„Nu a fost niciodată vorba despre modă, ci despre garderobă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru designerul Donna Karan materialul este cel care vorbeşte, ca în cazul unui artist FOTO AFP
Pentru designerul Donna Karan materialul este cel care vorbeşte, ca în cazul unui artist FOTO AFP

Designerul Donna Karan (64 de ani) a reinventat geanta de hârtie, lucru ce poate părea un alt nonsens din domeniul modei. În realitate, este doar o metoda a designerului american prin care demonstrează că şi moda poate să ajute omenirea.

La lansarea magazinului-pilot DKNY din Londra, designerul american a purtat cu mândrie geanta. Deşi nu este prima care a fabricat un astfel de accesoriu, printre predecesori numărându-se Raf Simons şi Maison Martin Margiela, cea recreată de Karan este din pastă de hârtie turnată şi fabricată de meşterii din Haiti, după cum titrează cotidianul britanic „The Independent“.

Nenumărate ateliere din zonă şi nu numai colaborează cu Karan pentru diferite piese de artizanat ce sunt vândute apoi în magazinele ei din întreaga lume. Banii din vânzări se întorc în Haiti la oamenii rămaşi fără slujbă în urma cutremurului. „Cred că acolo unde există creativitate se găseşte şi un răspuns. Preşedintele Bill Clinton a fost sursa mea de inspiraţie, omul care chiar s-a implicat în Haiti, după cutremurul din 2010. Când toată lumea privea doar partea neagră a situaţiei, mi-am zis: «Dumnezeule, atâta creativitate poate crea o mulţime de locuri de munc㻓, a declarat Karan.

Lui Karan îi place să ajute oamenii, sau cel puţin să încerce să le facă viaţa mai uşoară. Pe asta şi-a bazat ideologia personală şi profesională. De la începutul carierei sale a fost aşa. Viziunea sa estetică combină glamour-ul New York-ului, distilând esenţa unui Manhattan sofisticat şi luxos cu boemia, pragmatismul şi cotidianul cartierului obişnuit. Cu gândul că ceea ce face trebuie să vină în ajutorul celorlalţi, Donna Karan a creat un „sistem de îmbrăcare” ce „înapoia femeii confortul trupului”, aşa cum spunea acum 27 de ani, la lansarea propriului brand.

Karan a învăţat această meserie ca designer asociat al lui Anne Klein, după ce a absolvit prestigioasa şcoală Parson din New York şi a preluat conducerea după moartea lui Klein, în 1974, înainte de a-şi înfiinţa propria linie alături de soţul ei, Stephan Weiss.

Conceptul era aparent simplu: să creeze o serie de piese vestimentare care să „interacţioneze” între ele pentru a ajuta femeia să se îmbrace confortabil şi cool, indiferent de ocazie şi de constituţie. Materiale precum jerseul, pielea, bumbacul, dar şi tăieturi feminine au fost salvarea deceniului pentru femeile constrânse de taioarele îndesate şi fustele-gogoşar. Piesele simple ale lui Karan au venit ca o descătuşare la care nimeni nu se gândise.

„Nu sunt un designer în totalitate clasic, tind mai mult spre urban şi aspru. Mă uit la corp, indiferent dacă este vorba despre un body, de pantaloni, de pulover sau piele. Hainele pe care le fac sunt exact hainele pe care le-aş purta în fiecare zi. Seven Easy Pieces nu a fost un spectacol de modă, ci garderoba mea. Chiar aşa a fost“, a povestit Karan.

Colecţia SEP, lansată în 1992, a fost alcătuită din piese separate ce se puteau schimba şi purta în diferite combinaţii: tricouri, fuste, pulovere, pantaloni largi. S-a inspirat din simplitatea şi funcţionalitatea hainelor sport, iar croitoria lui Karan a devenit soluţia-cheie din garderoba femeii moderne. La început prin formalitate şi eleganţă, iar mai târziu cu ajutorul liniei de blugi DKNY, deveniţi rapid un must-have.

„Pentru mine totul a început cu materialul, sunt o dependentă de ţesături. Materia e cea care vorbeşte, ca în cazul unui artist. Donna Karan este partea artistică din mine, este o declaraţie creativă. Când am început DKNY, aveam nevoie de o pereche de blugi. Mi-am dorit să fac o colecţie despre bărbaţi, băieţi şi copii. Despre viaţă, de fapt“, a spus designerul.

În realitate, Karan vede industria modei ca pe o platformă pentru munca ei de caritate. „Este locul unde filantropia şi comerţul se întâlnesc. Totul a început de la sănătate, educaţie şi cultură, precum şi de la minte, corp şi spirit. Nu este vorba doar de a pansa un exterior, ci şi un interior. Sistemele de educaţie şi asistenţă medicală nu funcţionează corespunzător, aşa că, dacă oamenii nu intervin pentru a face schimbări, acest lucru nu se va întâmpla de la sine“, a adăugat Donna.

Karan este cu adevărat pasionată de rolul ei în societate şi în industrie. „Trebuie să avertizezi clientul, să-i aduci la cunoştinţă tot ce se întâmplă în lume. Şi cum îl faci să fie interesat? Prin modă. Aşa cum facem acum cu Haiti. Şi dacă înainte ar fi crezut că iau doar un tricou, acum ştiu că oferă locuri de muncă”, şi-a explicat Donna Karan viziunea.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite