meniurilor, arăta îndrumarul.
Locul unde erau pregătite alimentele și vasele oferite turiștilor trebuiau să fie curate și îngrijite, iar gazdele trebuiau să fie atente și la ambianța oferită în timpul meselor.
Comitetul turistic din fiecare sat era sfătuit să ofere grupurilor mari de turiști un program minimum care să cuprindă vizite la atracțiile turistice din zonă, participarea la excursii, hore, serbări populare, șezători și târguri.
„Toate serviciile oferite şi acţiunile iniţiate trebuie astfel concepute şi realizate încât să ridice prestigiul satului respectiv, să-i creeze o anumită popularitate şi să-l plaseze în rândul obiectivelor turistice de mare interes şi atractivitate”, informa Ministerul Turismului.
Culoarul Rucăr - Bran, căutat de străini
Aflate pe culoarul Rucăr - Bran, la polalele munților Bucegi și Piatra Craiului, satele Rucăr, Lerești, Fundata și Șirnea erau căutate de numeroși turiști români și străini, atrași de legendele faimosului „Dracula” care ar fi stăpânit Castelul Bran și de locurile pitorești din împrejurimile fortăreței.
În Bran, oaspeții puteau fi cazați la hanul din vecinătatea castelului, dar și în cele peste 25 de case puse la dispoziție de localnici, care reușiseră să se asocieze pentru a-și trage apă curentă de la izvoarele captate din apropiere, să amenajeze camere și băi pentru turiști.
Aflat la circa 20 de kilometri de Bran, satul Fundata avea la începutul anilor ‘70 vreo 1.300 de locuitori, însă în timpul verii, numărul oamenilor se dubla datorită turiștilor ajunși în localitatea primitoare de munte, chiar dacă se află la circa 1.360 de metri altitudine.
Oamenii din Fundata și cătunul învecinat Șirnea se ocupau cu muncile forestiere, însă turismul le-a schimbat, treptat modul de trai, peste 40 de camere fiind puse la dispoziția călătorilor veniți să exploreze frumusețile Parcului Național Piatra Craiului.
„Vara, puteţi aduna lumânărică, muşeţel, sunătoare, coada şoricelului, cu care se doftoricesc oamenii şi vitele din Fundata. Sau faceţi o cură de lactate pe la multele stâni dimprejur. În afară de munţi, Fundata mai are două peşteri şi un lac fără fund în pădure”, informa revista România Pitorească.
În comuna Rucăr, un alt loc de plecare în drumeții, peste 200 de case puteau fi puse la dispoziția turiștilor la începutul anilor ‘70.
„La Rucăr, vechi punct de vamă, oamenii lucrează tot la pădure, ca pretutindeni de-a lungul văilor spre Câmpulung. Duminicile, în toate duminicile din an, vin la Rucăr mocani din șapte sate la târgul brânzei şi numai acolo puteţi alege între nu-ştiu-câte sorturi de brînză în coşuleţe de coajă de brad şi de burduf şi afumată. Aş aminti însă câteva obiective turistice fără de care Rucărul n-ar mai fi satul turistic ce este: peştera Urşilor, Cheile Ghimbavului, Prislop, Valea lui Ivan, peştera Dîmbovicioara, Brusturet, Piatra Craiului”, informa România Pitorească.
Satele turistice din România anilor ‘70
În satul Vatra Moldoviței din județul Suceava, turiștii găseau una dintre cele mai vechi mănăstiri din România, Moldovița, ridicată de voievodul Petru Rareș în jurul anului 1532. În 1993, biserica Mănăstirii Moldovița, împreună cu alte șapte biserici din nordul Moldovei (Arbore, Pătrăuți, Humor, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Sucevița și Voroneț), au fost incluse pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul „Bisericile pictate din nordul Moldovei”.
Satul Rășniari din vecinătatea Sibiului, se număra și el printre atracțiile rurale României, cu tradiții și arhitectura veche bine conservate.
Aflat la poalele munților Cindrel și Lotru, Rășinari este una dintre cele mai vechi localități din Mărginimea Sibiului, fiind atestat documentar în 1204. Despre denumire se spune că și-a luat-o de la rășina pe care localnicii obișnuiau să o colecteze de pe copaci, pentru a o vinde producătorilor de vopsele.
De cealaltă parte a Carpaților, comuna Vaideeni din Vâlcea era cunoscută, de asemenea, ca un centru etnografic, legat de transhumanță și obiceiuri pastorale. Aici, călătorii găseau case vechi cu pridvor, specifice zonei etnografice Oltenia de sub munte și case cu ocol, specifice Mărginimii Sibiului.
Faimoasă datorită mănăstirii Tismana, actualul oraș Tismana se afla, de asemenea, pe lista „satelor turistice” din 1973, însă autoritățile interziceau turiștilor străini cazarea în locuințele particulare oferite ale localncilor.
În vestul României, satul Hălmagiu din județul Arad, a intrat și el pe lista localităților turistice, ca fiind centrul „țării Hălmagiului”, o regiune etnografică din sudul Apusenilor.
La celălalt capăt al țării, localitățile Murghiol și Sfântu Gheorghe erau locuri de pornire în călătoriile prin Delta Dunării, rezervația cu o suprafaţă de peste 5.000 de kilometri pătraţi, de la vărsarea fluviului Dunărea în Marea Neagră.
Se încarcă comentariile...
