Cum arătau cu adevărat dacii. Cu ce diferă față de imaginea promovată de mitologia naționalistă

Aspectul fizic al dacilor este și astăzi subiect de dispută. Singurele dovezi despre modul în care arătau aceste populații sunt arta monumentală, dar și studiile antropologice. Caracteristicile fizice ale dacilor erau ușor diferite față de cele promovate de mitologia naționalistă.

Chipuri de daci pe Columna lui Traian FOTO Adevarul

„Blonzi, cu ochi albaștri, înalți, bine făcuți și îmbrăcați ca țăranul român din secolul al XIX-lea“ - aceasta este imaginea stereotip intrată în imaginarul publicului larg privind aspectul fizic al dacilor, potențată și de mitologia naționalistă, mai ales din perioada comunistă.

În realitate, se știu, cu certitudine, destul de puține lucruri cu privire la modul în care arătau, din punct de vedere fizic, și al vestimentației, aceste popoare antice.

Singurele instrumente aflate la îndemâna cercetărilor, din acest punct de vedere, sunt reprezentările artei monumentale romane, în special Columna lui Traian, studiile antropologice, acolo unde a fost posibil dar și anumite izvoare istorice.

La toate acestea se adaugă presupunerile comparative, pe baza structurii etnice a triburilor dacice. Prin prisma cercetărilor de până în prezent, este greu de precizat un model tipic de dac și în orice caz realitățile erau ușor diferite față de stereotipul impus de mitologiile naționaliste.

Triburi făurite în creuzetul războiului

Încă din start, în baza cercetărilor mai noi, s-a ajuns la concluzia că dacii era un mix tribal, născut în focurile războaielor și invaziilor din Balcani, probabil prin secolul al III lea sau al II lea ÎHr. În orice caz, dacii sunt pomeniți pentru prima dată în izvoarele scrise abia în secolul al II lea ÎHr, de Caesar în ”Commentari de bello gallico”.

Deși inițial s-a crezut, pe baza unei afirmații arbitrare a istoricului latin Trogus Pompeius, că dacii ar fi același popor cu geții, studiile mai recente arată contrariul. Erau populații diferite care au cunoscut apogeul, în secole diferite.

Puterea dacilor a crescut odată cu declinul marilor regi geți, care trăiau de-o parte și de alta a Dunării. Se presupune că dacii, ca populație, s-au format în urma invaziilor celtice din secolul al III-lea în Hr. Era vorba despre o puternică invazie în zona Balcanilor care a antrenat mai multe triburi.

În acest creuzet al războiului și al devastărilor s-au născut triburile dacilor. Adică un mix de populații celtice, ilire și tracice. Aceste triburi războinice, la care se observă clar influența artei militare celtice, mai ales la nivel de echipament militar( spade, scuturi, coifuri, cămăși de zale), profitând de decăderea basileilor geți a trecut la nordul Dunării și s-a impus ca nouă putere. Pe scurt, probabil, s-au suprapus și amestecat cu populația getică.

„Nu este imposibil, pe baza situaţiei din regiune, ca cei numiţi de romani <daci> să fi fost la început o astfel de comunitate războinică, cu origini şi componente mixte, dar în care a prevalat filonul tracic. Războinici prin excelenţă, testamentarii unor lungi tradiţii în acest sens, peste care s-a grefat apetitul şi experienţa marţială celtică, purtătorii acestei noi identităţi culturale nu doar că au reuşit să supravieţuiască constantei presiuni romane, ci şi-au exportat modelul în mediul getic nord-dunărean, pe care-l vor angrena, declanşând ample transformări de substanţă”, se arată pe site-ul de specialitate Enciclopedia Dacică (ENDA).

Un amestec de caracteristici rasiale, cu o dominantă celtico-tracică

Dacii pe care i-au întâlnit romanii în secolul I și II d Hr atunci când au invadat teritoriile nord-dunărene erau cel mai probabil un mix etnic, cu caracteristici fizice diverse, nu doar tipul „arian” promovat în imaginarul publicului larg. Și asta după aproape patru secole de conviețuire cu geții, la care se adăugau filonul celtic, ilir, tracic, dar și cel vechi al populațiilor eneolitice și din epoca bronzului care s-au amestecat în mare masă a triburilor care au tot venit de-a lungul timpului.

Așa cum arată și reputatul istoric Ioan Horațiu Crișan, vorbim de un amestec de caracteristici fizice diverse. De la indivizi cu păr blond roșcat, cu fizic robust și până la populații gracile, mediteranoide, cu păr mai închis la culoare. Cel puțin asta arată și studiile antropologice. Ele sunt puține având în vedere că în general s-au păstrat puține resturi osteologice ale populațiilor dacice, fiindcă practicau mai ales incinerația.

„Deocamdată pe baza puținului material osteologice studiat din punct de vedere antropologic, putem spune că la geto-daci sunt prezente toate tipurile pe care le-am întâlnit în perioadele anterioare, începând din neolitic și până la sfârșitul primei vârste a fierului, fără însă să poată fi trase concluzii ferme, urmând să așteptăm rezultatul viitoarelor cercetări. Nu știm în ce măsură preponderența mediteranoizilor constantă pentru perioadele mai vechi, se mai menține. Fără îndoială însă că nu toți geto-dacii ca și toți tracii de altfel erau blonzi și cu pielea albă. În acest sens avem siguranța datelor antropologice”, arată Ion Horațiu Crișan în ”Spiritualitatea geto-dacilor”.

Probabil elitele aveau caracteristicile fizice celtice și tracice. Adică cu o dominantă a părului blond-roșcat, mai ales roșcat. Dincolo de culoarea părului sau a ochilor, izvoarele istorice îi descriu pe geți dar și pe daci ca fiind robuști, obișnuiți cu gerul dar și războiul. Horațiu, unul dintre cei mai importanți poeți romani, spunea despre geți că erau robuști.

Acro, un alt autor latin din secolul al III-lea d Hr, spunea despre daci că erau ”zdraveni și aspri din cauza regiunii friguroase”.

Ovidius, poetul latin exilat în Pontus Euxinus, spune despre geți, o populație peste care s-au suprapus dacii și cel mai probabil s-au amestecat, că erau blonzi și că purtau plete și barbă. La rândul său Firmicus Maternus preciza că „în Tracia toți se nasc roșcovani”.

Însă, de cealaltă parte, Licinus Licinianus, cetățean roman de origine dacică, avea părul negru - un exemplu care arată diversitatea aspectului fizic.

Cel mai probabil era însă o dominantă a celor blonzi-roșcați, mai ales în zonele cu puternică influență celtică și tracică. 

Bărbați robuști, cu pomeți proeminenți și nas scurt

Dincolo de puținele dovezi antropologice și de izvoarele scrise, unele poate îndoielnice, un indiciu important privind aspectul fizic al dacilor îl oferă arta monumentală romană. Este vorba, mai ales, despre Columna lui Traian. Pe metopele sale sunt prezente numeroase chipuri de daci. Bărbații sunt prezentați drept robuști, cu părul lung și bărbi impozante.

„Cei mai mulți dintre dacii reprezentanți pe Columnă sunt indivizi robuști, de talie înaltă sau mijlocie, cu capul mare, față scurtă și largă, orbite joase cu relief tridimensional, pomeți proeminenți, nas scurt și drept, prognatism accentuat, păr drept sau ușor ondulat, fără chelie”, precizează Ion Horațiu Crișan în lucrarea deja menționată.

Totodată, același istoric face precizări importante privind chipul lui Decebal, de pe Columnă. Acesta întrunește mai multe caracteristice etnice, o dovadă a mixului din care erau constituite populațiile dacice.

„Profilul lui Decebal de pe Columna lui Traian este apreciat a fi un amestec de caractere mediteranoide, dinaroide și proteuropoide, iar bustul unui prizonier dac, păstrat în muzeele Vaticanului, ca un bun exemplu de dinaro-protoeuropoid”, arată specialistul român.

Totodată studiile bazate pe arta monumentală, dar și pe cercetările antropologice arată că dacii nu erau un tip antropologic unic, ci mai degrabă se asemănau cu populațiile care au intrat în constituirea acestui mix tribal.

„Iată că reprezentările artistice vin să confirme concluziile ce s-au putut formula pe baza studierii materialelor concrete, o oaselor, și anume că nu poate fi vorba de un tip antropologic unic și că geto-dacii nici în această privință nu se singularizează față de celelalte popoare antice din jur”, se arată în ”Spiritualitatea geto-dacilor”.

Din punct de vedere al portului, acesta se pare, se diferenția de cel al țăranului român de secol al XIX-lea, așa cum a fost popularizat o bună perioadă. Așa cum arată și mormântul războinicului de la Cugir, elitele abordau moda marțială celtică, cu spade celtice, coifuri așiderea, cămăși de zale.

Pantalonii, la rândul lor, par a fi inspirați de moda celtică, adică largi și multicolori, posibil în carouri colorate. La dacii de rând apar pantalonii și tunicile lungi, până la genunchi, despicate într-o parte. La brâu aveau o cingătoare, iar pe umeri un fel de de mantie scurtă. Dacii purtau fie pantaloni mai strâmți pe picior, cusuți, fie mai largi, după moda celtică. Majoritatea purtau capul descoperit, cu păr lung, tăiat pe frunte și la tâmple, doar elitele având acel pileus.

Există însă și figuri de daci cu părul scurt. Bărbile erau însă în mod general purtate, fiind prezente în fiecare reprezentare a dacilor. Femeile dace, așa cum apar pe Columnă, au de asemenea o anumită asprime.

„Columna ne înfăţişează ipostaze feminine zvelte, dar cu expresii aspre şi mândre, cu o fineţe incontestabilă a trăsăturilor, cu faţa ovală, frunte înaltă, ochi expresivi, nas drept, buze frumos conturate, păr lung pieptănat cu cărare pe mijloc, acoperind tâmplele şi lăsând libere urechile, strâns legat într-un coc bogat la ceafă şi acoperit cu o năframă”, se arată în articolul „Femeile dacilor” de pe ENDA (Enciclopedia Dacică).