Măcelul cumplit care a dus la prăbușirea celui mai mare imperiu al Americii. Totul cu doar 500 de soldați
0Cel mai mare imperiu al Americii a sfârșit într-o baie de sânge. Acum 505 ani, un festival aparent inofensiv a declanșat cele mai sângeroase confruntări dintre europeni și populațiile native, cu fapte de o cruzime ieșită din comun. Una dintre cele mai mari civilizații ale lumii se prăbușea.
În prima decadă a secolului al XVI lea, în America Centrală, pe teritoriul Mexicului de astăzi, una dintre cele mai înfloritoare civilizații ale istoriei, se afla la apogeu. Marele Imperiu Aztec, fondat la începutul secolului al XIV lea, domina de peste două secole toate populațiile mexica de pe un teritoriu întins. Capitala acestui puternic imperiu era Tenochtitlanul, unul dintre cele mai strălucitoare orașe ale lumii, de la aceea vreme. Avea o populație de peste 200.000 de locuitori, depășind cu multe marile orașe ale Europei medievale. Civilizația aztecă era deosebit de complexă.
Deși nu cunoșteau prelucrarea metalului, aztecii aveau cunoștințe avansate de iginerie, matematică, fizică și astronomie. Templele lor uriașe impresionau, la fel și structurile de infrastructură urbană, cu apă curentă și canalizare. Armata aztecă era printre cele mai de temut. Era însă un imperiu al sângelui, brutal cu populațiile supuse și renumit pentru numeroasele sacrificii dedicate marilor zei azteci. Acest uriaș imperiu și bogățiile sale fără seamăn i-au atras, însă, ca un magnet, pe toți aventurierii europeni care descoperiseră lumea nouă. Această civilizație uriașă a Americii avea să sfârșească într-o baie de sânge, supusă de o armată de numai 500 de oameni.
„Marele zeu alb”, șiretenia europenilor și naivitatea unui mare împărat
În anul 1502, Imperiul Aztec era la apogeu. Pe tron urca tânărul rege Montezuma II Xocoyotzin, care avea să sporească și mai mult strălucirea acestei civilizații. Acesta a reușit să supună și ultimele triburi băștinașe, pe mixtecii din Oaxcai dar și cei din neamul Tetzoco. Măreția și puterea lui Montezuma al II lea nu avea să dureze. În anul 1517, un popor ciudat ajungea pe țărmurile Mexicului. Erau oameni îmbrăcați în fier și călăreau animale ciudate care-i speriau pe localnici. Așa erau percepuți de azteci conquistadorii spanioli. După descoperirea Americii de către Cristifor Columb, în 1492, dar mai ales după ce s-a dus vestea că în aceste noi teritorii curge laptele și mierea, iar bogățiile se află la tot pasul, o mulțimea de aventurieri spanioli au mers în Lumea Nouă pentru a revendica teritorii în numele Coroanei Spaniole. În realitate nu doreau decât să se îmbogățească, jefuind populațiilor de indigeni.
În Mexic, spaniolii vor avea însă de furcă. Nu aveau de înfruntat triburi primitive, lipsite de apărare, ci una dintre cele mai de temut armate ale Americii. Deși nu aveau arme de foc și nici din fier, aztecii erau războinci feroce, bine antrenați, cu o tradiție războinică de câteva secole. Primul spaniol care a ajuns, în recunoaștere pe coasta mexicană a fost Francisco Hernandez de Cordoba. Acesta avea doar 100 de oameni și trei corăbii. A fost doar o misiune de recunoaștere. S-a întors la baza spaniolă din Cuba și a vorbit guvernatorului despre măreția civilizației aztece dar și despre bogățiile fără seamăn de pe acele teritorii. A doua oară a fost trimis Hernan Cortes, un aventurier, fiu de nobili castilieni, care doreau să se căpătuiască în Lumea Nouă.
Dorința de înavuțire l-au făcut pe Cortez să sfideze autoritatatea guvernatorului din Cuba dar și a coroanei spaniole. Cu doar 500 de soldați și nobili spanioli, bine antrenați și căliți în luptă, Hernan Cortes a fondat propriul oraș, numit Veracruz, pe coasta de sud-est a Mexicului. Acolo și-a stabilit baza. Din Veracruz, Herna Cortes a început să-și facă planurile de cucerire a Imperiului Aztec. Și-a dat seama că are nevoie de multă șiretenie pentru a răzbi cu doar 500 de oameni, chiar și bine antrenați, în fața a mii de războinici azteci. În primul rând a testat terenul. S-a comportat cu bunăvoință câștigând încrederea triburilor supuse aztecilor.
Așa a aflat informații prețioase. Indigenii erau nemulțumiți de stăpânirea aztecă. Aristocrații și războinicii din Tenochtitlan se comportau cu multă cruzime și mulți tineri, din teritoriile cucerite ajungeau să fie sacrificați în templele aztece. Inima le era smulsă din piept, cât încă trăiau, și mai apoi folosiți în ritualuri canibale. Cortes a exploatat această nemulțumire și a alimentat spiritul de revoltă împotriva aztecilor, formând alianțe cu indigenii, inclusiv cu Tiascalanii, dușmanii de moarte ai aztecilor. În plus, a profitat de o profeție pentru a ajunge în marea capitală a Imperiului Aztec. Conform tradiției aztece zeul Quetzacoatl, care plecase dintre oameni, avea să revină sub înfățișarea unui bărbat alb, cu barba lungă. Se potrivea de minune cu Hernan Cortes. Montezuma l-a primit ca pe un zeu în viață. „,Stăpâne al nostru, ești obosit. Călătoria te-a obosit, dar acum ai sosit pe pământ. Ai venit în orașul nostru, Mexic. Ai venit aici ca să șezi pe tronul tău, ca să șezi sub baldachinul lui”. A fost un gest fatal al marelui împărat aztec.
Măcelul care a marcat sfârșitul unui imperiu al soarelui și al sângelui
După ce s-a văzut instalat în oraș, ca mare oaspete, și posibil zeu, Hernan Cortes a reușit să pună mâna pe Montezuma. Mai precis, marele împărat a fost luat ostatic. Conquistadorul spaniol dorea să se asigure că nu va fi atacat de azteci și că va reuși, fără vărsare de sânge, să pună mâna pe capitala Imperiului Aztec. Guvernatorul Cubei avea să-i strice planurile. Oficialul spaniol l-a trimis pe aristocratul Panfilo de Narvaez, împreună cu o mică armată să-l aresteze pe Cortes. Acesta din urmă a fondat un oraș, a încheiat alianțe și a pus mâna pe multe bogății fără să ceară acordul Coroanei și mai ales fără să dea partea cuvenită. Cortes este nevoit să părăsească Tenochtitlanul pentru a lupta cu Narvaez. Locțiitor a fost numit Pedro de Alvarado, un alt conquistador faimos. În lipsa lui Cortes, împăratul Montezuma i-a cerut permisiunea lui Alvarado de a organiza Toxactl, un festival aztec dedicat lui Tezcatlipoca, unul dintre marii zei.
Alvarado și-a dat acordul. În timpul sărbătorii, spaniolii au comis unul dintre cele mai atroce măceluri din istorie. Prezenți la ritualuri, deodată au blocat ieșirile templelor și au început să-i măcelărească pe aristocrații și războinicii azteci aflați în interior. Aceștia nu era înarmați și au fost pradă ușoară. Au fost uciși, bărbați și femei deopotrivă. Cronicile vremii descriu măcelul cumplit. Conquistadorii tăiau mâini, capete, eviscerau, zdrobeau țeste.
„La început, în timp ce toată lumea se bucura de sărbătoare, când toată lumea dansa, când toată lumea cânta, spaniolii au venit să omoare oameni. Au intrat în curtea templului, înarmați și pregătiți de luptă. Și-au pus oameni la toate ieșirile, pentru a fi siguri că nimeni nu scapă. O parte au intrat în curte și au început omorul. Aveau spade și scuturi din lemn sau metal. I-au înconjurat pe cei care dansau. L-au atacat pe cel care bătea tobele, tăindu-i mâinile și mai apoi capul, cu atâta forță, că țeasta a zburat la mare depărtare. Au început să înjunghie oamenii, să-i înțepe cu lăncile, să-i taie cu spadele. Pe unii i-au izbit de la spate, ucigându-i pe loc. Unora le-au tăiat mâinile, altora le-au scos mațel, altora le-au tăiat capetele. Nimeni nu avea pe unde să scape. Sângele războinicilor curgea ca apa, formând bălți. Peste tot se simțea numai miros de sânge și măruntaie”, se arată în mărturiile aztecilor publicate în „Vision de los Vencidos”.
Spaniolii au avut și versiunea lor, prin istoricul Francisco Lopez de Gomara, contemporan cu evenimentele. Acesta a precizat că spaniolii îi bănuiau pe azteci de rebeliune și că festivalul era doar un pretext pentru a-i prinde și ucide pe conquistadorii rămași în oraș. În orice caz, sute de azteci au fost măcelăriți în mai puțin de trei ore. Nimeni nu știe care a fost motivul exact al măcelului. Unii spun că spaniolii ar fi fost înnebuniți de aurul purtat de nobilii azteci prezenți la serbare, alții că ar fi fost un plan secret al Cortes de a decapita nobilimea aztecă și de a scăpa de cei mai importanți războinici, prinși neînarmați. Cert este că după măcelul din templu, restul războinicilor din oraș au tăbărât asupra spaniolilor.
Întoarcerea lui Cortes, victorios din lupta cu Narvaez, le-a salvat viețile. În timpul luptelor, a murit și împăratul Montezuma, garanția conquistadorilor. În acel moment, Hernan Cortes a forțat ieșirea din oraș. Avea puțini oameni iar aztecii doreau răzbunare. Doar o mică ceată de conquistadori a reușit să fugă din oraș. Restul au fost măcelăriți. Ajuns în siguranță, Cortes a făcut rost de trupe dar și de aliați din rândul indigenilor înrobiți de azteci și a cucerit până la urmă Tenochtitlanul. Cea mai mare civilizație a Americii se prăbușea în sânge.
Se încarcă comentariile...
